INTERVIU // Luciana Miu, EPG: România are nevoie de o strategie națională pentru CCS

UE are ținte ambițioase în privința decarbonării pentru 2030 și 2050, iar tehnologiile de captare, utilizare și/sau stocare a carbonului (CCU/CCS) sunt văzute ca esențiale în procesul de tranziție a sectorului industrial și a celui energetic spre emisii net-zero. România are un potențial ridicat de stocare a carbonului și poate deveni un actor important în regiune în acest sector, însă ne lipsește o strategie națională în domeniu. Despre oportunități și bariere în calea implementării tehnologiei CCS în România am discutat cu Luciana Miu, Head of Clean Economy Programme la Energy Policy Group.

1. Cât de dezvoltată este, în prezent, tehnologia CCS în Europa și care sunt statele cele mai avansate în dezvoltarea acestei tehnologii?

Pentru fiecare etapă a lanțului CCU/CCS (captare, transport, utilizare și/sau stocare) există diferite opțiuni tehnologice, dintre care unele mature, dovedite și comercializate. De exemplu, captarea CO₂ prin absorbție pe bază de amine este folosită deja în instalații comerciale de captare, cu o rată de captare de 95%. De asemenea, transportul de CO₂ prin conducte a fost deja realizat (în Croația, de exemplu), iar transportul cu vapoare este planificat pentru proiectul de anvergură Northern Lights al Norvegiei.

Injectarea CO₂ în subsol este practicată global pentru Enhanced Oil Recovery (CO₂-EOR), un proces prin care se poate extrage petrol altminteri inaccesibil din zăcămintele epuizate. Și nu în ultimul rând, utilizarea CO₂ se practică de decenii, inclusiv în România, pentru producerea de substanțe chimice, precum îngrășămintele agricole (uree).

Pe de altă parte, sunt tehnologii încă în curs de dezvoltare, care ar putea demonstra eficiență energetică mai ridicată (captarea în sine introduce un consum suplimentar de energie) și o rată a captării mai ridicată. Aici vorbim mai mult de tehnologiile de captare, unde anumite opțiuni sunt încă la stadiul de cercetare sau nu au depășit faza de proiecte pilot. Un astfel de proiect, în care și Energy Policy Group (EPG) e partener, este ConsenCUS, în care este dezvoltată o tehnologie nouă de captare și conversie a CO₂ într-un produs chimic util. Merită precizat că în România există interes, din perspectiva cercetării, pentru dezvoltarea acestor tehnologii, mai ales la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și Universitatea Politehnică București.

Bineînțeles, România este într-un stadiu mai puțin avansat decât alte țări europene în dezvoltarea și implementarea tehnologiilor CCU/CCS. Aici se remarcă Norvegia, cea mai avansată în implementarea tehnologiilor (prin siturile de stocare Sleipner, Snohvit și Northern Lights, cât și proiectul CCS Longship), Olanda (de ex. proiectele Porthos și Athos) și Marea Britanie (de ex. Proiectele Acorn și Net Zero Teesside), dar și multe alte țări. Există proiecte de CCS care au primit finațare prin Fondul de Inovare al UE sau au fost clasificate drept Proiecte de Interes Comun (PCI) – din păcate, România nu s-a numărat printre ele.

2. Care sunt principalele bariere în dezvoltarea acestei tehnologii, dar și oportunități, mai ales în contextul creșterii prețului CO2?

În cadrul proiectului CCS4CEE, finanțat de EEA și Norway Grants, am discutat cu stakeholderi diverși care ne-au confirmat că prețurile actuale ale certificatelor de emisii din schema EU ETS au mărit interesul pentru tehnologiile CCS. Aceasta se aplică mai ales sectoarelor industriale cu emisii hard-to-abate (dificil de redus), cum ar fi cimentul, oțelul și îngrășămintele, mai ales că aceste sectoare nu vor mai beneficia de certificate gratuite de emisii de carbon în următorii 5-10 ani.

