Aplicarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 114/2018 (OUG 114/2018) va avea consecințe negative majore asupra economiei și sectorului de producție a gazelor naturale din România, atrage atenția Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA).
Iată care sunt acestea, potrivit unui comunicat emis de asociație:
1. Reducerea impozitelor cu cel puțin 2 miliarde de lei/an
Companiile membre ale asociației se așteaptă la o reducere a impozitelor plătite către bugetul de stat, variind între 30% și 60%, în funcție de modelul de business al fiecărei companii.
Luând în considerare un preț de 90 lei/MWh (media BRM pentru tranzacțiile cu livrare în luna noiembrie 2018) și producția de anul trecut, pierderile directe ale bugetului de stat se ridică la cel puțin 2 miliarde de lei pe an (proveniți din taxa pentru veniturile suplimentare obținute din liberalizarea pieței de gaze, redevențe și impozitul pe profit), fără a lua în calcul dividendele de la participațiile statului în companiile producătoare de gaze, precum și TVA pentru consumatorii finali de uz casnic.
- Nu sunt incluse pierderile suplimentare provocate de reducerea investițiilor, revizuirea politicilor de personal, scăderea producției de gaze și de impactul economic negativ indirect și indus, a precizat ROPEPCA, care a precizat că membrii ROPEPCA au contribuit cu mai mult de 22 miliarde de lei la bugetul de stat în ultimii patru ani. Adică o medie de 5,5 miliarde de lei/an
2. Reducerea investițiilor cu până la 50%
Prețul reglementat riscă să reducă cu până la 50% fondurile disponibile pentru investiții în proiecte de gaze.
„Companii care depind de finanțarea externă pentru realizarea proiectelor de producție și de explorare au pierdut deja finanțarea și sunt în pericol de închidere în cazul în care nu se găsesc noi investitori. În general, investițiile viitoare sunt afectate în mod semnificativ de măsurile impuse, multe proiecte având doar rentabilitate marginală”, a spus ROPEPCA.
Ca urmare a OUG 114/2018, estimăm o reducere de până la 50% a proiectelor de explorare și dezvoltare în viitorul apropiat, a mai punctat asociația.
„Introducerea modificărilor cadrului de reglementare după ce bugetele anuale și multianuale ale companiilor au fost deja aprobate a creat confuzii puternice în rândul investitorilor și a condus la necesitatea revizuirii urgente a tuturor planurilor operaționale și de dezvoltare. O legislație stabilă și predictibilă este o condiție esențială pentru toți actorii din acest sector și, prin urmare, autoritățile ar trebui să depună eforturi pentru o predictibilitate pe termen lung”, au adăugat producătorii de gaze.
Asociația a precizat că membrii ROPEPCA au investit peste 16,5 miliarde de lei în România în ultimii 4 ani.
3. Închiderea multor zăcăminte
Toate zăcămintele de producție a gazelor operate de membrii ROPEPCA vor fi evaluate, iar una dintre opțiuni este decizia de închidere a sondelor și de abandonare a câmpurilor de gaze. Durata de viață a câtorva zăcăminte marginale este puternic afectată și va determina companiile să renunțe la acestea mai devreme decât era planificat.
- Mai mult, companiile care desfășoară activități de explorare au amânat deja sau au anulat până la 50% din sondele planificate a fi forate în viitorul apropiat. Acest procent va crește cu siguranță pe termen mediu și lung din cauza prevederilor OUG 114/2018.
„Trebuie punctat faptul că fiecare metru cub de gaz care nu va mai fi produs în România, deoarece unele zăcăminte devin neeconomice în condițiile date, va trebui importat la un preț considerabil mai mare din surse externe”, mai atrage atenția ROPEPCA.
4. Disponibilizări
Nu în ultimul rând, efectele negative ale OUG 114/2018 vor fi resimțite de miile de angajați din sectorul energetic, care deja se confruntă cu nesiguranța locurilor de muncă.
Din cauza reducerii activităților de foraj și a investițiilor, toți membrii ROPEPCA au suspendat angajările în prezent. Oprirea timpurie a producției de gaze va avea un impact puternic asupra angajaților specializați din sectorul petrolier.
- Unii operatori au semnalat o reducere a personalului de până la 75% în viitorul apropiat. Astfel, mulți profesioniști din industrie, cu specializări de nișă, vor căuta să se angajeze în proiecte mai sigure din alte țări.
Membrii ROPEPCA mențin anual 14.000 de locuri de muncă, întreaga industrie angajând 26.000 de persoane în mod direct și creând oportunități pentru încă 20.000 de locuri de muncă.
5. Haos legislativ
Pe lângă efectele negative expuse mai sus, nu putem să nu observăm că nu numai companiile petroliere au fost luate prin surprindere, mai spune asociația.
„În momentul de față, există o lipsă profundă de înțelegere privind modul în care prevederile vor fi implementate. Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), responsabilă în a implementa măsurile adoptate, va fi nevoită să le integreze într-un timp extrem de scurt în cadrul legislativ, în condițiile în care Ordonanța introduce numeroase neconcordanțe cu prevederi legale aflate în vigoare”, a precizat ROPEPCA.
Pentru a înțelege în detaliu efectele noilor obligații, atât asupra companiilor direct afectate, cât și asupra celorlalți participanți la piață, au fost inițiate mai multe studii independente de impact pentru fiecare sector afectat. Aceste rezultate vor fi puse la dispoziție de îndată ce studiile vor fi finalizate.
Despre OUG 114/2018
Prin acest act normativ se instituie obligația asupra producătorilor de a vinde gazele naturale produse, cu precădere către furnizori, la prețul reglementat de 68 lei/MWh până în anul 2022, precum și perceperea unei taxe de 2% din cifra de afaceri de către ANRE, taxă care va fi aplicată retroactiv pentru anul 2018. Măsurile adoptate trebuie privite în ansamblul unui cadru legislativ nefavorabil dezvoltării sectorului petrolier românesc.
Despre ROPEPCA
Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră este compusă din 18 membri, deținători de acorduri de concesiune.
În prezent, membrii ROPEPCA dețin majoritatea acordurilor de concesiune petrolieră pentru blocurile de dezvoltare si producție onshore din România, reprezentând pentru anul 2016 investiții cumulate de 650 milioane de euro, o cifră de afaceri de aproape 2.9 miliarde de euro, contribuții către bugetul de stat de 300 milioane de euro, precum și crearea și menținerea a 14,800 locuri de muncă. Printre membri, se află OMV Petrom, cel mai mare producător local de petrol și gaze.
ARTICOLE SIMILARE:
Factura la energie va crește cu cel puțin 5% cu noua taxă pe cifra de afaceri
Premierul Viorica Dăncilă cere informații de la serviciile secrete legate de prețul energiei