În România, hidrogenul este înfățișat ca un glonț de argint către un viitor decarbonat în sectoarele care caută să-și găsească locul într-un peisaj modelat de European Green Deal. Cu toate acestea, impactul său real va depinde în mare măsură de strategia economică a țării și de costurile tehnologiei, se arată într-un raport realizat de către Energy Policy Group.

„Având în vedere potențialul foarte bun de energie regenerabilă al țării, de unde potențialul semnificativ de a produce hidrogen curat rentabil, trebuie făcută o alegere strategică între exportul hidrogenului curat sau utilizarea acestuia la nivel local pentru a dezvolta în continuare industriile din aval, cum ar fi producția de oțel verde. România ar trebui să se angajeze în „diplomația hidrogenului”, pentru a profita de oportunitățile pentru comerțul internațional cu hidrogen.

Dobrogea trebuie să devină o vale pentru hidrogen curat. Pe termen scurt, poate deveni o vale a hidrogenului local, la scară medie și axată pe industrie, cu potențial pentru proiecte locale de hidrogen curat. Pe termen lung, Dobrogea poate deveni o vale a hidrogenului la scară mai mare, internațională și axată pe export, cu Portul Constanța ca piesă centrală”, arată EPG.

De asemenea, în România, „cele mai promițătoare utilizări ale hidrogenului sunt în industrie (oțel, amoniac, îngrășăminte, rafinării și produse chimice de mare valoare), transport (aviație pe distanțe lungi, transport maritim, vehicule grele și unele segmente de cale ferată), sisteme de termoficare existente și, potențial, stocarea energiei pe termen lung sau sezonier după 2030.

Alte utilizări, cum ar fi amestecarea cu gaze sau utilizarea hidrogenului verde în turbine pe gaz în ciclu combinat sunt mai degrabă o risipă de valoare economică, având în vedere costurile relativ mari ale producerii hidrogenului.

Autoritățile române au anunțat intenția de a lansa o strategie națională privind hidrogenul în 2022. Aceasta va fi o oportunitate de a lua decizii informate și cuprinzătoare cu privire la viitorul hidrogenului, inclusiv asupra utilizărilor, spre deosebire de actualul mozaic de inițiative necoordonate și prost concepute. Strategia ar trebui dezvoltată pe baza implicării active a părților interesate publice și private, cu obiective și surse potențiale de finanțare”, arată EPG.

Iată, pe scurt, alte aspecte importante extrase din studiu:

Două scenarii de modelare analizate în acest raport pe baza propunerilor din pachetul Fit for 55 privind utilizarea hidrogenului curat în industrie și transporturi arată că, până în 2030, în România va trebui să fie instalată o capacitate de electroliză între 1.470 MW și 2.350 MW, ceea ce reprezintă 3,7%, respectiv 6% din capacitatea de electroliză din UE până în 2030 stabilită în Strategia privind hidrogenul a Comisiei Europene.

Dacă se ia în considerare principiul adiționalității, va fi nevoie de instalarea a 3 GW până la 4,5 GW de noi surse regenerabile de energie, pe lângă capacitățile incluse în actualul Plan Național Integrat pentru Energie și Schimbări Climatice (PNIESC).

  • Pe baza unui LCOE (levelized cost of energy) de 50 EUR/MWh, o ipoteză rezonabilă, chiar conservatoare pentru România în 2030, având în vedere potențialul RES și reducerile de costuri preconizate, costul actualizat al hidrogenului (LCOH) rezultat pentru electroliza alcalină este cuprins între 2,21 EUR/kgH2 și 2,3 EUR/kgH2, în timp ce pentru electroliza PEM variază între 2,34 EUR/kgH2 și 2,73 EUR/kgH2, în funcție de factorul de capacitate.

LCOH poate scădea până la 1,38 EUR/kgH2 pentru electroliza alcalină și 1,59 EUR/kgH2 pentru electroliza PEM în 2030, pentru un preț al energiei electrice de 25 EUR/MWh.

