La cererea Guvernului, care are nevoie de bani la buget, Nuclearelectrica și Electrica, două dintre cele mai valoroase companii energetice, la care Ministerul Energiei deține pachetul principal de acțiuni, vor distribui acționarilor integral profiturile realizate în 2017, după constituirea rezervelor legale obligatorii.
Astfel, Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica a convocat Adunarea Generală a Acționarilor pentru data de 25 aprilie, pe ordinea de zi aflându-se acordarea de dividende brute în valoare de 271.362.466 lei, valoarea dividendului brut pe acțiune fiind în valoare de 0,90 lei. Nuclearelectrica, operatorul centralei nuclearelectrice de la Cernavodă, a realizat anul trecut un profit net în valoare de 303.876.268 lei, așadar compania va distribui sub formă de dividende 90% din câștigul realizat în 2017. Profitul net realizat anul trecut este de aproape trei ori mai mare decât cel realizat în anul precedent, de 113,19 milioane lei, în parte datorită prețului ridicat al electricității înregistrat în 2017.
La rândul său, Electrica, cel mai mare furnizor de electricitate pe plan național, a anunțat că valoarea totală brută a dividendelor pe care le va distribui este de 245,4 milioane lei, reprezentând un procent de 100% din profitul net distribuibil.
Compania a realizat anul trecut un profit net de 258 milioane lei, mai mic cu 2,6% decât în anul precedent, așadar 95% din acest câștig se va duce către acționari, din care statul va lua aproape jumătate, conform pachetului de acțiuni de 48,78% din acțiuni.
Propunerea urmează să fie votată în ședința AGA programată pentru 27 aprilie.
În anul 2017, Grupul Electrica a obținut un profit net consolidat de 172 milioane lei, în scădere cu 63% față de 2016. Compania are în plan un program de investiții record pentru acest an, în valoare de 900 milioane lei, însă banii vor veni din sumele obținute la listarea pe piața de capital.
Sursa foto: Facebook, Electrica