Skip to main content

Black Sea Oil & Gas SA („BSOG”), împreună cu partenerii săi de concesiune, Petro Ventures Resources SRL („Petro Ventures”) şi Gas Plus Dacia SRL („Gas Plus”), anunță începerea ieri după-amiază a producţiei de gaze din Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia („Proiectul MGD”) şi introducerea primelor gaze în Sistemul Naţional de Transport. Anul acesta se estimează o producţie de 0,5 miliarde de metri cubi de gaze. Producţia la platou va fi de aproximativ 1 miliard de metri cubi de gaze/an pentru următorii trei ani din cei zece ani de viaţă estimaţi pentru zăcămintele Ana şi Doina, a transmis BSOG, într-un comunicat de presă.

Proiectul MGD este primul proiect nou de dezvoltare a gazelor naturale din platoul continental românesc al Mării Negre din ultimii 30 de ani și singurul proiect ȋn dezvoltare aflat în derulare astăzi.

Acesta constă în cinci sonde de producţie (o sondă submarină la zăcământul Doina şi patru sonde de producţie la zăcământul Ana), o platformă de producţie monitorizată şi operată de la ţărm, amplasată pe zăcământul Ana şi o conductă submarină de 126 km care asigură transportul gazelor până la noua staţie de tratare a gazelor („STG”) din comuna Corbu, judeţul Constanţa. Gazele tratate sunt livrate în sistemul național de transport la staţia de măsurare a gazelor aflată în incinta STG.

Mark Beacom, Directorul General al BSOG, a declarat:

A fost un drum lung și plin de provocări pentru a ajunge, în sfârșit, în acest moment important pentru țară. Proiectul MGD a marcat o serie de premiere pentru România, toate realizate în timpul unei pandemii și, mai recent, a unui conflict în Ucraina care amenința să afecteze operațiunile din Marea Neagră. Rezultatul tuturor acestor eforturi este că Proiectul MGD asigură nu doar 10% din cererea de gaze a României, ci și deschide calea, poate chiar utilizând infrastructura proiectului nostru, altor proiecte de dezvoltare din platoul continental al Mării Negre aparţinând României. De asemenea, acest proiect lansează o serie de inițiative de dezvoltare a energiei verzi, ceea ce face ca MGD să devină o infrastructură integrată de tranziție energetică.”

Despre BSOG si partenerii săi de concesiune

BSOG, deținută de Carlyle International Energy Partners şi Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, este o companie independentă de energie cu sediul în România care desfășoară operațiuni de dezvoltare a resurselor de gaze naturale. În prezent, portofoliul companiei este alcătuit din Proiectul MGD și două licențe de producţie gaze naturale, zăcămintele Ana și Doina din perimetrul XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime, în care BSOG deține o participație de 70%. BSOG este compania operatoare în numele parteneriatului cu Petro Ventures Resources SRL (20% participaţie) şi Gas Plus Dacia SRL (10% participaţie).

Gas Plus este al patrulea cel mai mare producător de gaze naturale din Italia activ în principalele sectoare ale industriei gazelor naturale, în special în domeniul explorării, producției, achiziției, distribuției și vânzării cu amănuntul. La 31 decembrie 2021, grupul avea 43 de concesiuni de exploatare situate pe întreg teritoriul Italiei, un total de aproximativ 1.800 de kilometri de rețea de distribuție în 40 de municipalități, deservind peste 60.000 de utilizatori finali, şi un număr de 159 de angajați. Gas Plus deține o participație de 10% în Proiectul MGD și două licențe de producţie gaze naturale, zăcămintele Ana și Doina din perimetrul XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime

Petro Ventures, un grup privat de investiții, deține o participație de 20% în Proiectul MGD și două licențe de producţie gaze naturale, zăcămintele Ana și Doina din perimetrul XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime.

(EXPLICAȚIE FOTO: Platforma de producție Ana instalată la aprox. 120 km de ţărmul României, în largul Mării Negre – sursa foto: BSOG)

ARTICOLE SIMILARE:

Legea Offshore, adoptată în Parlament – un pas important pentru securitatea energetică a României

Când vom avea primele molecule de gaz din Neptun Deep, după modificarea Legii Offshore?