 

 

Dar în România există și alte bariere în calea implementării tehnologiilor CCS. În primul rând, lipsa unei strategii naționale coerente pe CCS slăbește încrederea investitorilor. Avem drept exemplu proiectul GETICA, din 2012, abandonat în special din cauza lipsei de susținere din partea guvernului României. Alte bariere importante identificate de către stakeholderi sunt lipsa unui cadru de finanțare adecvat, lipsa de interes din partea statului și a operatorilor economici (deși unii încep să își manifeste interesul) și în general, lipsa de cunoșințe atât la nivel instituțional, cât și public.

Sunt și bariere practice – trebuie detaliate studiile asupra potențialului geologic, și cartografiate regiuni geografice specifice care ar fi potrivite pentru CCS. Acesta este unul dintre obiectivele noastre în cadrul proiectului CCS4CEE.

3. Ce rol poate juca tehnologia CCS în procesul de decarbonare al României?

CCS este un instrument de atenuare a impactului produs de schimbările climatice, întrucât se pretează la decarbonarea sectoarelor industriale hard-to-abate, cum ar fi cimentul, oțelul, rafinarea petrolului și industria chimică. Aceste industrii generează așa-numite emisii de proces, adică emisii ce provin din procesul industrial în sine (de exemplu calcinarea calcarului pentru producția de ciment), nu din arderea de combustibili fosili pentru a produce energia necesară procesului. Noi la EPG vedem rolul principal al CCS ca fiind pentru decarbonarea acestor industrii – în anumite cazuri specifice, s-ar putea aplica și în sectorul energetic, dar aici sunt mai multe opțiuni de decarbonare, care sunt și mai eficiente și mai ieftine (trebuie menționat că instalațiile de captare scad eficiența producției de energie).

4. România mizează, în strategiile guvernamentale pentru decarbonarea sectorului energetic, pe centrale noi pe gaze naturale, care să substituie grupurile vechi pe cărbune. Prin taxonomie, sunt calificate drept sustenabile investițiile în centrale noi pe gaze naturale, cu un prag al emisiilor de CO2 de 250 gr / KWh. Poate fi acest prag atins fără CCS?

În primul rând trebuie să diferențiem aici între centrale termoelectrice și centrale de cogenerare.

Centrale termoelectrice

Prin actul delegat pe gaze naturale al Taxonomiei, Comisia propune un prag al emisiilor de 270g CO₂e/kWh (adică incluzând emisiile de alte gaze cu efect de seră, cum ar fi metanul) pentru centralele termoelectrice pe gaze, dar (important!) numai cele care vor funcționa drept soluție de tranziție (adică primesc permis de construcție până în 2030) – celelalte având un prag aplicat de 100g CO₂e/kWh.

Chiar și 270g este sub performanța actuală a centralelor de tip ciclu combinat pe gaze (aproximativ 345 g CO₂e/kWh – în România, se estimează că emisiile de la aceste centrale sunt aprox. 400g CO₂e/kWh). Teoretic, pragul pentru centrale de tranziție de 270g ar putea fi atins fără CCS, dacă gazul natural este combinat cu gaze cu conținut mai redus de carbon, cum ar fi biogazele. De altfel, Taxonomia cere pe lângă pragul de 270g ca orice centrală nouă pe gaze să dovedească compatibilitatea cu acest blending de gaze cu conținut mai redus de carbon și să existe planuri aprobate pentru a face blending de cel puțin 30% din 2026, 55% din 2030 și în totalitate până în 2035. Se mai aplică și alte criterii.

Centrale de cogenerare

Pragurile de 270g CO₂e/kWh (pentru tranziție) și 100g CO₂e/kWh (pentru non-tranziție) se aplică și pentru centralele de cogenerare. Ele fiind mai eficiente decât cele care produc numai electricitate sau căldură, au emisii în jur de 180-200g CO₂e/kWh, deci sub pragul de tranziție de 270g chiar și fără CCS. Dar pentru a fi considerate sustenabile în cadrul Taxonomiei, trebuie și ele să demonstreze compatibilitatea cu blendingul de gaze cu conținut mai redus de carbon, și în plus economii de cel puțin 10% de energie primară comparativ cu centrale separate pentru electricitate și căldură.

