Skip to main content

În fața crizei energetice fără precedent pe care o traversăm la nivel european, una dintre soluțiile imediate aflate la îndemâna tuturor consumatorilor, indiferent de venit, este să realizăm economii de energie prin alegeri voluntare de consum eficient. Evitarea risipei de energie se va reflecta în bugetul familiei pentru utilități, iar beneficiile se vor răsfrânge și asupra mediului înconjurător. Așadar, economia de energie este un răspuns în fața crizei energetice pe care îl datorăm oricum planetei, în contextul încălzirii globale.

Prețul și disponibilitatea energiei sunt subiecte în atenția tuturor guvernelor europene. Pe de altă parte, efortul guvernelor trebuie susținut și de un comportament responsabil al cetățenilor, de a avea grijă la consumul de energie.

Economiile voluntare de energie sunt încurajate de către Comisia Europeană ca parte a răspunsului comun al Uniunii Europene la situația geopolitică agravată de războiul din Ucraina. Comisia a publicat în luna mai 2022 o Comunicare intitulată „Planul UE <<Economii de energie>>”.

Modificările aduse stilului de viață și comportamentului nostru pot contribui în mod semnificativ la reducerea consumului nostru de energie. Alegerea de a reduce temperaturile de încălzire, de a conduce într-un mod mai economic și de a trece la o utilizare mai intensă a transportului public și la o mobilitate mai activă, utilizarea mai eficientă a aparatelor de uz casnic și a aerului condiționat și stingerea luminilor pot genera economii substanțiale pe termen scurt”, se arată în cel mai recent raport al IPCC (Grupul Interguvernamental pentru Schimbările Climatice, un organism interguvernamental al Națiunilor Unite responsabil de promovarea cunoștințelor privind schimbările climatice induse de om – n.r.), conform Comisiei (detalii, AICI).

Deoarece prețurile de achiziție a energiei continuă să rămână ridicate, singura modalitate de a controla facturile este de a folosi energia numai când avem nevoie și să nu o irosim. În multe țări europene – precum Franța, Olanda, Germania, Grecia sau Italia – locuitorii sunt încurajați să ofere o atenție sporită consumului de energie, iar campaniile de sensibilizare și informare a opiniei publice privind utilizarea eficientă a resurselor devin o normalitate peste tot în lume.

Un astfel de demers informativ este derulat de ENGIE Romania. Furnizorul de gaze naturale și energie electrică vine cu sfaturi practice care contribuie la reducerea consumului de energie și, implicit, a facturilor.

Sfaturi pentru reducerea consumului de energie electrică:

  • Becurile LED consumă de până la 5 ori mai puțin decât cele clasice. Chiar dacă necesită o investiție inițială mai mare, aceasta se amortizează în câteva luni, pentru că aproximativ 30% din consumul unei locuințe este reprezentat de iluminat.
  • Electrocasnicele lăsate în priză sau în stand-by consumă energie. Până la 10% din consumul lunar poate fi economisit doar prin simpla acțiune de a scoate din priză electrocasnicele care nu sunt folosite.
  • 25% din consumul de energie electrică este determinat de folosirea aparatului de aer condiționat, pe timpul verii. Fiecare grad în plus setat pe aparatul tău de aer condiționat poate reduce consumul cu până la 6%.

Sfaturi pentru reducerea consumul de gaz natural:

  • Centralele noi, în condensație, pot reduce consumul de energie cu până la 20%.
  • Pe timp de iarnă, fiecare grad în minus la termostatul inteligent poate reduce consumul cu până la 7%.
  • Nu este indicat să oprești centrala termică atunci când pleci de acasă, pentru că temperatura ambientală va scădea brusc și va fi necesară o cantitate mare de energie pentru a o reîncălzi.
  • Dacă pleci de acasă pentru mai mult de 24 de ore, este recomandată reducerea temperaturii ambientale la 16°C.

Mai multe sfaturi practice se pot regăsi pe: https://www.engie.ro/sfaturi-economie-energie/

NOTĂ: Articol susținut printr-o campanie de informare publică derulată de ENGIE Romania.

ARTICOLE SIMILARE:

Îmi fac rolul: Cum să economisesc bani, să sprijin Ucraina și să ajut planeta, consumând mai puțină energie

România Eficientă: Sfaturi practice pentru a avea locuințe mai eficiente energetic și mai sănătoase

Eurodeputații au votat pentru mai multă energie regenerabilă și ținte mai mari de eficiență energetică