ENGIE Romania a lansat zilele trecute, alături de EFdeN, rCharge cu energie verde, un prototip de stație de încărcare pentru trotinete și biciclete electrice, alimentată cu energie solară și concepută din materiale reciclate. Proiectul este realizat cu scopul de a aduce în atenția publicului soluții verzi de producere și utilizare a energiei electrice.
Începând cu 9 iunie, în București, au fost amplasate, în mod gratuit, două stații de încărcare a bicicletelor și trotinetelor electrice: una la intrarea în parcul Izvor, lângă stația de metrou, aceasta fiind deschisă publicului larg și o a doua, în incinta campusului Facultății de Inginerie a Instalațiilor, din Bd. Pache Protopopescu, nr. 66, disponibilă studenților facultății, au explicat inițiatorii proiectului, într-un comunicat de presă.
Ideea originală a proiectului aparține unui grup de tineri profesioniști din ENGIE Romania, ca urmare a câștigării unui concurs intern, și a fost implementată de studenții voluntari ai organizației EFdeN, alături de care compania a dezvoltat de-a lungul timpului mai multe proiecte de sustenabilitate.
Stațiile rCharge cu energie verde sunt realizate din materiale reciclate. Acestea sunt construite din containere modulare reciclate, materialele utilizate fiind prietenoase cu mediul, iar finisajul pereților interiori, din resturi de lemn sau lemn refolosit din paleți și placaj. Încărcarea trotinetelor și bicicletelor electrice se realizează cu energie electrică verde, produsă cu ajutorul panourilor fotovoltaice bifaciale instalate pe acoperișul stației. Energia electrică verde produsă este stocată în baterii auto reciclate și recondiționate special pentru acest proiect.
Stația rCharge cu energie verde le oferă utilizatorilor o experiență prietenoasă cu mediul înconjurător prin:
- Acces la energie verde, produsă cu ajutorul panourilor fotovoltaice bifaciale, pentru încărcarea bicicletelor/trotinelor electrice;
- Integrarea conceptului de economie circulară prin utilizarea de materiale reciclate în construcția stației, recuperarea apei pluviale și reutilizarea acesteia pentru irigarea plantelor din stație, colectarea selectivă a deșeurilor în recipientele puse la dispoziție;
- Dezvoltarea unei soluții digitale, o aplicație dedicată, Charge here, prin care cei interesați își pot rezerva locul pentru încărcare și pot avea acces, în timp real, la informații cu privire la disponibilitatea celor 6 puncte de încărcare. Aplicația Charge here poate fi descărcată din Google Play, pentru dispozitivele care au ca sistem de operare Android;
- Crearea unui spațiu colaborativ de lucru, alimentat cu energie electrică verde;
- Conținut educațional prin afișaj informativ despre caracteristicile stației și evidențierea aspectelor de sustenabilitate.
”Reducerea impactului asupra mediului reprezintă o prioritate a strategiei ENGIE Romania și, în acest context, acordăm o importanță semnificativă dezvoltării de soluții cu emisii reduse de carbon. Lansarea acestui proiect susține această ambiție și are rolul de a oferi publicului larg acces la soluții sustenabile de producere a energiei electrice verzi și de mobilitate alternativă”, a declarat Nicolas Richard, CEO al ENGIE Romania.
”rCharge cu energie verde nu este doar un concept care promovează mobilitatea urbană, ci este un rezultat al unei colaborări multidisciplinare și multi-sectoriale, atât de importantă pentru a rezolva problemele complexe cu care ne confruntăm astăzi. Alături de partenerul nostru, ENGIE Romania, am contribuit la dezvoltarea și implementarea conceptului, iar cu sprijinul Primăriei Generale a Capitalei prin Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București, am selectat cel mai potrivit spațiu pentru amplasarea stației”, a declarat Corina Fugaru, Project Director EFdeN.
Despre ENGIE Romania
Grupul de companii ENGIE Romania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, producție din surse regenerabile și furnizare de energie electrică, precum și soluții verzi și servicii tehnice pentru instalaţii de gaze naturale şi centrale termice. ENGIE Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de 2 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 22.600 km, deţin o capacitate de producție din surse verzi de 121 MW şi au 4.200 de angajaţi.
ENGIE Romania are 3 axe principale de acțiune în domeniul responsabilității sociale: protecția mediului înconjurător, educația și sănătatea. În domeniul protecției mediului înconjurător, prioritățile companiei sunt facilitarea accesului la energie verde pentru consumatorii aflați în precaritate energetică, îmbunătățirea eficienței energetice a unor clădiri unde se desfășoară activități sociale precum și încurajarea soluțiilor energetice inovatoare pentru a diminua emisiile de carbon. ENGIE Romania a investit, din 2005 până în prezent, 1.938.000 euro în proiecte ce promovează soluții sustenabile, derulate în parteneriat cu mai multe ONG-uri, iar angajaţii săi au dedicat aproximativ 10.400 de ore de voluntariat pentru cauze sociale din domeniul mediului înconjurător.
Despre EFdeN
EFdeN este unul dintre cele mai importante ONG-uri din România din zona sustenabilității în mediul construit, câștigând peste 40 de premii naționale și internaționale pentru proiectare și construirea a 2 dintre cele mai sustenabile case din lume cu care a concurat la cea mai importantă competiție mondială Solar Decathlon în 2014, la Versailles și 2018, în Dubai.
EFdeN este partener al ENGIE Romania din 2015, iar principalele proiecte susținute și dezvoltate împreună sunt: conceperea și construirea a două prototipuri de casă pasivă, EFdeN 4C și EFdeN Signature, conceperea și realizarea Orașul Viitorului, EFdeN Sustainable City, primul prototip de oraș sustenabil care înglobează trei zone principale: case sustenabile, energie și mobilitate verde, precum și Ghidul prosumatorului și Harta prosumatorului, instrumente utile prin care cei interesați pot afla tot ce au nevoie pentru a-și monta panouri fotovoltaice.
(Explicație foto: Statie de incarcare trotinete si bicilete electrice rCharge cu energie verde – Sursa foto: Engie Romania)