Bineînțeles, captarea se poate instala pe centralele cu gaz chiar dacă ele sunt sub pragul Taxonomiei, avansând ambițiile României pentru reducerea emisiilor. Dacă, spre exemplu, biogazul folosit în blending în termocentrale este produs din deșeuri, captarea carbonului din combustia lui ar genera parțial emisii negative de CO₂. Același lucru se aplică și la centralele de cogenerare – România ar putea capta emisiile din aceste centrale, ajungând la emisii și mai reduse. Este o oportunitate, având în vedere cerințele de net zero care nu sunt atât de departe precum par.

Dar aici reținem că timpul de execuție pentru instalații de captare CO₂, în continuare relativ scumpe, este în jur de un deceniu, iar veniturile aferente emisiilor negative depind de politicile la nivel european (mai ales adoptarea unui cadru de certificare a emisiilor negative, Sustainable Carbon Cycles).

5. Recent ați prezentat concluziile unui studiu legat de tehnologia CCS, în care ați arătat că România are un vast potențial de stocare a CO2, al doilea ca mărime în regiune, după Ucraina. Totodată, ați precizat potențialul de a se realiza hub-uri CCS la Constanța, Galați, Ploiești sau Râmnicu Vâlcea. Puteți detalia cum ați ajuns la aceste date și cum putem valorifica acest potențial?

Datele pentru potențialul de stocare geologică sunt extrase din studii academice în acest domeniu. Pentru România, cifra de 22.6 Gt (potențialul total de stocare) a fost estimată de către GeoEcoMar, în cadrul proiectului EU GeoCapacity. Conceptul de huburi CCS este bazat pe ideea că mai mulți emițători de CO₂ grupați laolaltă vor beneficia de infrastructură comună, și în unele cazuri emițătorii se vor putea lega de potențiali utilizatori de CO₂. În zonele menționate activează operatori economici cu emisii ridicate de CO₂, grupați relativ aproape unii de alții. Ar putea să își lege eforturile de captare, transport și stocare (beneficiind de costuri mai distribuite și potențial mai ridicat de a atrage finanțare), și să se conecteze cu utilizatori de CO₂ (de exemplu, din industria chimică).

6. Totuși, stocarea CO2 este, în prezent, interzisă în unele țări ECE, inclusiv Letonia, Lituania și Slovenia, și restricționată în altele (Estonia, Polonia și Republica Cehă). Cum se explică această reticență sau chiar opoziție? Poate fi opoziția publică față de CCS, ca în cazurile Pungești sau Roșia Montană, o barieră care să împiedice valorificarea potențialului de a deveni un hub regional de stocare CO2?

Sunt diverși factori care conduc la interzicerea sau restricționarea stocării geologice a CO₂, iar opinia publică este cu siguranță unul important, reflectând uneori chiar reticență față de stocarea on-shore. Polonia își propune să elimine restricțiile împotriva stocării onshore în următorii ani, dar având în vedere eșuarea proiectului CCS la termocentrala Bełchatów, care a întâmpinat multă rezistență din partea publicului, rămâne de văzut cum va fi primită această schimbare. Alți factori includ conflictul cu politicile de protecție a resurselor naturale sau concurența între diversele “destinații” ale spațiului subteran (de exemplu, folosirea fie pentru stocarea de gaze naturale, fie pentru exploatări geotermale).

În România, cu siguranță trebuie anticipată reacția publicului față de proiectele comerciale CCS. Nu ar trebui privită neapărat ca pe o barieră, ci ca pe o oportunitate de a adopta bune practici pentru implicarea publicului, mai ales a comunităților situate în jurul potențialelor situri de stocare. Este nevoie de un dialog deschis și accesibil, coordonat de instituții credibile și susținut de media într-un mod fact-based și transparent. Sunt lecții de învățat de la evenimentele din Pungești și Roșia Montană, care pot fi aplicate în orice proiect tehnologic de anvergură, mai ales CCS. Nu opoziția publică ar fi bariera către valorificarea potențialului de stocare din România, ci gestionarea necorespunzătoare a responsabilității actorilor implicați față de public.

