România plătește astăzi prețul întârzierilor acumulate în dezvoltarea noilor capacități de producție, a rețelelor și a sistemelor de stocare. Pe de altă parte, România are încă la dispoziție aproape un miliard de euro pentru construirea centralelor pe gaz care trebuiau să înlocuiască o parte dintre capacitățile pe cărbune retrase din funcțiune, însă investițiile nu au început. Banii se află în continuare în contul Ministerului Energiei, deoarece proiectele nu au avansat și procedurile de achiziție nu au fost finalizate, susține europarlamentarul Virgil Popescu, fost ministru al Energiei.
Într-un interviu acordat NewsEnergy la Parlamentul European de la Strasbourg, în cadrul unei ediții speciale Power Talks, Virgil Popescu, membru în Comisia pentru Industrie, Cercetare și Inovare (ITRE) a analizat cauzele vulnerabilităților actuale ale sistemului energetic, prețurile ridicate ale energiei suportate de consumatori, blocajele rețelei europene și protejarea infrastructurii energetice din Marea Neagră.
România resimte lipsa cronică a investițiilor
O parte a dependenței de importuri este determinată de condițiile regionale, de seceta care afectează producția hidro și de indisponibilitatea temporară a unor capacități importante. Problemele actuale scot însă la suprafață și efectele unei perioade îndelungate în care România nu a construit suficiente centrale noi, a explicat Virgil Popescu.
„Nerestructurarea producției de energie de-a lungul timpului, din ultimii 20 de ani, cred că își arată colții în momentul de față. Gândiți-vă că din 2013 până în 2023 nu s-a mai construit absolut nicio centrală de producere a energiei electrice. A fost o încercare timidă cu Iernut, care a fost blocată, s-a deblocat și se va termina”, a declarat europarlamentarul.
În opinia sa, creșterea interconectivității este esențială, însă importurile nu pot înlocui necesitatea dezvoltării producției interne.
Aproape un miliard de euro pentru centralele pe gaz nu a fost utilizat
Tot interviul Power Talks, Virgil Popescu a vorbit și despre problemele cronice din sectorul cărbunelui, precum și despre întârzierea investițiilor asumate prin planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia. Potrivit lui Virgil Popescu, planul prevedea eliminarea treptată a unor capacități pe cărbune și înlocuirea acestora cu centrale pe gaz și parcuri fotovoltaice.
„Avem doi piloni ai cărbunelui: Valea Jiului, cu huila, și Complexul Energetic Oltenia, cu lignitul. La huilă, datoriile au fost șterse, compania a luat-o de la zero și, în 2019, a intrat din nou în faliment. Este clar că modelul nu funcționează. În ianuarie 2020, nici Complexul Energetic Oltenia nu mai avea bani pentru plata certificatelor de CO₂. Era exact același scenariu. Dacă nu intra într-un proces de salvare și restructurare, se întâmpla același lucru. A primit 2,6 miliarde de euro pentru plata certificatelor de CO₂ pe o perioadă lungă de timp, un miliard de euro pentru două centrale pe gaz și pentru aproximativ 700 MW fotovoltaici”, a explicat Virgil Popescu.
Fondurile destinate centralelor pe gaz nu au fost însă cheltuite, deoarece proiectele și procedurile de achiziție nu au avansat la timp.
„Am scos capacitățile pe cărbune, dar nu am fost în stare, cu banii în cont, să construim centralele pe gaz. Asta este problema. Și nu vorbim despre termene care nu puteau fi respectate. Un investitor privat care a pornit în același timp – mă refer la centrala de la Mintia – a ajuns deja în etapa probelor de producție.
Vorbim, așadar, despre capacitatea administrativă a statului român de a duce investițiile la bun sfârșit. Dacă Complexul Energetic Oltenia ar fi fost un investitor privat, cred că proiectele s-ar fi realizat.
Mintia ne arată că se poate: nu vorbim despre 1.400 MW împărțiți între două centrale, ci despre 1.700 MW într-o singură centrală. Aceeași problemă de capacitate administrativă s-a văzut și la Romgaz, în cazul centralei de la Iernut, cu care ne chinuim de ani de zile”, a afirmat fostul ministru al Energiei.
