Consiliul de Supraveghere al Companiei a decis, având în vedere informațiile difuzate în presă în ultimele 24 de ore, referitoare la autenticitatea studiilor președintelui Directoratului CNTEE Transelectrica SA, revocarea lui Marius-Dănuț CARAȘOL din calitatea de membru al Directoratului, respectiv președinte al Directoratului, a transmis Transelectrica, într-un comunicat.

Începând cu data de 19 septembrie 2019, în calitatea de președinte al Directoratului a fost numită doamna Claudia-Gina Anastase, mai arată compania.

„Consiliul de Supraveghere al CNTEE Transelectrica SA tratează cu responsabilitate și respect importanța guvernanței corporative în administrarea societății, precum și imaginea  companiei în relația cu investitorii și partenerii”, susține compania.

Cine este Claudia-Gina Anastase

Claudia-Gina Anastase – sursa foto: StirideCluj.ro

Potrivit datelor disponibile public, Claudia-Gina Anastase (foto) a fost consilier local PSD în perioada 2012 – 2016

Din datele disponibile pe site-ul Transelectrica, ea a fost numită Membru al Directoratului CNTEE Transelectrica SA începând cu data de 21.12.2018. Anterior, ea a ocupat, din anul 2012, poziția de director al Sucursalei de Transport Cluj a CNTEE Transelectrica SA.

  • De-a lungul carierei sale, a ocupat funcții de conducere atât în sectorul privat (2000-2009: administrator societate de contabilitate), cât și în sectorul public (2009-2010: director coordonator adjunct la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (OJPDRP) Cluj; 2010-2012: șef Serviciu Verificare Plăți, în cadrul aceleiași instituții). (CV-ul complet îl găsiți AICI)

Este expert contabil membru al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.

Claudia Gina ANASTASE (stânga 2 foto) a absolvit Facultatea de Științe Economice, din cadrul Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, secția Management Industrie, iar în 2006 a obținut, ca șef de promoție, diploma de master în specializarea “Management Politic” la Școala de Studii Academice Postuniversitare “Ovidiu Șincai” din București. Citiți prezentarea ei AICI.

Raport al Ministerului Agriculturii: Plătită un an și două luni, deși nu a avut activitate

Publicația ȘtirideCluj.ro a scris, în 2012, că a fost dată afară de la OJPDRP în urma unui raport al Corpului de Control al Ministerului Agriculturii, care a descoperit că timp de un an și două luni, Claudia Anastase a fost plătită din bani publici fără să aibă nicio activitate.

Privind numărul de cereri de plată instrumentate în perioada iulie 2010-august 2011, s-a constatat că doamna Claudia Gina Anastase, deși era încadrată în cadrul serviciului respectiv, nu a instrumentat niciun dosar. Analizând situația pe experți privind evaluarea proiectelor depuse în sesiunea 2010-2011, prezentată de CRPDRP, nu s-a putut constata o activitate specifică, desfășurată de doamna Claudia Gina Anastase nici în cadrul Serviciului Evaluare Contractare, deși prin nota de relații susține că a instrumentat o parte considerabilă de dosare intrate în SEC și nesoluționate de luni de zile”, se arăta în raportul Corpului de Control al Ministerului Agriculturii, citat de publicația clujeană. Citiți articolul complet AICI.

Directorat Transelectrica

Directorat Transelectrica, cu Dănuț Carașol (centru) președinte – sursa: Transelectrica

Carașol, doar cu diplomă de liceu în fruntea unei companii strategice

Preşedintele directoratului Transelectrica, Marius Dănuţ Caraşol (foto centru), a fost revocat astăzi din funcţie, după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora şi-a falsificat CV-ul. El a spus că a absolvit Facultatea de Electrotehnică din cadrul Universității Politehnica București, care însă a precizat că acesta nu și-a finalizat studiile.

“Persoana menționată de dumneavoastră în solicitarea transmisă a fost student al UPB, dar nu a finalizat studiile”, se arată în răspunsul UPB.

Marius Dănuț Carașol, Președintele Directoratului Transelectrica.ro, scrie atât în CV-ul oficial, cât și în Biografia publicate pe site-ul gigantului energetic pe care îl conduce că “este absolvent al Facultății de Electrotehnică din cadrul Universității Politehnica București”.

Din datele incluse în CV, el ar fi urmat studiile Facultății în perioada 1999 – 2005.

După apariția informațiilor în presă privind falsificarea CV-ului directorului general al companiei, Transelectrica a transmis, într-un comunicat, următorul punct de vedere:

În vederea clarificării acestei situații, Consiliul de Supraveghere al companiei i-a solicitat deja domnului Marius-Dănuț Carașol toate documentele de atestare a studiilor în original, cu recomandarea de a întreprinde personal demersurile către UPB pentru validarea autenticității acestora.

În măsura în care autoritățile abilitate să autentifice documentele de studii ale domnului Marius-Dănuț Carașol se vor exprima, vor fi dispuse măsurile care se impun în conformitate cu prevederile legale și statutare. Citiți mai multe AICI.

  • Chiar dacă șeful Transelectrica a fost demis, rămâne întrebarea cum a putut o persoană care are doar liceul – în cazul lui Carașol, Liceul nr 4 din Alexandria (profil Electrotehnic) – să fie numită în fruntea unei companii strategice a statului, pe una dintre cel mai bine plătite funcții?

NOTĂ: Articolul a fost actualizat cu informații despre Claudia-Gina Anastase.

ARTICOLE SIMILARE:

UPDATE. Președintele Transelectrica și-a falsificat CV-ul, unde susține că a absolvit Politehnica. Reacția companiei

Transelectrica, condusă de un fost procuror și de vicele PSD Dolj. O comparație cu cehii de la CEPS

EXCLUSIV: Conducerea ANRE se plimbă la Abu Dhabi pe banii consumatorilor de energie

Numire scandaloasă. Un specialist în furaje de la partidul PRO România, ales vicepreședinte ANRE

Administratorii Oil Terminal și-au triplat indemnizațiile, profitul companiei s-a prăbușit dramatic

Indemnizații duble pentru șefii Hidroelectrica. Cât câștigă un membru din Directorat și din Consiliul de Supraveghere