România trebuie să finalizeze centrala de la Iernut și de la Mintia și să avanseze cu o viteză mai mare în construcția celor două reactoare nucleare de la Cernavodă, dar și în ceea ce privește reactoarele modulare mici (SMR), a declarat ieri președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Sándor Bende, citat de Agerpres.
„România este într-o zonă geografică cu foarte mare potențial. În România avem posibilitate de energie hidro, avem posibilitatea de energie fotovoltaică, avem gaze naturale, poate nu suficient pentru consumul de astăzi, dar există într-o proporție de cel puțin 80-85%. Avem posibilitate și pentru producție de energie nucleară și, bineînțeles, energie prin termocentrale bazată și pe fosil, încă, și avem și pe hidrocarburi, ceea ce este un lucru bun, mai ales în contextul când, zilele trecute, prin decizia Curții Europene de Justiție, putem vorbi de faptul că gazul natural este o sursă de energie de tranziție, iar cea nucleară este o sursă de energie prietenoasă cu mediul. Și în condițiile acestea, pot să vă spun, trebuie să-i dăm bătaie. Trebuie să finalizăm centrala de la Iernut și de la Mintia.
Trebuie să avansăm un pic cu o viteză mai mare dacă se poate în construcția celor două reactoare nucleare de la Cernavodă și, de ce nu, a celor inovative, acele SMR-uri despre care vorbește încet, încet toată Europa”, a menționat Sándor Bende, la Aspen Energy Summit 2025.
În ceea ce privește energia eoliană, atât onshore, cât și offshore, Sándor Bende a subliniat că probabil nu avem acele condiții ca în zona Mării Baltice, în zona Mării Nordului, în schimb avem și noi posibilități, iar aceste posibilități trebuie fructificate. El a adăugat că „trebuie neapărat să se finalizeze lucrările din Neptun Deep”.
La rândul său, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a menționat că Legea 220/2008 privind stabilirea sistemului de promovare a producerii de energie din surse regenerabile a fost modificată în 3 ani de 11 ori, generând neîncredere – și a durat mult timp ca aceasta să fie din nou câștigată.
În ceea ce privește energia eoliană offshore, Niculescu a subliniat că prea puțin s-a mediatizat faptul că suntem prima țară riverană Mării Negre care are o lege dedicată acestui sector.
„Nicio țară din regiune nu a promulgat o lege cu privire la noi activități economice în zona exclusiv comercială a Mării Negre. România este prima țară care a făcut acest lucru. Sunt într-adevăr câteva mici întârzieri cu privire la delimitarea perimetrelor unde aceste proiecte eoliene offshore se vor implementa. Sper că vom recupera acest delay. Accesul la o energie stabilă și competitivă din punct de vedere a prețului poate să reprezinte o formulă prin care investitorii să fie atrași în această zonă”, a menționat președintele ANRE.
Institutul Aspen România a organizat, marți, a șasea ediție a Aspen Energy Summit 2025, organizat împreună cu Ministerul Energiei, ANRE, Comisia pentru Politică Economică, Reformă și Privatizare a Camerei Deputaților și Aspen Institute Europa Centrală, mai notează Agerpres.
CITEȘTE ȘI:
România vrea să devină lider energetic regional cu sprijin american, prin SMR și Neptun Deep