Skip to main content

Asociația Energia Inteligentă (AEI) a implementat cea de-a opta ediție a proiectului „Energie pentru Viață”, încă un pas înainte către dezideratul „zero case fără energie electrică”. La începutul lunii noiembrie au fost electrificate pentru prima dată prin instalarea de panouri fotovoltaice șase locuințe din Râșca aparținând comunei Măguri Răcătău și Someșul Cald, comuna Gilău. Locuințele nu au fost niciodată racordate la rețeaua de energie electrică și sunt situate în zone izolate, cu căi de acces greu de parcurs. Cu aceasta ocazie, proiectul „Energie pentru Viață” a ajuns pentru prima dată în județul Cluj, au transmis reprezentanții AEI.

Cea de-a opta etapă a proiectului „Energie pentru viață” a fost posibilă datorită fondurilor adunate în urma „Crosului Energiei – Energie pentru toți” un eveniment sportiv caritabil organizat la inițiativa Ministerului Energiei la București, pe Arena Națională, la data de 29 septembrie 2024, unde au participat sute de susținători ai acestui proiect. Crosul Energiei a fost mai mult decât o simplă cursă, a fost un gest de solidaritate și o oportunitate de a contribui la rezolvarea unei probleme reale a României: sărăcia energetică extremă, potrivit AEI.

Sebastian Burduja, Ministrul Energiei: „Prin parteneriatul nostru cu Asociația Energia Inteligentă și susținerea directă prin organizarea Crosului Energiei – Energie pentru toți, demonstrăm că, atunci când cetățenii, autoritățile și societatea civilă lucrează împreună, putem aduce schimbări pozitive semnificative. Suntem conștienți de provocările rămase, însă acest proiect ne arată că fiecare etapă finalizată aduce o schimbare reală. Ne angajăm să continuăm în această direcție până la atingerea obiectivului de <<zero case fără energie electrică>> în România.”

Finanțare prin programele PNRR și REPowerEU

Dumitru Chisăliță, Președinte, Asociația Energia Inteligentă: “La semnarea Parteneriatului pentru combaterea sărăciei energetice cu Ministerul Energiei, în luna noiembrie 2023, am avansat un termen de 2 ani de zile ca fiind necesar ca acest Parteneriat să ducă la eradicarea sărăciei energetice extreme – să avem zero case locuite fără energie în România. Privit cu multă îndoială acest termen avansat de Asociația Energia Inteligentă, spunem astăzi la finalul celei de-a 8 etape a proiectului „Energie pentru Viață” că în urma demersurilor efectuate, în octombrie 2025, România ar trebui să aibă zero case fără energie electrică. De ce? Pentru că românii care trăiesc în case fără energie electrică urmează să beneficieze de programele PNRR și REPowerEU (60.000 de case fără energie electrică sau cu consumatori vulnerabili vor fi dotate cu panouri fotovoltaice), dar și de intenția noastră de a continua proiectul „Energie pentru Viață” în special pentru zonele foarte izolate fără drumuri de acces și în care nu există o atractivitate foarte mare a derulării unor activități comerciale de montare a panourilor solare. Parteneriatul public-privat, asocierea Ministerului Energiei și a Asociației Energia Inteligentă demonstrează că și în România lucrurile se pot rezolva și chiar în termen. Mulțumim comunității Energie pentru Viață.”

Energie pentru Viata_Cluj 2024_sursa foto: AEI

Energie pentru Viata_Cluj 2024_sursa foto: AEI

Asociația Energia Inteligentă a realizat în luna aprilie a acestui an inventarierea locuințelor neracordate la rețeaua de energie electrică din România și a întocmit „Registrului Electronic Național al Gospodăriilor fără Energie Electrică din România” (RENGEER), care a relevat un număr de 5.494 de gospodării fără energie electrică, locuite de 11.611 de persoane, dintre care 4.777 au vârsta de până în 18 ani. Îngrijorător este faptul ca 87% din casele fără energie electrică nu au cadastru, ceea ce face dificilă abordarea instituțională a rezolvării acestei probleme, 64% din persoanele care locuiesc în case fără energie electrică au venituri estimate sub venitul minim per persoană și gospodărie în România, așadar chiar și racordarea acestora la o rețea de distribuție ar face dificilă plata energiei electrice consumate, în 53% din cazuri accesul la imobilele fără energie electrică este dificil, iar pentru 10% nu există drumuri de acces, arată AEI, într-un comunicat de presă.

Potrivit acestui registru, județul Cluj număra 94 de gospodării locuite permanent fără energie electrică. Întocmirea RENGEER reprezintă un pas important către dezideratul de zero case locuite permanent fără energie electrică, deoarece constituie baza de pornire atât pentru elaborarea de politici publice privind reducerea sărăciei energetice extreme din țara noastră, cât și pentru întreprinderea unor acțiuni de reducere efectivă a acestui fenomen precum proiectul „Energie pentru viață”.

Realizarea „Registrului Electronic Național al Gospodăriilor fără Energie Electrică din România” a fost posibilă datorită „Parteneriatul pentru combaterea sărăciei energetice” încheiat în noiembrie 2023 între Asociația Energia Inteligentă și Ministerul Energiei, cu scopul de a atinge dezideratul de eradicare a sărăciei energetice extreme din țara noastră.

„Prin proiectul “Energie pentru Viață” inițiat în anul 2021, Asociația Energia Inteligentă a electrificat în ultimii 4 ani 61 de imobile (49 de case, 10 stâne și 2 refugii montane), din 26 de localități și 5 județe. Organizația noastră și-a propus să continue implementarea de noi etape ale proiectului „Energie pentru viață” și să electrifice gospodării aflate în zone izolate, fără șanse de a fi conectate în viitorul apropiat la rețeaua de energie electrică, prin montarea de panouri fotovoltaice. În toate cele opt etape derulate în cei 4 ani de la inițierea acestui proiect, societatea civilă a fost cea care și-a adus contribuția la electrificarea acestor gospodării. Împreună am adus o rază de speranță în viața familiilor care trăiesc în case lipsite de „normalitate”, cea mai mare parte dintre ei aflându-se la limita sărăciei și am contribuit în același timp la  creșterea gradului de conștientizare a sărăciei energetice extreme din România și crearea unei comunități puternice care a sprijinit demersul nostru și a devenit ambasador în lupta pentru atingerea dezideratului de zero case fără energie electrică”, mai arată AEI, în comunicatul de presă.

Cea de-a opta etapă a acestui proiect a avut ca parteneri media: Economistul, Financial Intelligence, The Diplomat, InvesTenergy, Focus Energetic, Energy Industry Review, Energy Center, NewsEnergy, Energy Magazine, Spot Media, Club Economic și România Durabilă.

CITEȘTE ȘI:

Tranziția justă: energie verde pentru gospodării montane izolate din România // Reportaj