Skip to main content

Regiunea Mării Negre se dezvoltă ca un centru de energie regenerabilă și există o voință politică de cooperare la nivel regional, acordând prioritate tranziției energiei curate.

Aceasta este una dintre concluziile care au reieșit din dezbaterile ce au avut loc în cadrul Energy Week Black Sea 2021, eveniment internațional ce a avut loc recent. Conferința a fost organizată de Invest In Network în parteneriat cu Centrul Român al Energiei și a reunit autorități guvernamentale, companii energetice din România, Bulgaria, Ucraina, Georgia și Turcia, precum și investitori privați străini.

În timpul conferinței de 2 zile, participanții au discutat despre reformele implementate de fiecare țară pentru a încuraja sau extinde în continuare dezvoltarea energiei regenerabile, au abordat problemele intermitenței și securității energetice, au prezentat proiecte eoliene on & offshore, de energie solară, hidrogen verde și proiecte de stocare a energiei, discutând și despre atractivitatea investițională a regiunii și finanțarea surselor regenerabile de energie. Conferința a fost urmată de vizita tehnică la un parc eolian de 225 MW lângă malul Mării Negre pus în funcțiune de Verbund, potrivit datelor organizatorilor.

„Trebuie să creștem cota de surse regenerabile, exploatând potențialul eolian offshore, al stocării și hidrogenului”, a declarat Dan Dragoș Drăgan, secretar de stat la Ministerul Energiei din România.

„Pentru Bulgaria, o cale realistă include îmbunătățirea eficienței energetice, creșterea energiei regenerabile și nucleare și utilizarea gazului natural drept combustibil de tranziție”, a continuat Miroslav Damianov, ministru adjunct la Ministerul Energiei din Bulgaria.

Principalele provocări includ securitatea energetică și sărăcia energetică și ne dăm seama cu toții că pentru cooperarea în regiunea Mării Negre trebuie să ne bazăm pe valorile UE ale solidarității și statului de drept”, a declarat Yaroslav Demchenkov, ministru adjunct la Ministerul Energiei din Ucraina.

„Avem o mulțime de resurse hidro, care în acest moment constituie 75% din producția noastră de energie electrică”, a spus David Tvalabeishvili, ministru adjunct la Ministerul Economiei și Dezvoltării Durabile din Georgia. El a menționat că în timpul iernii, hidroenergia este la cel mai scăzut nivel, astfel încât Georgia trebuie să dezvolte alte resurse.

Companii multinaționale de energie din peste 20 de țări s-au alăturat evenimentului pentru a afla despre potențialul Mării Negre pentru dezvoltarea proiectelor de energie regenerabilă. Printre dezvoltatorii și investitorii internaționali cunoscuți care au participat la eveniment au fost EMERGY (anterior NBT, Norvegia), Scatec (Norvegia), Siemens Gamesa Renewable Energy (Germania), Northland Power (Canada), Acciona Generación Renovable (Spania), Elementum Energy (Ucraina), European Energy (Danemarca), PNE (Germania), Low Carbon (UK), Verbund Green Power (Austria), NovaWind (Rusia) și multe altele. Printre instituțiile financiare reprezentate la eveniment s-au numărat Banca Mondială, IFC, BERD, BEI, Banca de Comerț și Dezvoltare a Mării Negre.

ARTICOLE SIMILARE:

Conferința Romanian Energy Day, pe 26 octombrie: „X marks the spot. Clima stabilă pentru vremuri incerte”

Compania daneză de energie regenerabilă European Energy intră pe piața din România

RWEA va lansa RenewAcad, din Constanța, în cadrul WIND OPEN DAY 2021