După ce până acum fondurile publice au mers doar către anveloparea blocurilor, Ministerul Mediului a lansat în consultare publică un program foarte așteptat de către mulți dintre români: de subvenții pentru eficientizarea energetică a locuințelor unifamiliale. Prin programul „Casa Eficientă Energetic”, persoanele fizice pot primi o finanțare nerambursabilă de până la 70.000 lei pentru a-și face locuința pe care o au în proprietate mai eficientă energetic, deci cu un consum mai mic de energie, mai confortabilă și cu emisii mai mici de dioxid de carbon.

Cu un buget total anunțat de circa 100 milioane de euro, programul va putea fi accesat de aproximativ 9.000 de proprietari de locuințe unifamiliale din România, când va fi implementat. Obiectivele programului sunt creşterea performanței energetice și/sau utilizarea energiei regenerabile în locuințele unifamiliale existente, situate într-un imobil-construcție având regim de înălțime maximum P+2E. Autoritatea desemnată de implementarea proiectului este Administraţia Fondului pentru Mediu.

NewsEnergy a selectat din Ghidul de finanțare a programului „Casa Eficientă Energetic”, pus în dezbatere publică în urmă cu două zile, cele mai importante prevederi despre cine poate beneficia de această primă de eficiență, în ce condiții se acordă finanțarea și care sunt cheltuielile eligibile. Iată mai jos care sunt acestea:

Cel mai important, prima se va acorda în trei praguri de finanțare: primul – de 40.000 lei, al doilea – în sumă de 55.000 lei, al treilea – în sumă de 70.000 lei. 

  • Finanțarea nerambursabilă se acordă pentru creșterea cu cel puțin a unei clase energetice față de nivelul prezentat în cererea de finanțare, precum și în funcție de încadrarea tuturor indicatorilor în pragurile de finanțare descrise mai jos, fără a depăși 60% din costul total de investiție pentru implementarea măsurilor de creștere a performanței energetice a clădirii, astfel:
Casa Eficienta Energetic _1

IMPORTANT: Finanţarea se acordă doar pentru cheltuieli efectuate în cadrul locuințelor existente. Nu se acordă finanțare imobilelor aflate în construcție. În cadrul programului se poate obține o singură dată finanțare pentru un imobil identificat cu număr cadastral și carte funciară, într-o localitate.

Cheltuieli eligibile în cadrul programului Casa Eficientă Energetic

Sunt considerate cheltuieli eligibile următoarele:

a) cheltuielile cu lucrările de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii privind: înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, cu tâmplărie termoizolantă; · izolarea termică a elementelor de construcție exterioare opace (pereți exteriori, terase, învelitoarea șarpantei și alte elemente similare); · izolarea termică a planşeului peste sol și/sau peste ultimul nivel al clădirii;

b) cheltuielile cu lucrările de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de încălzire și de preparare și utilizare a apei calde de consum: cazane cu condensare; pompe de căldură, cu excepția aparatelor de tip aer-aer (aparate de aer condiționat); · panouri solare termice; · izolarea termică a conductelor de distribuție și a unităților de acumulare; · dotarea cu dispozitive de reglare pentru încalzirea și preparea apei calde de consum; · înlocuirea, reablitarea componentelor instalației interioare (corpuri de încălzire, conducte, robinete, boilere, schimbătoare de căldură și alte elemente similare din componența instalației de încălzire și preparare a apei calde de consum);

c) cheltuielile pentru achiziționarea și montarea de sisteme de ventilare mecanică cu recuperare a căldurii (eficiența minimă de recuperare a căldurii 75%);

d) cheltuielile cu lucrările de reabilitare/modernizare a sistemului de iluminat aferent clădirii; acestea pot consta în: înlocuirea corpurilor și/sau surselor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri/surse cu tehnologie LED; · utilizarea senzorilor de mișcare/prezență, acolo unde aceștia se impun pentru economia de energie (poduri, mansarde, debarale) și dispozitive pentru reglarea nivelului de iluminat; · programatoare orare pentru comanda instalațiilor de încălzire și răcire;

e) cheltuielile aferente implementării de elemente de tâmplărie cu vitraj cu control solar sau sisteme de umbrire exterioară (obloane, jaluzele etc.) cu reglare manuală sau cu reglare automată inteligentă;

f) cheltuieli aferente altor intervenții ocazionate de implementarea măsurilor menționate la lit. a)-e): creșterea etanșeității la aer a anvelopei clădirii și la montarea tâmplăriei termoizolante; · asigurarea continuității stratului etanș la nivelul îmbinărilor sau străpungerilor în anvelopa clădirii; · repararea acoperişului tip terasă/şarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei, respectiv a sistemului de colectare şi evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip şarpantă; · demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe faţadele/terasa clădirii, precum şi montarea/remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenţie; · refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie; · repararea trotuarelor de protecţie, în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura clădirii;

g) manopera și profitul, inclusiv TVA aferentă

h) cheltuielile pentru elaborarea certificatului de performanță energetică și efectuarea auditului energetic înainte de intervenție, elaborarea certificatului de performanță energetică și elaborarea raportului de implementare după intervenție; Autoritatea decontează pentru toate aceste cheltuieli până la 1.500 lei;

