Seceta care a lovit anul acesta Europa și catalogată a fi cea mai gravă din ultimii 500 de ani a diminuat semnificativ producția Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie al României. În plus, prognozele meteorologice arată că iernile devin mult mai secetoase decât eram obișnuiți, a declarat joi Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica, la conferința Focus Energetic legată de pregătirea pentru iarnă.
”Probabil va fi cea mai mică producţie din ultimii zece ani de zile. Nu este nici cel mai bun, dar nici cel mai rău an din istoria Hidroelectrica”, a afirmat Bogdan Badea, citat de e-nergia.ro.
Potrivit acestuia, prognozele meteorologice actualizate la sfârşitul lunii octombrie „se înscriu într-un tipar care nu pot să spun că ne bucură foarte tare, dar cu care ne-am obişnuit în ultimii ani de zile, de a avea ierni mult mai secetoase decât eram obişnuiţi”.
El a spus că Hidroelectrica este pregătită pentru iarnă, dar trecerea cu bine peste sezonul rece depinde, pe lângă condițiile meteo, și de “disponibilitatea tuturor grupurilor importante care contribuie la asigurarea securităţii şi stabilităţii sistemului energetic”.
“Nu cred că sunt motive de îngrijorare. Trebuie să fim mai atenţi ca în alţi ani cu ce înseamnă consumul de energie electrică. Ați văzut ce se întâmplă nu numai în România, ci în toată Europa, trebuie să fim mai cumpătaţi, mai atenţi şi sunt convins că vom trece cu bine şi această iarnă, la fel ca în toţi ceilalţi ani”, a conchis șeful Hidroelectrica.
În primele șase luni ale anului, Hidroelectrica a avut o producție de doar 7,1 TWh de energie electrică, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă a anului trecut.
- Datele Centrului Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene din luna august a acestui an arătau că seceta actuală pare să fie cea mai gravă din ultimii cel puțin 500 de ani. Combinația dintre seceta severă și valurile de căldură a creat un stres fără precedent asupra nivelului apei în întreaga UE. Deficitul grav de precipitații a afectat aproape toate râurile din întreaga Europă, cu un impact negativ asupra sectorului energetic, atât asupra hidrocentralelor, cât și asupra sistemelor de răcire ale altor tipuri de centrale electrice (aflați mai multe detalii de la Comisia Europeană, AICI).
De altfel, tot în cadrul conferinței Focus Energetic, șeful Dispeceratului Energetic Național (DEN), instituția care este “creierul” sistemului energetic național, a declarat că iarna care vine este mult mai provocatoare decât orice perioadă rece din trecut, pentru că sunt crize multiple. De aceea, e nevoie de amânarea închiderii centralelor pe cărbune.
El a solicitat public Comisiei Europene să permită statelor membre amânarea momentului la care centralele electrice care funcționează pe combustibili fosili să fie închise conform programării inițiale, pentru că suntem în criză energetică și avem și un război la graniță. Ca urmare a calculelor DEN, două grupuri pe cărbune din Oltenia nu vor mai fi închise de la 1 ianuarie. George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, a declarat că producţia de cărbune a fost majorată, pentru a compensa nivelul mai scăzut de umplere a lacurilor de acumulare.
- NewsEnergy.ro a fost unul dintre partenerii media ai conferinței.
ARTICOLE SIMILARE:
Conferința Focus Energetic // Cât de pregătit este sistemul energetic în fața acestei ierni