7. Care sunt argumentele care susțin totuși că această tehnologie este totuși una care poate fi dezvoltată la scară largă și la ce beneficii economice ne putem aștepta ca țară?

Avem un portofoliu de tehnologii CCS care sunt mature și deja aplicate în alte țări. Transferul de know-how și competențe se poate face peste hotare, la fel și proiectele regionale și multinaționale. România are și un avantaj aici – lunga istorie de producere a petrolului și a gazelor naturale înseamnă că avem un know-how industrial când vine vorba de transport și stocare. Mai mult, avem operatori din industria chimică ce captează carbonul de multă vreme pentru a-l folosi în producerea de substanțe chimice. Și nu în ultimul rând, politicile europene și țintele asumate de UE evidențiază un rol din ce în ce mai important al CCS în Uniune, cu resursele aferente.

Beneficiile economice imediate ar putea fi legate de economisirea costurilor aferente certificatelor de emisii de CO₂ (costuri care s-ar putea reflecta în prețul final al produselor precum cimentul) și de oportunitățile antreprenoriale pentru servicii de transport și stocare, cât și dezvoltatori și comercianți de tehnologii de captare.

Bineînțeles, pe termen lung evitarea emisiilor de carbon duce la reducerea costurilor viitoare de remediere a efectelor schimbărilor climatice. Fenomenele cauzate de schimbări climatice precum secetele, inundațiile și schimbările meteorologice au deja un efect palpabil asupra României, care doar va crește pe viitor.

8. La ce preț al CO2 devine rentabilă tehnologia CCS pe tot lanțul (producție, transport, stocare), fără a avea nevoie de suport guvernamental? Puteți face estimări sau există deja date în acest sens?

Depinde de industria de care vorbim, de tehnologia de captare, distanța de transport, mediul de stocare, și nu în ultimul rând de cum sunt recompensate eliminările de carbon (din nou referința la Sustainable Carbon Cycles) și politicile europene vizavi de certificatele de emisii. Vă invit să consultați raportul pregătit de Bellona Europa în cadrul proiectului CCS4CEE, care detaliază costurile aferente lanțului tehnologic CCS, cu evidențierea incertitudinilor implicate.

9. În încheiere, aș vrea să vă întreb care sunt pașii următori pe care trebuie să îi facem ca țară pentru a valorifica potențialul de a deveni un actor important la nivel regional în dezvoltarea CCS? Iar dacă mai sunt și alte lucruri importante de spus, despre care nu v-am întrebat, vă rog sa le menționați. Mulțumesc.

În primul rând, trebuie elaborată o mapare detaliată a potențialului de CCS al României, care să includă zonele de stocare, localizarea marilor emițători și economiile locale aferente, infrastructura de transport și politicile și opiniile publice locale. Asta își asumă EPG să demareze în proiectul CCS4CEE. Această mapare ar trebui să stea la baza unei strategii naționale pentru CCS, care să semnaleze un angajament din partea guvernului pe care operatorii economici să se poată baza. În al doilea rând, trebuie deschis un dialog cu publicul, concomitent cu demararea unui program de capacity-building instituțional. Obiectivul ambelor este educarea asupra temei, dar și dobândirea de încredere din partea publicului, cât și identificarea potențialelor bottlenecks pentru implementarea proiectelor CCS.

