În România, nevoia de investiții în rețelele de electricitate este majoră, fiind estimată la 6,8 mld. euro pentru transport și aproximativ 9,2 – 11,5 mld. euro pentru distribuție până în anul 2030. Aceste investiții sunt esențiale pentru preluarea producției de energie din surse regenerabile care va crește substanțial în perioada următoare și implicit atingerea obiectivelor din PNIESC. În lipsa acestor investiții în rețelele de energie electrică, România riscă neîndeplinirea obiectivelor climatice, arată Energy Policy Group (EPG), care a realizat raportul „Consolidarea rețelei electrice: O prioritate pentru atingerea obiectivelor de decarbonizare ale României pentru 2030”.
EPG arată, într-un comunicat de presă, că pe lângă investițiile estimate în cadrul planului Transelectrica (TYNDP), respectiv 1,43 mld. euro până în 2030/31, în cadrul estimărilor au fost incluse și proiecte propuse, precum cele două cabluri de curent continuu la înaltă tensiune (HVDC), respectiv: (i) cablul submarin Georgia România (2,2 mld. euro) și cablul de interconectare România – Ungaria pe direcția Arad – Constanța Sud (2,75 mld. euro), care să preia energie generată de noi capacități, conform propunerii de PNIESC și să o poată evacua din Dobrogea (recunoscută pentru surplusul de energie) către Vestul țării.
Conform calculelor EPG, necesarul de investiții în sistemul de distribuție de energie electrică din România este estimat între 9,2 și 11,5 mld de euro între 2020 și 2030. Acest lucru relevă un decalaj major de 2,5 – 4,8 miliarde de euro față de investițiile planificate de către OSD din veniturile bazate pe tarife și din finanțarea UE (Fondul de Modernizare fiind principala sursă).
Investițiile în dezvoltarea rețelelor de electrice reprezintă o șansă importantă pentru România din perspectiva modernizării infrastructurii energetice, a sporirii rezilienței sistemului și a stimulării creșterii economice. În vederea realizării acestor investiții, EPG face următoarele recomandări:
1. Un cadru de reglementare stabil, clar și favorabil investițiilor. Cadrul de reglementare actual necesită o serie de ajustări pentru a răspunde nevoilor crescute de investiții în rețelele de energie electrică. Finanțarea unei mari părți a investițiilor prin venituri bazate pe tarife va impune o povară a costurilor pentru consumatori. Cu aproximativ 400 de milioane de euro investite în rețelele de distribuție, tariful reprezintă în prezent aproximativ 30% din factura totală pentru consumatorii de joasă tensiune (5 – 5,5 euro) cu un consum mediu lunar de 100 kWh.
- Pentru a îndeplini obiectivele de decarbonizare, investițiile ar trebui să crească de aproape patru ori, ajungând la aproximativ 1,2 – 1,6 miliarde EUR/an până în anul 2030. Prin urmare, noua, respectiv a cincea perioadă de reglementare pentru activitatea de distribuție, care va începe în anul 2025, ar trebui să sporească stimulentele pentru ca OSD să utilizeze fondurile UE pentru investiții. În plus, ANRE ar trebui să analizeze cu atenție cele mai bune practici din alte țări ale UE în ceea ce privește sprijinirea investițiilor în rețele și accelerarea digitalizării, limitând în același timp impactul asupra consumatorilor.
2. Creșterea finanțării prin mecanismele financiare UE, precum Fondul de Modernizare. În prezent, a doua cea mai importantă sursă de finanțare pentru investițiile în rețelele de energie electrică din România, pe lângă veniturile de tarife, este reprezentată de sumele din FM. Acesta include două scheme de sprijin legate de rețea: (i) una dedicată OST, cu o finanțare nerambursabilă de 400 de milioane EUR, și (ii) o alta pentru OSD, bazată pe licitații, care reprezintă 1,1 mld. EUR. Deși aceste scheme sunt esențiale pentru sprijinirea investițiilor în rețele, având în vedere necesarul, suma alocată este insuficientă.
De exemplu, DSO au depus 105 proiecte în valoare de 2,4 mld. euro, ceea ce reprezintă mai mult decât dublul finanțării disponibile, rezultând un deficit de 1,3 mld. EUR. Acest deficit demonstrează necesitatea ca schema să fie extinsă cu fonduri suplimentare cât mai curând posibil, mai mult având în vedere termenul limită din 2030 pentru alocările MF. Finanțarea ar trebui să acopere nu doar propunerile de proiecte actuale. În plus, schema ar trebui prelungită în cadrul apelului actual de proiecte, pentru a preveni o potențială întârziere birocratică de 1,5 – 2 ani care ar putea apărea odată cu lansarea unei nou ghid de finanțar și care ar putea împiedica investițiile planificate, inclusiv o introducere accelerată a contoarelor inteligente (smart meters).
3. Asigurarea coerenței între documentele strategice naționale. Documentele strategice naționale, cum ar fi proiectul de PNCEN, LTS, TYNDP al OTS, planurile de dezvoltare pe zece ani ale DSO, proiectul de Strategie Națională pentru Hidrogen, Strategia Industrială Națională și planurile de investiții regionale/municipale ar trebui să fie coerente pentru a promova o viziune clară asupra căilor de dezvoltare a României, a priorităților de investiții și a finanțării disponibile. Având în vedere rolul critic al rețelelor și cerințele de investiții substanțiale pentru acest sector, strategia industrială a țării ar fi trebuit să ia în considerare contribuția acestui sector la valoarea adăugată națională și efectul său multiplicator asupra altor sectoare economice. Acest aspect este deosebit de relevant, având în vedere că mulți furnizori pentru construcția infrastructurii rețelelor sunt achiziționați la nivel național.
4. Asigurarea unei forțe de muncă calificate pentru dezvoltarea sistemului electroenergetic național. Pentru a îndeplini obiectivele de decarbonizare ale României până în 2030 și implicit cu orizontul 2050, este esențială atragerea de forță de muncă calificată, în special ingineri și specialiști tehnici. Programele de studii din liceele tehnice și universități ar trebui adaptate la noile tehnologii de rețea, la integrarea RES și la digitalizare. În plus, stimularea educației în domeniul științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii (STEM) prin burse, stagii de practică în cadrul companiilor și dezvoltare profesională va contribui la atragerea și păstrarea talentelor în sectorul energetic. În prezent, atât OTS, cât și ODS se confruntă cu un deficit de forță de muncă, ceea ce cauzează întârzieri ale proiectelor. Având în vedere creșterea generală a cererii de forță de muncă calificată în sectorul energetic, România ar trebui să acorde prioritate reformelor menite să stimuleze și să rețină lucrătorii calificați. De asemenea, guvernul ar trebui să valorifice noile oportunități de angajare create prin tranziția energetică, promovând carierele în sectorul energetic prin programe de educație și formare profesională specifice.
5. Pregătirea pentru un scenariu de back-up, în care necesarul de investiții estimat nu va fi realizat până în anul 2030. Contextul global devine din ce în ce mai complicat, fiind planificate investiții masive în centrele de date. Producția globală de transformatoare și, în general, lanțul valoric va fi supus unor presiuni enorme, ceea ce va accentua deficitul de lichidități și de forță de muncă din România, mai arată EPG.
Raportul EPG poate fi citit integral AICI.
(Sursa foto: Pixabay.com)
CITEȘTE ȘI:
Strategia Energetică a României 2025-2035, șase obiective fundamentale