Acesta susține că Ministerul Energiei ar avea încă la dispoziție aproape un miliard de euro pentru investițiile pe gaz prevăzute în planul de restructurare.
„Banii pentru investiții sunt în continuare în contul Ministerului Energiei, pentru că nu au organizat licitațiile. Banii pentru certificatele de CO₂ au fost cheltuiți, dar investițiile nu au început”, a spus Virgil Popescu.
Pentru proiectul de la Ișalnița, care nu ar mai urma să fie realizat în forma inițială, autoritățile încearcă, potrivit acestuia, să obțină modificarea planului de restructurare și redirecționarea investiției către aproximativ 900 MW de capacități de stocare.
„Ministerul Energiei are în cont aproape un miliard de euro pentru investițiile în centralele pe gaz. Din câte înțeleg, centrala de la Ișalnița nu se mai construiește, iar proiectul de la Turceni ar urma să continue. A fost solicitată Comisiei Europene modificarea planului de restructurare, astfel încât investiția prevăzută la Ișalnița să fie înlocuită cu aproximativ 900 MW de capacități de stocare. Problema este că, din 2023 până în 2026, niciuna dintre aceste investiții nu a început. Nici proiectele fotovoltaice, care erau mai simple și trebuiau finalizate în 2024, nu sunt gata nici în 2026”, a declarat Virgil Popescu.
Cărbunele ajută sistemul, dar nu este o soluție pe termen lung

Interviu cu MEP Virgil Popescu la Strasbourg – Power Talks
Potrivit lui Virgil Popescu, cărbunele continuă să contribuie la stabilitatea și siguranța aprovizionării în perioadele dificile, dar energia produsă din această sursă rămâne costisitoare din cauza certificatelor de emisii.
„Cel mai scump tip de energie este cel produs din cărbune. Nu pentru că este scump cărbunele, ci pentru că trebuie cumpărat, pentru fiecare MWh, un certificat de CO₂ care este aproape 90 de euro. Cu prețul cărbunelui și celelalte cheltuieli, ajungem undeva la 160–170 de euro pe MWh”, a explicat europarlamentarul.
În actualul context de criză, această energie poate părea competitivă, dar nu reprezintă o soluție sustenabilă pentru perioade normale de funcționare a pieței, a adăugat acesta.
Nici gazul nu este o soluție permanentă, însă poate avea un rol important în tranziția României datorită producției interne și resurselor din Marea Neagră.
Companiile trebuie să își producă o parte din energie
În ceea ce privește industria afectată de prețurile ridicate, Virgil Popescu nu anticipează o reducere rapidă și substanțială a costurilor, mai ales în contextul conflictelor geopolitice și al fluctuațiilor prețurilor la gaze și petrol.
Pe termen scurt, companiile pot încerca să își reducă expunerea la piață prin investiții în producție locală de energie.
„Nu putem rezolva această problemă decât dacă întreprinderile încearcă să devină prosumatori și să își producă local cât mai mult din energia necesară. Nu văd posibilitatea de a scădea într-un termen foarte scurt prețul energiei electrice, în condițiile în care suntem interconectați, iar prețul gazului este foarte fluctuant”, a declarat acesta.
O eventuală decuplare a prețului gazului de cel al energiei electrice ar trebui analizată cu prudență, deoarece intervențiile asupra pieței și certificatelor de emisii ar putea afecta inclusiv veniturile disponibile prin Fondul pentru Modernizare.
Blocajele dintre Austria și Ungaria trebuie să devină vizibile
O altă cauză a diferențelor de preț dintre vestul și estul Europei o reprezintă capacitatea insuficientă de interconectare în anumite puncte ale rețelei europene.
Virgil Popescu a lucrat, în calitate de raportor alternativ al Grupului PPE, la revizuirea cadrului european privind infrastructura energetică transeuropeană (TEN-E), parte din Grids Package. Noul regulament ar trebui să ofere o imagine completă a rețelelor europene, a zonelor congestionate și a investițiilor necesare până în 2050.