Singura modalitate de a asigura o sursă stabilă și previzibilă de energie electrică la costuri reduse pentru unitățile de electroliză este dată de contractele de achiziție pe termen lung (PPA) cu mai mulți producători de energie regenerabilă sau de achiziția angro de energie electrică însoțită de garanții de origine. Pentru a respecta principiul adiționalității, ar fi necesară, de asemenea, o legătură temporală și geografică între electrolizor și capacitatea de energie regenerabilă.

De asemenea, este necesară elaborarea strategiei naționale privind hidrogenul. Strategia trebuie să identifice factorii determinanți din acest sector, să stabilească priorități pentru producerea de hidrogen și să identifice modalitățile de utilizare, costurile și țintele de dezvoltare pentru 2030 și 2050. Aceasta ar trebui să includă un calendar pentru dezvoltarea pieței, un cadru de reglementare clar și măsuri financiare pentru a sprijini dezvoltarea sectorului hidrogenului și a lanțurilor valorice asociate.

Strategia națională privind hidrogenul ar trebui:

  • Să acorde prioritate hidrogenului curat obținut din energie electrică din surse regenerabile, deoarece există o tendință clară de reducere a costurilor până în 2030. În plus, aceasta este soluția optimă din punctul de vedere al emisiilor de carbon, al disponibilității și al obiectivelor sectoriale ale UE în materie de energie regenerabilă. Guvernul trebuie să aleagă soluții în conformitate cu o traiectorie de neutralitate climatică până în 2050.
  • Să vizeze cele mai promițătoare utilizări ale hidrogenului: industria (materie primă, agent de reducere, căldură la temperaturi ridicate), transporturile (transportul maritim, vehiculele grele, aviația pe distanțe lungi și unele segmente feroviare) și stocarea energiei pe termen lung. Arderea directă a hidrogenului ar trebui evitată, având în vedere eficiența energetică scăzută a procesului. Prin urmare, se preconizează că potențialul de utilizare a hidrogenului pentru încălzirea clădirilor va fi limitat, deoarece nu este rentabil pentru utilizarea în gospodăriile individuale.
  • Să implice părțile interesate din sectorul public și privat pentru a defini o foaie strategică de parcurs cu obiective și potențiale surse de finanțare. Trebuie vizată explorarea abordărilor viabile din punct de vedere economic de integrare a sectoarelor pe baza celor mai bune practici internaționale de cooperare în domeniul cercetării și dezvoltării și al proiectelor comerciale.
  • Să includă o componentă dedicată hidrogenului pentru transporturi, cu clarificări privind tipurile de transport, rolul statului și modalitățile de finanțare a acestei infrastructuri. De asemenea, ar trebui luat în considerare rolul combustibililor sintetici produși din hidrogen curat.
  • Să evidențieze măsurile de dezvoltare a lanțului valoric al hidrogenului în România, în special în ceea ce privește producția de electrolizoare. De asemenea, ar trebui să se acorde prioritate sectoarelor educației și cercetării și dezvoltării. Pe baza dezvoltării inițiale a pieței internă, România poate avea ca obiectiv să devină un exportator de echipamente și know-how către piețele vecine. Strategia națională privind hidrogenul ar trebui să fie urmată de o strategie națională de decarbonare a industriei și de o foaie de parcurs.

Guvernul ar trebui să introducă mecanisme care să permită electrolizoarelor să combine mai multe surse de energie electrică (prin PPA-uri directe și/sau garanții de origine) pentru a atinge un factor de încărcare suficient de ridicat și, astfel, o producție de hidrogen curată mai accesibilă.

Trebuie implementate instrumente de creare a pieței lider, cum ar fi contracte de carbon pentru diferență (CCfD), contracte de aprovizionare cu hidrogen, o cotă Power-to-Liquid (PtL) pentru sectorul aviației sau un sistem de etichetare pentru materialele de bază ecologice.

Materialul disponibil integral în limba engleză, poate fi descărcat pe www.enpg.ro