În paralel, după formularea unei strategii coerente, trebuie implementat un cadru de finanțare adecvat și o activitate mai ridicată din partea autorităților și a operatorilor economici în aplicațiile pentru finanțare a proiectelor CCS. Vorbim aici de fonduri europene, inclusiv Fondul de Inovare, care a finanțat 4 proiecte CCS în 2021, Connecting Europe Facility, Horizon Europe și altele – nu numai pentru avansarea proiectelor, dar și pentru clădirea unui ecosistem robust și atractiv de cercetare și inovare pe CCS în România. Avem cercetători de calitate pe tema aceasta, cărora trebuie să le oferim resurse pentru a-și continua și chiar înteți activitatea în domeniu.

Câteva lucruri în plus de menționat:

• Se vorbește mult de CCU (captarea și utilizarea carbonului) vs CCS (captarea și stocarea carbonului). Precizarea ar fi că nu toate modurile de utilizare a carbonului duc la evitarea emisiilor de CO₂ în atmosferă. De exemplu, dacă CO₂ este utilizat pentru producerea de combustibili sintetici, va fi în final eliberat în atmosferă atunci când combustibilul este ars. În schimb, dacă este utilizat pentru întărirea betonului prin carbonatare, este sechestrat pentru 10-100 ani. Va trebui acordată suficientă atenție destinației finale a CO₂-ului captat, pentru a evalua impactul total climatic pe care îl are lanțul CCU/CCS.
• Producerea de energie din biomasă cu captarea și stocarea carbonului (bioenergy with carbon capture and storage, sau BECCS), are potențialul să genereze chiar emisii negative de carbon. Biomasa preia CO₂ din atmosferă pe durata vieții, care este apoi eliberat când biomasa este arsă drept combustibil. Dacă acest CO₂ nu este eliberat, și captat și stocat, practic per total emisiile sunt scoase din atmosferă și stocate subteran, generând emisii negative.
• Vorbind de emisii negative, menționăm și tehnologiile de Direct Air Capture cu stocarea carbonului (DACCS), unde CO₂ul este extras direct din atmosferă, nu din gazele de eșapament ale unui producător industrial. În afară de BECCS, este principala tehnologie de emisii negative – dar este foarte scumpă în momentul de față.
• Un factor foarte important pentru a determina efectul climatic benefic al CCS este siguranța sitului de stocare, pentru a preveni orice scăpări de CO₂. Stocarea trebuie să fie permanentă, cu risc extrem de mic de scurgeri. Directiva 2009/31/EC a Comisiei Europene (CCS Directive) stabilitește la nivel de detaliu cerințele pentru selectarea siturilor de stocare – selectarea siturilor este permisă numai dacă s-a demonstrat că nu există un risc semnificativ de scurgeri sau daune asupra sănătății umane sau a mediului înconjurător.

(FOTO MAIN: Terminal de recepție a CO2 la sediul zonei industriale Naturgassparken din municipalitatea Øygarden din vestul Norvegiei. – sursa foto: https://northernlightsccs.com)

*****

SHORT BIO: Dr. Luciana Miu, Head of Clean Economy Programme, EPG

Luciana este Head of Clean Economy Programme la Energy Policy Group. Deține un master în Sisteme Energetice Sustenabile de la Universitatea din Edinburgh și un doctorat în eficiența energetică a clădirilor rezidențiale din partea Imperial College London. Înainte de a se alătura echipei EPG, Luciana a lucrat la Parlamentul Marii Britanii si Departamentul de Energie al Guvernului Marii Britanii. A ocupat de asemenea funcția de consultant la Climate-KIC și primăria Londrei. Voluntariatul reprezintă pentru ea o normalitate si este membru fondator al European Youth Energy Network, precum și coordonatoare în cadrul OpenPolicy Europe.

ARTICOLE SIMILARE:

Un proiect de cercetare în domeniul tehnologiei CCUS, în care e implicată și România, demarează în luna mai

Apel din mediul privat: Ne trebuie o strategie de țară aliniată cu Green Deal, altfel ne planificăm eșecul!

Deputatul Claudiu Manta, către ministrul Energiei: Care sunt demersurile concrete pentru implementarea tehnologiei CCS în România?

RIGC 2021: Gazele din Marea Neagră pot ajuta România să devină un important producător de hidrogen albastru în UE