Skip to main content

Resursele din Marea Neagră pot transforma România în cel mai mare producător de gaze naturale din UE. Totodată, acestea ne oferă capacitatea de a deveni un important producător european de hidrogen albastru, văzut ca o soluție pentru reducerea emisiilor în industrii greu de decarbonat, precum producția de aluminiu, oțel, sticlă, ciment etc., au declarat astăzi specialiști prezenți la Romanian International Gas Conference (RIGC).

Obținut din gaze naturale în combinație cu tehnologia de captare și stocare a carbonului (CCS), hidrogenul albastru poate contribui la reducerea emisiilor de carbon și în industria energetică, sectorul construcțiilor, mobilitate (în special transportul greu).

„România are potențialul de a deveni cel mai mare producător de gaze naturale din UE, un alt argument pentru care hidrogenul albastru trebuie să se regăsească pe agenda noastră”, a declarat Ionuț Ciubotaru, Vice President for Business Development, OMV Petrom.

El a adăugat că gazele naturale din Marea Neagră oferă oportunități enorme pentru România:

Un alt argument pentru care România poate deveni un important producător de hidrogen albastru este faptul că dispunem de multe opțiuni de stocare a dioxidului de carbon (CO2), considerând rezervoarele de petrol și gaze golite și formațiunile saline.

„România poate să devină o <<vale a hidrogenului albastru>> din Europa. În acest moment poate ni se par cuvinte mari, dar nu este imposibil dacă vom combina toți factorii care participă: autorități, companii private, cetățeni, comunități sociale etc.”, a adăugat Ionuț Ciubotaru.

La rândul său, Cristian Bușoi, președintele Comisei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European, a declarat că „va trebui să facem eforturi pentru a reduce până în 2030 emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin cu 55%”.

„Sectoare industriale clasice pot fi menținute cu greu în Europa fără hidrogen. Hidrogenul cu emisii scăzute de carbon, având la origine gazele naturale, poate reprezenta începutul unei economii bazate pe hidrogen. Cred că Europa și chiar și România, dacă ne concentrăm și găsim cele mai bune oportunități, pot deveni un lider în electroliză și tehnologii CCS”, a spus acesta.

Când va fi gata strategia națională pentru hidrogen

Tudor Toncea, reprezentantul direcţiei Politici Energetice, Green Deal, Energii Regenerabile şi Hidrogen din cadrul Ministerului Energiei, a declarat că gazele naturale reprezintă un pilon important pentru România în tranziția energetică. El a adăugat că Ministerul Energiei şi-a propus să realizeze strategia naţională de hidrogen într-un interval de un an.

„Realizarea strategiei va fi finanţată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi ne gândim la primul trimestru din 2023 ca punct final. Oricum, vom începe să dezvoltăm acest proces la începutul anului viitor, când vom colecta date privind situația curentă din România, care să ne ajute la realizarea acestei strategii”, a spus reprezentantul Ministerului Energiei.

Oliver Pfann, President of East Europe & Middle East Region, Linde Gas, a declarat: „Hidrogenul albastru este soluția optimă acolo unde CCS este posibilă și la un cost stabil. Hidrogenul albastru poate asigura o contribuție semnificativă pentru a atinge țintele de decarbonare la costuri mai mici pe termen scurt și mediu. Are o tehnologie matură și poate fi dezvoltat la scară largă. Țările cu acces la gaze cu cost redus ar putea trece mai probabil la hidrogen albastru”.

Cea de-a 4-a ediție a conferinței internaționale Romanian International Gas Conference are loc la București, în format hibrid, în perioada 13-15 decembrie 2021, sub tema: „Sectorul gazelor naturale, între imperativele decarbonării, accesibilitatea prețurilor și securitatea aprovizionării”. Evenimentul este organizat de către Federația Patronală Petrol și Gaze cu sprijinul Energy Policy Group.

Tema primei zile a fost „Către o economie a hidrogenului verde. Rolul hidrogenului albastru”. NewsEnergy este partener media al RIGC 2021.

ARTICOLE SIMILARE:

Studiu EPG: Dobrogea trebuie să devină o „vale” pentru hidrogen curat

Analiză EPG: Cum evităm viitoarele crize energetice prin deblocarea investițiilor în capacități regenerabile?

ENERGY TRENDS – Dumitru Chisăliță: Au fost blocate exploatările de gaze din Marea Neagră, iar acum suntem speriați de iarna care va veni

ENERGY TRENDS – Sectorul energetic trebuie transformat. Nu mai avem timp doar pentru declarații