Skip to main content

Grupul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (The Intergovernmental Panel on Climate Change, IPCC) a publicat astăzi cel mai recent raport privind impactul, adaptarea și vulnerabilitățile legate de schimbările climatice. Scris de sute dintre cei mai buni climatologi din lume, raportul confirmă că schimbările climatice sunt aici pentru a rămâne și că unele dintre efectele sale sunt acum inevitabile. Pe tot globul, criza climatică pune în pericol vieți și mijloacele de trai, în special pentru cei mai vulnerabili.

Una dintre principalele constatări ale raportului (pe care îl găsiți AICI) este că schimbările climatice induse de umanitate afectează deja natura și oamenii mai intens, mai frecvent și pe o zonă geografică mai largă decât se credea anterior.

  • O suprafață mai mare de pământ este arsă de incendii, iar ciclonii tropicali provoacă daune mai mari din cauza schimbărilor climatice.
  • Aproximativ jumătate dintre speciile studiate și-au mutat habitatele spre poli sau spre altitudini mai mari, iar primele dispariții de specii determinate de schimbările climatice au avut loc deja.
  • Degradarea și distrugerea ecosistemelor dăunează capacității noastre de a ne adapta la schimbările climatice.
  • Schimbările climatice subminează deja securitatea alimentară și a apei, productivitatea agricolă și sănătatea fizică și mentală.

În plus, raportul constată că aceste tipuri de riscuri vor crește inexorabil în următoarele două decenii, dar unele riscuri pot fi diminuate prin luarea de măsuri de adaptare la impact.

Seceta, schimbari climatice - Pixabay

Sursa foto: Pixabay

După cum a confirmat raportul IPCC de anul trecut privind știința fizică, putem reduce aceste riscuri pe termen lung prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și reducerea încălzirii globale, dar trebuie să ne adaptăm și la schimbarea climei simultan.

Concluziile raportului întăresc nevoia ca Europa să devină mai rezistentă la climă și să se pregătească pentru efectele inevitabile ale crizei climatice.

„Prin Strategia de adaptare a UE, ne propunem să facem adaptarea mai inteligentă, mai rapidă și mai sistemică și să intensificăm acțiunile internaționale privind adaptarea la schimbările climatice”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.

  • Misiunea UE privind adaptarea la schimbările climatice joacă un rol central în aceste eforturi, sprijinind cel puțin 150 de regiuni și comunități europene pentru a deveni rezistente la schimbările climatice până în 2030. Între timp, UE joacă deja un rol important în sprijinirea adaptării la schimbările climatice la nivel global.

În 2020, UE și statele sale membre au promis aproximativ 23,39 miliarde EUR în finanțare pentru schimbările climatice, din care aproximativ jumătate au fost cheltuite pentru a ajuta partenerii să se adapteze la schimbările climatice. Mai mult, la COP26, UE a promis 100 de milioane de euro către Fondul de adaptare al Națiunilor Unite, devenind cel mai mare donator al Fondului, care oferă finanțare țărilor în curs de dezvoltare vulnerabile la impactul schimbărilor climatice.

Citiți mai multe în comunicatul de presă disponibil în limba engleză, AICI.

ARTICOLE SIMILARE:

Scenariu pesimist: „coșmar climatic” în lunile de vară. Cum ar putea evolua clima României în următoarele decenii

OPINIE // CLUBUL CLIMATIC – următorul pas după includerea României în grupul țărilor dezvoltate?

Premieră: Imagistică prin satelit pentru detectarea schimbărilor de mediu aproape în timp real

ANM: Tendința de creștere a temperaturii aerului în România a continuat în 2021