Transelectrica propune introducerea unor garanții financiare obligatorii încă din faza de solicitare a capacității de racordare, într-un demers care vizează descurajarea proiectelor speculative ce blochează rețeaua electrică. Măsura vine în contextul criticilor recente privind investitori care obțin avize fără a dezvolta efectiv proiecte, dar le valorifică ulterior.
Operatorul de transport al energiei electrice a transmis către ANRE un set de opt propuneri de modificare a cadrului de reglementare privind racordarea, cu scopul declarat de „a stimula investițiile reale în noi capacități de producție” și de a disciplina accesul la rețea, a anunțat compania, într-un comunicat de presă.
Potrivit Transelectrica, aceste schimbări sunt necesare pentru a asigura integrarea în rețea a proiectelor „viabile și mature”, într-un context în care presiunea asupra rețelei crește rapid, pe fondul numărului mare de proiecte noi, în special din zona energiei regenerabile.
Garanțiile financiare, instrument-cheie pentru filtrarea proiectelor
Cea mai importantă măsură vizează introducerea unei garanții financiare încă din prima etapă – depunerea cererii de alocare a capacității.
Potrivit companiei, această garanție, exprimată pe MW, ar urma să descurajeze proiectele speculative și să ofere o imagine mai realistă asupra necesarului de dezvoltare a rețelei.
“Această măsură este fundamentală pentru descurajarea proiectelor speculative și pentru asigurarea unor estimări realiste ale necesarului de dezvoltare a rețelei”, se menționează în comunicatul operatorului.
Propunerea apare într-un context tensionat, în care autoritățile au semnalat existența unor practici prin care investitori obțin avize de racordare fără intenția reală de a construi capacități de producție, blocând astfel accesul altor proiecte viabile și întârziind dezvoltarea infrastructurii energetice.
Pe lângă introducerea garanțiilor, Transelectrica propune și limitarea modificărilor contractuale la maximum două prelungiri, condiționate de demonstrarea unui progres real în implementarea proiectului – fie prin plata a cel puțin 25% din echipamente, fie prin realizarea a minimum 10% din lucrări.
Alte măsuri includ termene mai stricte pentru obținerea autorizațiilor, obligația deținerii terenurilor în proprietate încă de la semnarea contractului și reevaluarea lucrărilor de întărire a rețelei înainte de punerea în funcțiune a centralelor.
Iată, în detaliu, celelalte propuneri ale Transelectrica:
Reevaluarea întăririlor de rețea înainte de Punerea în Funcțiune a centralelor
Lucrările de întărire identificate în urma analizelor de sistem să fie reevaluate înainte de punerea în funcțiune a capacităților de producție și capacitățile să fie operate în funcție de necesitatea din SEN.
Clarificarea regimului de proprietate asupra terenurilor
Terenurile aferente lucrărilor de întărire specifice (inclusiv lucrările dintre punctul de racordare și punctul de delimitare, terenul necesar pentru extindere stație existentă) trebuie să fie deținute în proprietate, și nu în superficie, încă de la semnarea contractului de racordare, pentru a permite transferul acestora în patrimoniul Operatorului de Rețea.
Eliminarea tarifului de indici pentru lucrările de întărire
Acest tarif nu reflectă în mod constant costuri reale sau beneficii directe pentru utilizatori sau pentru instalațiile electrice, fiind necesară eliminarea sa.
Respectarea strictă a termenelor contractuale
În cazul prelungirii contractului de racordare, dacă utilizatorul nu depune cererea și documentele necesare cu cel puțin 30 de zile înainte de expirare, proiectul se clasează.
Clarificarea aplicabilității termenelor pentru autorizații
Utilizatorul are obligația de a obține autorizația de înființare aferentă capacității de producere a energiei electrice, inclusiv pentru cogenerare și pentru instalațiile de stocare la locul de producere/consum, în termen de cel mult 12 luni de la încheierea contractului de racordare și 18 luni de la emiterea Avizului Tehnic de Racordare.
- Regulamentul trebuie să clarifice dacă această prevedere se aplică și Avizelor Tehnice de Racordare și contractelor de racordare emise anterior intrării în vigoare a prezentului Ordin, a precizat Transelectrica.
Reglementarea realizării lucrărilor de întărire de către utilizatori
Regulamentul stabilește clar condițiile în care utilizatorii pot realiza, din fonduri proprii și la solicitarea acestuia, lucrări de întărire incluse deja în Planul de Dezvoltare al Operatorului de Rețea.
„Transelectrica consideră că actualizarea și corelarea cadrului de reglementare este prioritară pentru asigurarea unei aplicări unitare și nediscriminatorii a regulilor de racordare. În același timp, aceste măsuri contribuie la disciplinarea investițiilor și la stimularea proiectelor coerente, cu grad ridicat de maturitate, care pot fi integrate eficient în rețea.
Experiența acumulată în aplicarea reglementărilor în vigoare evidențiază necesitatea armonizării legislației secundare cu prevederile legislației primare, precum și introducerea unor mecanisme clare care să încurajeze respectarea termenelor de implementare a noilor capacități de producție.
În ultimii cinci ani, într-o colaborare productivă cu ANRE, Transelectrica a transmis constant propuneri și observații în acest sens, astfel încât să poată fi dezvoltat un cadru de reglementare care să susțină investițiile sustenabile și să consolideze siguranța Sistemului Electroenergetic Național”, se mai arată în comunicatul Transelectrica.
Bolojan: „Băieții deștepți, în mare parte, ne-au blocat sistemul energetic”
„Băieții deștepți”, în mare parte, au blocat sistemul energetic prin investiții de tip speculativ, a declarat, recent, prim-ministrul Ilie Bolojan. Practic, au obținut ATR-uri fără intenția de a derula proiectele angajate. Premierul a subliniat că este nevoie de modificări de regulamente care să nu mai permită astfel de lucruri. Dacă situația se va corecta, prețul energiei electrice ar putea scădea cu 10-20%, a punctat șeful Executivului.
„Am făcut foarte multe lucruri nelalocul lor în acești ani. Noi producem, să spunem, în total, 9.000 MW în structura noastră a energiei. Cam aceasta este formula de echilibru dintre producția de energie și consum. Dar, în acești ani, ca să poți să te conectezi în sistemul energetic ca producător, ca stocare, am eliberat documentații, ATR-uri, pentru 77.000 MW. Deci, gândiți-vă că, practic, am ocupat toată capacitatea, mai mult decât realistă, de conectare a unor investiții în domeniul energetic.
Dacă mâine ai de făcut o stație de stocare în România nu te poți conecta, pentru că tot terenul este ocupat. Și aceste investiții, parte, sunt făcute de oameni serioși, dar cea mai mare parte sunt investiții de tip speculativ, de tip băieții deștepți. Practic, dacă vrei să te conectezi cu o investiție astăzi, trebuie să te duci să le cumperi lor hârtiile”, a afirmat Bolojan, la postul de radio Europa FM.
(Sursa foto: Transelectrica)
CITEȘTE ȘI:
Bolojan: „Băieții deștepți, în mare parte, ne-au blocat sistemul energetic”
Transelectrica investește în solar, stocare și securitate cibernetică, cu fonduri din PNRR