„Toate statele membre au de câștigat de pe urma acestui regulament, dacă va fi adoptat într-o formă apropiată de cea propusă de Parlamentul European. Vom avea o imagine completă a rețelelor energetice din Europa: unde există congestii, ce investiții sunt necesare, cât ne va costa să ajungem până în 2050 la rețeaua de care avem nevoie și cum trebuie etapizate proiectele. Fiecare stat va putea vedea ce infrastructură trebuie construită cu prioritate pentru a crește interconectarea și a reduce prețurile energiei”, a explicat Virgil Popescu.
Regulamentul pune accent și pe scurtarea procedurilor de autorizare, accesibilitatea prețurilor și securitatea cibernetică a infrastructurii.
România nu este suficient de pregătită pentru riscurile de securitate

Interviu cu MEP Virgil Popescu la Strasbourg – Power Talks
Investițiile offshore, conductele, cablurile electrice submarine și infrastructura de date din Marea Neagră devin tot mai importante pentru securitatea energetică a României și a întregii Uniuni Europene. În același timp, acestea sunt expuse atacurilor militare, sabotajului și amenințărilor cibernetice.
Întrebat dacă România este suficient de pregătită să își protejeze infrastructura energetică, Virgil Popescu a răspuns categoric: „Nu, nu văd”.
„Toată această infrastructură poate fi o țintă și nu văd preocuparea necesară sau, cel puțin public, nu văd o preocupare a autorităților cu privire la acest aspect. România poate să ia inițiativa și să înceapă o discuție clară, printr-un forum al Mării Negre, cu statele din regiune și cu partenerii americani și europeni la aceeași masă”, a declarat europarlamentarul.
Acesta consideră că România, Bulgaria și Turcia, împreună cu ceilalți parteneri NATO, trebuie să dezvolte o strategie comună pentru protejarea platformelor offshore, a conductelor și a cablurilor submarine.
„Acea infrastructură nu este numai pentru România. Este o infrastructură a Uniunii Europene, care poate asigura o parte din securitatea aprovizionării cu gaze a Europei”, a subliniat Virgil Popescu.
Producție, rețele și stocare
Pentru următorii trei ani, prioritățile României trebuie să rămână creșterea producției interne, dezvoltarea interconectărilor și a rețelelor, precum și extinderea capacităților de stocare.
„Trebuie să creștem producția de energie electrică, să creștem interconectivitatea și reziliența rețelelor, pentru ca mai multe capacități regenerabile să poată intra în sistem, și să creștem flexibilitatea prin baterii. Deci: producție, rețea, stocaj”, a sintetizat acesta.
Planificarea viitoarelor investiții trebuie să țină cont și de schimbările climatice. Seceta nu afectează doar hidrocentralele, ci poate pune în dificultate și centralele termoelectrice sau nucleare, care depind de apă pentru răcire.
„Trebuie să ne facem studiile hidrologice la nivel european și să înțelegem în ce direcție merge continentul. Putem continua să dezvoltăm tehnologii bazate pe răcirea cu apă din râuri, iar la un moment dat să constatăm că nu mai avem suficientă apă. Atunci va trebui să schimbăm complet tehnologia”, a avertizat Virgil Popescu.
URMĂREȘTE DISCUȚIA INTEGRALĂ POWER TALKS PE CANALUL NOSTRU DE YOUTUBE:
Abonați-vă la canalul de YouTube NewsEnergy pentru a nu rata următoarele episoade.
DIN ACEEAȘI SERIE:
De ce plătește România energie atât de scumpă? Dan Nica, despre speculă, baterii și rețele
Peste 350.000 de prosumatori în România. Succesul energiei solare începe să testeze limitele rețelei
CEO Adrem: România are nevoie de un proiect de țară pentru electrificare
Eurowind Energy investește 1 miliard de euro în România și analizează tehnologii Power-to-X
Casa ta va avea propria „benzinărie”: cum schimbă prosumatorii piața energiei


