Skip to main content

Asociația Energia Inteligentă anunță finalizarea programului “Eficiența energetică în viața oamenilor în perspectiva anilor 2050”. Eficiența energetică a clădirilor și comportamentul responsabil al oamenilor au devenit o necesitate în zilele noastre. Publicul larg, comunitățile și companiile trebuie sensibilizate, informate și educate, astfel încât să adopte comportamente responsabile care le pot aduce eficientizarea consumului și realizarea unor economii importante pe termen lung. La rândul lor, autoritățile din România trebuie instruite și capacitate pentru a fi capabile să dezvolte programe prin care să sprijine cetățenii din fiecare localitate în atingerea țintelor naționale privind eficiența energetică și emisiile de CO2, transmite Asociația Energia Inteligentă.

Având o valoare de 221.128 euro, proiectul a beneficiat de un grant în valoare de 199.017 euro acordat de Norvegia prin mecanismul financiar SEE 2014-2021, în cadrul “Programului de Energie din România”, apelul de proiecte „Cunoștințe sporite privind energia regenerabilă și eficiența energetică – sensibilizarea publicului larg și formare”, având ca termen de implementare data de 31 decembrie 2023.

Sesiunile de training organizate de Asociația Energia Inteligentă în cadrul programului <<Eficiența energetică în viața oamenilor în perspectiva anilor 2050>> au venit ca răspuns la tendințele pieței de a se alinia la reglementările UE privind gazele cu efect de seră (CO2) și au fost organizate cu scopul de a aduce cunoștințe avansate în domenii precum energie regenerabilă, eficiență energetică și creșterea gradului de conștientizare pentru nevoia de energie curată. Am remarcat un interes crescut față de subiectul eficienței energetice, atât prin numărul mare de participanți care a depășit cu 65% targetul stabilit la lansarea proiectului, cât și prin categoriile de public atinse – reprezentanți ai agenților economici și autorităților locale și persoane fizice, simpli consumatori. Prin modul în care a fost conceput, cursul a adus informații relevante și soluții concrete care să ducă spre atingerea obiectivelor climatice, dar și spre economii importante pe care oamenii le-ar putea realiza pe termen lung economisind energie, așadar, toți participanții au putut să își formeze o imagine de ansamblu asupra situației, dar și asupra instrumentelor pe care le au la dispoziție pentru a acționa”, a declarat Dumitru Chisăliță, Președintele Asociației Energia Inteligentă.

Proiectul a avut ca obiectiv organizarea de sesiuni de training în 10 orase din România: Mediaș, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Timișoara, Bistrița, Piatra Neamț, Vaslui, Târgu Mureș, Sfântu Gheorghe și Brașov. Cursul își propune să aducă cunoștințe avansate în domeniul energiei regenerabile, eficienței energetice, securității energetice și să crească gradul de conștientizare pentru nevoia de energie curată, fiind structurat pe 5 module:

  1. Energie curată în gospodării pentru reducerea sărăciei și pentru atingerea țintelor privind schimbările climatice, în contextul conflictului din Ucraina
  2. Creșterea eficienței energetice în clădiri – C02 net zero în clădirile publice și gospodării
  3. Cum reducem consumul de energie în clădiri? Cum realizăm PUZ-urile? Cum ne alegem casa? Cum ne construim casa?
  4. Preț corect pentru gaz și electricitate. Cum ne alegem furnizorul?
  5. Mobilitate urbană – cum ne alegem viitoarea mașină?

Prin activitatea sa, Asociația Energia Inteligentă își propune să sprijine un număr cât mai mare de persoane în înțelegerea nevoii de a adopta comportamente responsabile în ceea ce privește eficiența energetică și reducerea emisiilor de CO2 și să prezinte publicului larg măsuri concrete pentru reducerea risipei de energie.

ARTICOLE SIMILARE:

AFM a lansat programul de subvenții pentru creșterea eficienței energetice în clădiri publice

România Eficientă // „Doza de energie”: Lecții ușoare și rapide despre consumul eficient al energiei

ACUE lansează proiectul Eficiență energetică pentru case, clădiri și rețele inteligente, cu finanțare de la Innovation Norway