Bulgaria intenționează ca, până la finele anului, să devină acționar în proiectul unui terminal de gaze naturale lichefiate (GNL) de pe coasta de nord a Greciei, pentru a-și diversifica astfel sursele de energie, a declarat ministrul bulgar al Energiei, Temenuzhka Petkova.
Guvernul ia în calcul achiziția unei participații de 25% la proiectului noului terminal din Alexandroupolis, prin intermediul companiei de stat Bulgartransgaz, relatează Novinite.com.
„Bulgaria ia în considerare să devină acționar în proiect. Astfel, putem să ne asigurăm aprovizionarea cu gaze naturale din surse diferite, inclusiv din Statele Unite”, a declarat Petkova, într-un comunicat, după o întâlnire cu ambasadorul SUA în Bulgaria. În prezent, peste 95% din necesarul de gaze al Bulgariei provine de la grupul rus Gazprom.
- Proiectul terminalului este dezvoltat de compania Gastrade, parte a grupului energetic grec Copelouzos, iar marți a lansat un test de piață pentru proiect. Noua facilitate ar urma să aibă o capacitate de 6,1 miliarde metri cubi anual și ar putea aproviziona sud-estul Europei prin intermediul interconectorului Grecia-Bulgaria (IGB), ce ar urma să devină operațional în a doua jumătate a lui 2020. Capacitatea inițială a acestui gazoduct, care costă 240 milioane de euro, va fi de 3 miliarde metri cubi.
Compania publică de gaze greacă DEPA a acceptat să intre în proiect, iar Cheniere Energy, exportator de LNG din SUA, și-a exprimat, de asemenea, interesul, conform sursei citate.
Grecia va deveni un nod important în tranzitul gazelor din zona caspică spre sud-estul Europei, iar prin intermediul IGB, acestea ar putea traversa și România, legată de Bulgaria printr-un interconector cu o capacitate de 1,5 miliarde metri cubi, deja operațional.
România, planuri ratate în afacerea greacă cu GNL
Și România a încercat, prin compania națională de transport Transgaz, să devină acționar la o companie greacă ce deține terminalul de GNL de la Revithoussa.
- Compania românească Transgaz a participat, în consorțiu cu Regasificadora del Noroeste S.A. din Spania, la procesul de vânzare a unei participații de 66% la DESFA, operatorul de stat al sistemului de transport din Grecia, care deține terminalul de la Revithoussa.
Autorităţile din Grecia au acceptat însă oferta depusă de consorțiul format din Snam, Enagas Internacional şi Fluxys pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni la DESFA. Consorţiul din care a făcut parte şi Transgaz a depus o ofertă cu 78 milioane de euro mai mică, respectiv de 457 milioane euro, potrivit presei elene.
ARTICOLE SIMILARE:
Petro Poroşenko: Dacă Europa va susține Nord Stream 2, va hrăni monstrul care o urăște
Bruxelles, iertător cu Gazprom. Sfârșitul solidarității europene
Interes uriaș pentru exportul gazelor din România în Ucraina, din 2019