După ce Guvernul a anulat, în luna iunie a acestui an, memorandumul de înțelegere cu China General Nuclear Power (CGN) pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la centrala nuclearelectrică Cernavodă, locul chinezilor, acuzați de spionaj în SUA, ar putea fi luat de americani.
Ministrul Energiei Virgil Popescu, aflat în delegație oficială în SUA, se va întâlni mâine cu Secretarul Departamentului de Energie, Dan Brouillette, „pentru a semna un acord interguvernamental de cooperare pentru retehnologizarea unui reactor de la Cernavodă și construirea a două noi reactoare”.
- Anunțul a fost făcut astăzi de ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, în cadrul Bucharest Forum, organizat de Institutul Aspen și German Marshall Fund, un think tank din din SUA.
„Acest proiect de 8 miliarde de dolari va fi un exemplu pentru proiectele de dezvoltare economică și energetică româno-americane”, a punctat Adrian Zuckerman.
Ambasadorul a adăugat că ulterior ministrul Virgil Popescu se va întâlni cu președintele Exim Bank, Kimberley Reed, pentru un memorandum de înțelegere pentru finanțarea proiectului nuclear de la Cernavodă și a altor proiecte din România.
„Pachetul financiar este cel mai mare primit de România până acum și este un semn al încrederii pe care SUA o au în partenerul său de durată și aliat. Relațiile bilaterale dintre SUA și România nu au fost niciodată mai puternice”, a completat ambasadorul.
Găsiți discursul său integral în limba engleză AICI.
V. Popescu și L. Orban: Discutăm cu parteneri euroatlantici
La un an de la semnarea acordului cu China General Nuclear Power (CGN) pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la centrala nuclearelectrică Cernavodă, Guvernul a renunțat, în luna iunie, la acel parteneriat controversat.
China General Nuclear Power (CGN), gigantul chinez de stat partener al Nuclearelectrica la proiectul construirii reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, a fost plasat de autoritățile americane pe o „listă neagră” cu companii despre care se consideră că acționează „împotriva securității naționale și intereselor de politică externă” ale SUA, cu circa o săptămână înaintea întâlnirii de la Casa Albă dintre Donald Trump și Klaus Iohannis din august anul trecut. De altfel, energia nucleară a fost pe agenda discuțiilor între cei doi lideri.
Virgil Popescu, din poziția de deputat și vicepreședinte al Comisiei de Industrii din Camera Deputaților, îi solicitase ministrului Energiei, Anton Anton, ca, înainte de a semna acordul cu chinezii pe data de 9 mai, să răspundă public la câteva întrebări, printre care:
„Ținând cont de faptul că România are un Parteneriat Strategic cu SUA, iar presa europeană și americană abundă de informații cu privire la acuzarea companiei chinezești CGN de spionaj pe teritoriul american, ați evaluat din această perspectivă riscurile acestei asocieri?”
- Ulterior renunțării la memorandumul cu chinezii, Virgil Popescu, din poziția de ministru declara, în luna iulie, că se discută cu posibili investitori europeni și americani pentru realizarea proiectului reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.
„Am renunțat la parteneriatul cu compania chineză pentru că trena de vreo 7-8 ani de zile. O să vedem ce s-a întâmplat cu banii cheltuiți. Gândul nostru este să refacem un consorțiu cu parteneri euroatlantici pentru a putea continua din mers proiectul reactoarelor 3 și 4. În același timp avem și retehnologizarea reactorului 1. Suntem în discuții, nu pot spune public în ce stadiu ne aflăm”, a punctat ministrul, într-un interviu pentru Hotnews.
Totodată, premierul Ludovic Orban a declarat în luna iulie, cu ocazia unei vizite la centrala nucleară Cernavodă, că, „în cel mai scurt timp”, vor fi semnate acorduri cu parteneri euroatlantici care să participe la proiectul construirii reactoarelor 3 și 4 ale centralei, dar și la cel de retehnologizare a reactorului 1.
ARTICOL SIMILAR: