Skip to main content

Proiectul gazoductului Nord Stream 2 exprimă doar interesele geopolitice ale Rusiei şi are misiunea de a dezbina unitatea Europei, a declarat preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, în cadrul unui interviu publicat duminică de Frankfurter Allgemeine Zeitung, conform Mediafax.

„Nord Stream 2 este un proiect strict geopolitic al Kremlinului şi nu are nicio legătură cu realitatea economică. El are misiunea doar să dezbine unitatea Europei şi în cele din urmă să distrugă UE”, a declarat preşedintele ucrainean.

„Acum a venit momentul ca Europa să aleagă: fie să-i susţină pe cei care vor să i se alăture, fie să construiască acest gazoduct şi astfel să hrănească monstrul care o urăşte”, a adăugat Poroşenko.

Proiectul Nord Stream 2 a fost propus pentru livrarea unei cantitaţi mai mari de gaze din nodul Siberiei, cu ajutorul unei rute mai scurte decât cea deja existentă, ceea ce ar ajuta la scăderea costurilor.

Gigantul rus Gazprom încearcă să construiască, împreună cu firmele europene, o conductă de 1.200 de kilometri care să transporte gazul natural din Rusia spre Germania prin Marea Baltică, ocolind Polonia, Ucraina şi ţările baltice. Conducta ar urma să transporte 55 miliarde metri cubi și să fie gata până la finele lui 2019.

SUA și Polonia atrag atenția asupra riscurilor militare

Cei mai mari aliați ai Ucrainei, dar și ai statelor din flancul estic al Europei – cele mai dependente de gazul rusesc – și care au atras atenția în repetate rânduri asupra riscurilor pe care le implică realizarea gazoductului Nord Stream 2, sunt Polonia și SUA.

Statele Unite se opun puternic proiectului, argumentând că acesta va crește dependența Europei de gazul rusesc. De asemenea, este îngrijorător că această conductă ar putea deschide modalități pentru ca Rusia să instaleze echipamente de supraveghere submarină în Marea Baltică.

Sandra Oudkirk, adjunct al Secretarului de Stat pentru diplomație în domeniul energiei al SUA, a declarat, citată de Bloomberg, că proiectul ar putea fi sancționat în baza unui proiect de lege adoptat în luna august, ca răspuns la intervenția Rusiei în Ucraina și la presupusa interferență în alegerile din SUA.

„Orice proiect de conducte, și există mai multe proiecte de conducte în lume care sunt potențial acoperite, se află într-un risc ridicat de sancțiuni”, a spus Oudkirk.

Ea a adăugat că Nord Stream 2 ar putea permite Rusiei să plaseze dispozitive de ascultare de-a lungul traseului conductei.

  • De asemenea, prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki a declarat recent, la Berlin, că adevăratul pericol stă în faptul că Rusia poate lansa un atac terestru masiv împotriva Ucrainei fără teama că va afecta infrastructura de conducte a Ucrainei și că va întrerupe astfel exporturile Gazprom spre statele vest-europene.

Agnia Grigas, membru senior la Atlantic Council, un think tank american specializat în afaceri internaționale, a afirmat, la rândul său, că „Nord Stream 2 poate da forțelor militare ruse o mână mai liberă în Ucraina, poate împiedica politica externă și strategia energetică ale UE și, de asemenea, să crească influența Moscovei asupra elitelor politice și de business din Germania, agravând astfel diviziunile dintre Europa și SUA”.

În proiectul Nord Stream 2 sunt implicate, alături de Gazprom, și companiile OMV, care deține cea mai importantă companie de petrol și gaze din România – OMV Petrom, respectiv Engie – care deține aproape jumătate din infrastructura de distribuție a gazelor din România.

Sursa foto: Gazprom (Ceremonia de semnare a acordului de finanțare, la care au participat, printre alții, Rainer Seele, Președinte al Consiliului de Administrație al OMV AG, Isabelle Kocher, Chief Executive Officer al ENGIE SA, alături de Alexey Miller, CEO al Gazprom.)

RECOMANDĂRI:

Războiul energetic al Rusiei și riscurile pentru Europa

Analistul Vladimir Socor: Regiunea Mării Negre, un laborator de experimente pentru Rusia

Iulian Fota: Traversăm cea mai periculoasă perioadă de la sfârșitul Războiului Rece

Interes uriaș pentru exportul gazelor din România în Ucraina, din 2019

Recomandat de Gazprom. Cine va coordona producția de gaze din Marea Neagră a OMV Petrom

OMV va schimba în câteva zile pe ultimul român din conducerea Petrom

Parlamentul pune în pericol producția de gaze din Marea Neagră și securitatea energetică a României