Ministrul Energiei Anton Anton a prezentat ieri, în plenul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European, prioritățile din domeniul energiei ale Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Potrivit acestuia, România își va concentra acțiunile asupra diversificării surselor de energie, securității aprovizionării cu energie și a politicii accesibilității prețurilor.
Dintre obiectivele Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, ministrul a menționat:
- confirmarea acordurilor politice pentru dosarele aferente Pachetului Energie curată
- continuarea negocierilor asupra Directivei privind gazele naturale
- avansarea unor propuneri legislative precum Regulamentul privind etichetarea pneurilor
- adaptarea Directivei privind eficiența energetică și a Regulamentului privind guvernanța energetică în contextul Brexit
De asemenea, Anton Anton a adus în discuție și Regulamentul privind Mecanismul de Interconectare a Europei, spunând că ”obiectivul nostru este de a realiza cât mai multe progrese cu putință în negocierile inter-instituționale pe marginea acestui dosar”.
- Președinția română mai speră să finalizeze cât mai curând negocierile în vederea amendării Tratatului Comunității Energiei, pentru a realiza o etapă importantă în ceea ce privește funcționarea pieței și securitatea aprovizionării cu energie”.
În ceea ce privește dosarele referitoare la dezafectarea centralelor nucleare, ministrul Anton Anton a subliniat faptul că „programele de dezafectare reprezintă una dintre prioritățile președinției României, pentru o Europă mai sigură, consolidând securitatea nucleară și contribuind la siguranța cetățenilor europeni și a mediului”.
Directiva de gaze, subiect de interes maxim
„În ceea ce priveşte directiva de gaze naturale (2009/73/CE – n.r.), preşedinţia română acţionează în mod constructiv pentru negocierea acestui dosar. Dorim stabilirea unui cadru legal european transparent, având în vedere voinţa politică a colegiuitorilor. Preşedinţia română a iniţiat discuţii la nivel tehnic în această privinţă, săptămâna trecută, pe 15 ianuarie, în cadrul grupului de lucru Energie. Acest subiect este foarte sensibil din punct de vedere politic şi menţine divergenţe de opinie ale statelor membre. Preşedinţia română înţelege că acest dosar reprezintă o prioritate pentru Parlamentul European şi nu va prisosi niciun efort în consiliu pentru avansarea lui„, a spus ministrul, citat de Agerpres.
Anton a precizat că România îşi propune să facă paşi substanţiali în aceste discuţii.
- În sesiunea de întrebări, europarlamentara germană Rebecca Harms, membră a Alianței ’90/Verzii, a declarat că se așteaptă de un an o dezvoltare de succes a Directivei privind gazele. Ea l-a întrebat pe ministrul Anton Anton dacă se va reuși, înainte de noile alegeri europarlamentare sau de finalul mandatului României în fruntea Consiliului UE, să se găsească un compromis în Consiliu și o concluzie bună pentru această problemă.
„Cetățenii pot vedea, în această problemă, că în UE nu suntem capabili să găsim compromisuri în marile probleme. Trebuie să dovedim cetățenilor că putem acționa și că există solidaritate în interiorul UE în domeniul înșelător al gazului din Rusia”, a declarat Rebecca Harms, europarlamentar german.
Ministrul român al Energiei a răspuns: „Am aplicat ceea ce s-a cerut în Consiliul din 21 decembrie, o abordare rapidă a acestei probleme. În consecință, în 15 ianuarie am pus în discuția tuturor statelor membre un nou text și am primit deja în comisia tehnică observații relativ la acest text. (…) Dorința noastră este ca această problemă majoră pentru Europa și pentru toate statele care sunt în jurul nostru interesate de această directivă să ajungă rapid la un trialog și după aceea să se ia o decizie. Este voința exprimată a tuturor statelor membre, este astăzi un subiect foarte fierbinte, pe care îl discutăm în permanență. Noi știm că Parlamentul este pregătit pentru discuție, noi vrem ca Președinția să facă pași substanțiali în această directivă și în intervalul de timp care ne-a mai rămas, să încercăm să rezolvăm această directivă”. Puteți urmări dezbaterea integral AICI.
Revizuirea Directivei UE privind gazele astfel încât toate conductele de pe teritoriul UE, inclusiv cele offshore, să fie operate conform legislaţiei europene va afecta interesele Rusiei legate de conducta Nord Stream 2, ce va lega Rusia de Germania prin Marea Baltică. Austria, care a deținut anterior României Președinția la Consiliul UE, a propus exceptarea conductei de la această directivă, dat fiind că grupul austriac OMV este implicat în proiect. Gazoductul Nord Stream 2 a divizat Europa, contestatarii argumentând că acesta va spori influența Rusiei pe piața europeană.
ARTICOLE SIMILARE:
Tensiunile ruso-ucrainene cresc. SUA vor să trimită o navă de război în Marea Neagră
Relația cu Rusia a germanului Manfred Weber, favorit la președinția Comisiei Europene
Bruxelles, iertător cu Gazprom. Sfârșitul solidarității europene