Skip to main content

Prețurile de referință la gaze în Europa au crescut cu aproape 40% la hub-ul TTF din Amsterdam, după ce compania de stat QatarEnergy a suspendat producția de gaze naturale lichefiate în urma unor atacuri iraniene asupra instalațiilor sale, potrivit AFP, citată de Agerpres. Qatar este unul dintre cei mai mari exportatori de gaze naturale lichefiate din lume.

În jurul orei 12:30 GMT, la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc prețurile de referință în Europa, cotațiile futures la gaze naturale erau în creștere cu peste 39%, la 44,6 euro pentru un Megawatt-oră (MWh), după ce anterior au atins cel mai înalt nivel din martie 2025 până în prezent, 46,2 euro/MWh, ceea ce înseamnă un salt de 44,56% comparativ cu cotațiile de vineri seara.

Acest salt a venit după ce compania energetică de stat din Qatar, QatarEnergy, a anunțat că a suspendat producția de gaze naturale lichefiate în urma atacurilor iraniene asupra instalațiilor de la două dintre principalele sale uzine de procesare a gazelor.

„Din cauza atacurilor împotriva instalațiilor QatarEnergy situate în zonele industriale Ras Laffan și Mesaieed, Qatar, QatarEnergy a încetat producția de gaze naturale lichefiate (GNL) și produse derivate”, a transmis compania într-un comunicat, mai notează Agerpres.

Anul trecut, Qatar a exportat 82,2 milioane de tone de gaze lichefiate. Livrările de gaze lichefiate din Qatar în Asia și Europa trebuie să treacă prin Strâmtoarea Ormuz. Numeroase nave care transportă gaze lichefiate ce merg spre sau dinspre Qatar și-au întrerupt marșul pentru a evita Strâmtoarea Ormuz, conform datelor de urmărire a navelor.

Strâmtoarea Ormuz, între Iran și Oman, este o rută esențială pentru energia globală. În 2023, aproape 21 de milioane de barili de petrol pe zi – aproximativ o cincime din consumul mondial – au trecut prin acest coridor strategic, potrivit datelor Administrației pentru Informații Energetice a SUA (EIA).

În cazul în care conflictul se prelungește și perturbarea transporturilor maritime continuă, riscurile la adresa producției de gaze lichefiate vor crește rapid, având în vedere că acest combustibil are nevoie de exporturi constante pentru trecerea sa prin instalații.

(sursa foto: Pixabay.com)

CITEȘTE ȘI:

AIEA avertizează: războiul din Orientul Mijlociu crește riscul unui accident nuclear