Skip to main content

Social Innovation Solutions, cu sprijinul BRD Groupe Société Générale, a publicat raportul „Scenarii climatice pentru România 2030”. Acesta cuprinde concluziile sesiunilor de lucru care au avut loc la Palatul Victoria pe 21 și 22 septembrie 2022, ce au reunit peste 160 de reprezentanți cheie ai sistemelor public, privat, civic și academic, în cadrul celui mai mare exercițiu de foresight despre viitorul României.

Sesiunile de lucru au fost centrate pe impactul schimbărilor climatice în România până în 2030, pe opt teme importante: Agricultură sustenabilă, Biodiversitate, Economie circulară, Energie verde, Finanțări sustenabile, Legislație climatică, Reziliența climatică a orașelor, respectiv Soluții tech sustenabile.

Fiecare sesiune a avut structura unui grup de lucru moderat, în care participanții au colaborat pentru a dezvolta scenarii și a identifica provocările, oportunitățile și soluțiile. Concluziile sesiunilor se regăsesc în acest raport, care servește ca mijloc de promovare a exemplelor scalabile de bune practici și de conștientizare a celor mai probabile scenarii, precum și a soluțiilor aplicabile în fiecare dintre domeniile abordate, pentru factorii de decizie, mediul de business și societatea civilă, anunță Social Innovation Solutions.

Newsenergy.ro a participat la grupul de lucru Reziliența climatică a orașelor, iar raportul include și câteva idei pentru viitor prezentate de noi, ca răspunsuri la 3 întrebări:

1. Care este cea mai importantă oportunitate în ceea ce privește reziliența climatică a orașelor până în 2030?

2. Care este o soluție ce poate fi implementată în domeniul orașelor sustenabile ale viitorului până în 2030?

3. Care este cea mai importantă provocare în ceea ce privește reziliența climatică a orașelor până în 2030 și cum ne pregătim pentru ea?

Grupurile de lucru Scenarii Climatice pentru România 2030 au făcut parte din evenimentul Climate Change Summit organizat de Social Innovation Solutions, cu sprijinul BRD Groupe Société Générale, ca partener fondator, și Mastercard, ca partener de sustenabilitate.

Raportul poate fi consultat AICI.