Skip to main content

Grupul antreprenorial Adrem împlinește luna aceasta 30 de ani de activitate în industria energetică, având deja peste 1.000 de angajați la nivel național. Prin activitatea sa, grupul contribuie la dezvoltarea industriei metalurgice la nivel mondial și la tranziția energetică a României, cu angajamentul pe termen lung pentru lupta împotriva schimbărilor climatice, pentru dezvoltarea sustenabilă și sprijinirea țării noastre în tranziția spre o societate mai responsabilă în raport cu oamenii, cu mediul în care trăim și cu resursele pe care le utilizăm, a transmis compania, într-un comunicat de presă.

Compania Adrem a fost fondată în 1992 de Adrian Bodea (foto stânga), care a pornit la drum cu visul de retehnologizare a industriei românești, după care s-a alăturat și fratele lui, Corneliu Bodea (foto dreapta), care astăzi este CEO-ul grupului Adrem.

Mă bucur că, după 30 de ani, pot să spun că mi-am îndeplinit visul. Am adus inovații pe piață, am contribuit la dezvoltarea economiei și societății noastre și am contribuit la modernizarea sistemului metalurgic și energetic din țările în care activăm. Sper ca în următorii 30 de ani, prin implicarea tuturor, să asistăm la o industrie sustenabilă, la un mediu mai curat, la un viitor mai verde și la o planetă înfloritoare pe care să le lăsăm moștenire copiilor noștri”, a spus Adrian Bodea, fondatorul Adrem.

 “Sunt extrem de emoționat și recunoscător că am ajuns la 30 de ani de activitate. Suntem într-un moment de maturitate, împlinire, stabilitate, când ne regândim prioritățile. Mă bucur că în acest timp am reușit să contribuim la modernizarea sistemului energetic și la dezvoltarea unei industrii vitale așa cum este energia. Pentru că energia are o valoare inestimabilă, ea reprezintă viața, ne asigură confortul și ne oferă experiențe extraordinare pe care nu le-am fi trăit altfel. Însă trebuie să facem și noi ceva. Trebuie să fim responsabili și să avem grijă de resursele pe care planeta le oferă, trebuie să avem respect pentru mediu și pentru cei din jurul nostru. De aceea, pe termen lung, ne-am luat angajamentul pentru lupta împotriva schimbărilor climatice, pentru dezvoltarea sustenabilă și sprijinirea României în tranziția energetică, pentru contribuția noastră la o planetă mai curată, mai primitoare, mai frumoasă pentru viitorul nostru și al generațiilor următoare”, a declarat, la rândul său, Corneliu Bodea, CEO Adrem.

Din 1992, Adrem furnizează instalații de degazare și echipamente metalurgice la nivel global, cu o cotă de piață de peste 50% în domeniu, cu activitate pe patru continente. În momentul de față, compania are în portofoliu peste 40 de instalații de degazare și peste 300 de echipamente metalurgice, dar și o tehnologie unică în lume, patentată, de vidare a oțelului lichid.

Totodată, Adrem are în portofoliu printre cele mai mari proiecte de securitate energetică din România și din regiune: automatizarea gazoductului BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria); automatizarea conductei de transport gaze naturale DN600 Ungheni – Chișinău, care s-a dovedit vitală în actualul context de conflict militar în regiune; și automatizarea noii stații de măsurare gaze naturale de la Isaccea, bidirecțională, capabilă să asigure importul și exportul de gaze naturale din Ucraina spre Bulgaria și invers. Proiectele de digitalizare a rețelelor inteligente, energie regenerabilă și e-mobilitatea rămân o prioritate pentru următorii ani și contribuția Adrem la dezvoltarea României.

Adrem 30 în cifre:

  • peste 6.200 de parteneriate durabile cu firme românești și străine
  • peste 1.000.000 de contoare inteligente instalate la nivel național
  • peste 90 milioane de euro în salarii pentru angajații din România și Elveția
  • aproape 60 milioane euro sprijin în comunități
  • peste 1.000 de angajați la nivel național

În România, grupul Adrem este structurat pentru a atinge cele trei obiective majore ale luptei împotriva schimbărilor climatice: decarbonizarea, descentralizarea producției de energie și digitalizarea industriei, setate la nivel european. Acesta oferă produse, servicii și soluții pentru eficiență energetică și consum inteligent, dedicate domeniului energetic.

Adevărata provocare pe care omenirea o are astăzi este lupta împotriva schimbărilor climatice, care trebuie susținută printr-o modificare a mentalității în legătura cu energia, cu importanța ei și cu modul în care trebuie să o producem și să o consumăm. De aceea, pe termen lung, ne-am luat angajamentul pentru dezvoltarea durabilă și sprijinirea României în tranziția energetică, cu accent pe lupta împotriva schimbărilor climatice, respect față de mediu și de societatea noastră, pentru o planetă mai curată”, a completat Corneliu Bodea, CEO Adrem.

Despre Adrem

Grupul Adrem (www.adrem.ro) sprijină tranziția spre energie regenerabilă prin oferta sa de soluții și servicii dedicate domeniului energetic, prin intermediul celor trei companii – Adrem Invest, Adrem Engineering și Adrem Link – fiecare specializată pe segmentul ei de piață.

ARTICOLE SIMILARE:

ENERGY TRENDS – Corneliu Bodea, CRE: Statul să își definească rolul în piața de energie. Dualitatea strică

ENERGY TRENDS – Sectorul energetic trebuie transformat. Nu mai avem timp doar pentru declarații

Corneliu Bodea, CRE: Tranziția energetică se va face cu mult efort în România // INTERVIU