IMPORTANT: Autoritatea finanţează doar cheltuielile eligibile efectuate după semnarea contractului de finanţare, cu excepţia cheltuielilor efectuate pentru obținerea certificatului de performanță energetică și pentru auditul energetic, efectuate înainte de intervenție. De asemenea, Autoritatea nu finanţează lucrări efectuate în regie proprie.

  • Cheltuielile efectuate pentru achiziţia de echipamente, aparate electronice, corpuri de iluminat sunt eligibile dacă produsele achiziţionate sunt noi.

Demararea programului

Perioada de organizare a sesiunii de înscriere, precum şi sumele destinate finanţării în cadrul programului se aprobă prin dispoziţie a preşedintelui Autorităţii.

Dispoziția se publică pe pagina de internet a Autorităţii cu minimum 5 zile înainte de data programată pentru deschiderea sesiunii de înscriere. Pe parcursul derulării programului se pot organiza mai multe sesiuni de înscriere.

Etapele programului sunt următoarele:

  1. a) publicarea pe pagina de internet a Autorităţii a anunţului de deschidere a sesiunii de înscriere; b) înscrierea solicitanților în aplicația informatică; c) depunerea dosarelor de finanţare; d) analiza conformităţii administrative a documentelor depuse, a eligibilităţii solicitantului, a proiectului și a cheltuielilor; e) publicarea pe pagina de internet a Autorităţii a rezultatelor analizei dosarelor de finanțare; f) depunerea şi soluţionarea contestaţiilor; g) încheierea contractelor de finanţare; h) implementarea proiectelor; i) monitorizarea proiectelor.

Criterii de eligibilitate a solicitantului

Este considerat eligibil solicitantul care îndeplineşte următoarele condiţii:

a) este persoană fizică cu domiciliul în România;

b) este proprietar/coproprietar al imobilului – construcţie pentru care solicită finanțare, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară;

c) imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entităţi care desfăşoară activităţi economice, cu excepţia cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară; nu face obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun sau al unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică;

d) nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare, la momentul depunerii dosarului de finanțare;

Înscrierea persoanelor fizice în aplicația informatică

Înscrierea persoanei fizice în cadrul programului se realizează în aplicaţia informatică, în limita bugetului, prin introducerea informaţiilor cerute, inclusiv cuantumul primei de eficiență energetică solicitat, fundamentat pe baza unui CPE și a unui audit energetic, obținute înaintea intervenției, dar nu mai vechi de 6 luni la data înscrierii în aplicația informatică.

La momentul atingerii pragului de 150% din totalul bugetului alocat, aplicația informatică nu va mai permite înscrierea persoanelor fizice.

Autoritatea publică pe pagina de internet lista solicitanților care s-au înscris în aplicația informatică și care au obligația de a transmite dosarul de finanțare, în termen de 60 zile de la publicare, la sediul AFM.

Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii, în termen de 10 zile de la data publicării acestui Ghid de finanțare, la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Administraţia Fondului Pentru Mediu. Ghidul complet de finanțare poate fi accesat AICI. Mai multe detalii găsiți pe pagina Ministerului Mediului.

Pe unde au loc cele mai mari pierderi de căldură la o locuință

Încălzirea reprezintă cea mai mare povară în bugetul de utilități al unei familii. Cele mai mari pierderi de căldură la o locuință unifamilială au loc prin ziduri. Așadar, termoizolarea pereților reprezintă măsura cu cel mai mare impact în factura de utilități a unei locuințe, ce poate conduce la economii de până la 40%. De asemenea, prin ferestre se poate pierde circa 20% din căldură, potrivit coordonatorilor proiectului „România Eficientă”, cel mai amplu proiect privat de interes național de eficiență energetică, derulat de Energy Policy Group. Găsiți detalii AICI.

ARTICOLE SIMILARE:

Schneider Electric a lansat programul „the Net Zero Home”

România Eficientă: Renovarea energetică a clădirilor poate contribui la relansarea economică a României după criza Covid-19

România Eficientă: Noi standarde obligatorii privind temperatura ideală din locuinţe, spitale şi şcoli

Din 2020, toate clădirile noi trebuie să aibă consum aproape zero de energie

România Eficientă: Cum puteți economisi energie și reduce factura la încălzire prin câteva metode simple