Skip to main content

Cluj-Napoca face noi pași în direcția sustenabilității, cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile. Un nou proiect, aprobat astăzi în ședința Consiliului Local, prevede amenajarea primei artere „smart” din România, cu stâlpi de iluminat cu wifi şi camere video şi bănci cu încărcare prin USB a telefoanelor mobile. De asemenea, vor fi montate stații pentru încărcarea biciletelor și trotinetelor electrice.

Primarul Emil Boc a declarat, luni, la şedinţa Consiliului Local Cluj-Napoca, în care s-a aprobat proiectul de modernizare a străzii Molnar Piuariu, că artera este un model de structură urbană în România care va fi replicat şi în alte părţi ale oraşului.

„Este o premieră naţională, va fi prima stradă smart din România, o stradă inteligentă, cu toate facilităţile şi dotările tehnologice aferente unei astfel de artere. De asemenea, va avea mult spaţiu pietonal, un model de stradă inteligentă şi de realizare a unor structuri urbane din România, pe care îl vom replica şi în alte părţi ale oraşului”, a spus Emil Boc, citat de Mediafax.

Dezvoltare cu fonduri europene nerambursabile

Directorul Direcţiei Evenimente Publice şi Informare Cetăţeni din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, Ovidiu Cîmpean, a declarat la rândul său că documentaţia pentru obţinerea fondurilor europene va fi depusă până la sfârşitul anului,  lucrările urmând să înceapă în vara anului viitor şi să dureze 9 luni.

Valoarea proiectului se ridică la 1,3 milioane de euro, 85% din sumă provenind din fonduri europene, prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

„Pe strada Molnar Piuariu din cartierul Mărăşti se prevede amplasarea de bănci cu încărcător USB pentru telefoane mobile, stâlpi de iluminat cu wifi integrat şi camere video, un sistem automat de irigare cu senzori de umiditate pentru arbori, astfel încât acesta să pornească automat atunci când este nevoie. De asemenea, o parte din stradă va fi pietonală, vor fi construite staţii de încărcare pentru biciclete şi trotinete electrice, dar şi două staţii de încărcare pentru autoturisme electrice. Vor fi plantaţi copaci şi vor fi construite cişmele cu apă şi piste de biciclete. Zona care va fi reamenajată va avea o suprafaţă de circa 4.500 mp”, a spus Cîmpean.

  • Potrivit proiectului consultat de NewsEnergy, sistemul de iluminat va fi modernizat prin folosirea aparatelor de iluminat cu surse LED, cu componente de comunicație wireless ce permit programarea acestora pentru funcționarea pe diferite nivele de putere, pe diferite paliere orare (sistem de telegestiune). De asemenea, se are în vedere instalarea a 30 de locuri de încărcare biciclete/trotinete electrice. Informații complete despre acest proiect puteți găsi AICI.

Cluj-Napoca este primul oraș din țară care a introdus în circulație autobuze electrice, în această vară. Tot aici au fost amplasate și încărcătoare solare pentru dispozitive mobile.

Sursa foto: Facebook, Primăria Cluj-Napoca

ARTICOLE SIMILARE:

Primăria Cluj-Napoca va cumpăra autobuze electrice cu încărcare din mers

Trei tineri arhitecți români au creat încărcătoare solare urbane, pe care le fabrică la Brăila

Joint venture-ul OSRAM Continental va lucra la Iași pentru dezvoltarea iluminatului auto inteligent