Skip to main content

Mihai Toader-Pasti se alătură programului Obama Foundation, care a anunțat săptămâna trecută lista celor 105 lideri selectați din întreaga lume în cohorta ediției 2023. Programul fundației sprijină participanții din întreaga lume în antrenarea leadershipului și angajamentului civic, pentru a-și dezvolta abilitățile și a pune o amprentă pozitivă în sectoarele public, privat și nonprofit. Din Europa au fost selectați 35 de lideri din 23 de țări.  

Mihai Toader-Pasti este, în prezent, fondatorul și coordonatorul IntreVecini, o organizație care lucrează la construirea unei rețele descentralizate de microcomunități durabile. Cu ajutorul sponsorilor privați, organizația își propune să ajungă la 47 de comunități urbane în toate județele din România până în 2025, montând panouri fotovoltaice pe blocuri și organizând, pentru microcomunitățile de vecini din blocurile respective, activități în jurul celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă.

Anterior, Mihai a co-fondat și condus EFdeN, cea mai premiată organizație non-profit de sustenabilitate din România, care a a început dezvoltarea proiectului pilot de Oraș al Viitorul EFdeN Sustainable City și a construit cea mai sustenabilă casă din Europa.

De asemenea, a inițiat energiaTa, proiect care a dus la schimbarea legislației românești în domeniul energiei, permițând injectarea energiei electrice în rețea de către prosumatori.

În plus, Mihai a fost președintele Future Energy Leaders România și s-a numărat printre coordonatorii raportului „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile” al Administrației Prezidențiale.

Ca parte a programului de șase luni al Obama Foundation, cei 35 de lideri se vor reuni săptămânal pentru sesiuni interactive menite să-i ajute să producă schimbare, perfecționându-și abilitățile de leadership, construind relații profunde cu colegii lor și interacționând cu liderii de opinie și membri ai comunității Obama Foundation. Ei vor avea, de asemenea, oportunitatea de a participa la diverse experiențe virtuale și evenimente speciale, inclusiv conversații unu-la-unu cu mentori experimentați din rețeaua globală a Fundației.

Lansat în 2020, Leaders Europe se bazează pe moștenirea lui Barack și Michelle Obama și pe angajamentul lor profund față de regiune, cu accent pe valorile comune și conducerea etică. Programul creează o rețea de lideri care conduc schimbări pozitive și inovatoare în comunitățile lor de pe întreg continentul și de pe tot globul. Cohorta 2023 de lideri europeni lucrează într-o gamă largă de domenii de interes, inclusiv criza climatică, democrația și angajamentul civic, diversitatea, drepturile refugiaților și ale persoanelor cu dizabilități și multe altele.

Programul Obama Foundation Leaders este conceput pentru a inspira, împuternici și conecta lideri emergenti din Africa, Asia Pacific și Europa pentru a-și îmbunătăți comunitățile din care provin. Pentru a afla mai multe, vizitați obama.org/leaders. Pentru a afla mai multe despre Mihai, accesați toaderpasti.com/despre.