Skip to main content

Un sondaj derulat în Grecia anul trecut în rândul consumatorilor de energie relevă probleme similare cu cele din România: cei mai mulți dintre oamenii de rând nu înțeleg factura de electricitate și nu știu cât din ea reprezintă efectiv energia consumată, din cauza numeroaselor taxe suplimentare incluse, inclusiv cea TV. Din această cauză, consumatorii se simt vulnerabili și nu au curaj să schimbe furnizorul de energie.

Tema sondajului a fost: „Tu știi cât plătești de fapt pentru electricitate?“ și a fost derulat de Asociația Consumatorilor EKPIZO, cu scopul principal de a identifica comportamentul și problemele pe care consumatorii le au pe o piață a energiei în curs de liberalizare, apoi de a identifica dimensiunea sărăciei energetice. Iată principalele date și concluzii ale sondajului, furnizate publicației NewsEnergy de către EKPIZO:

Vicky Tzega, Legal Advisor la EKPIZO - sursa foto: Ashoka

Vicky Tzega, Legal Advisor la EKPIZO – sursa foto: Ashoka

În ceea ce privește factura, 78,2% dintre respondenți au spus că nu știu care sunt metodele de tarifare, deci nu înțeleg factura, așa că 88,7% consideră nedrepte majoritatea acestor taxe incluse în factură. De asemenea, peste jumătate (51,5%) nu știu cât reprezintă efectiv electricitatea consumată din factură. În aceste condiții, aproape toți (92,17%) consideră că tarifele pentru alte servicii nu ar trebui incluse în factura de electricitate și ar trebui colectate altfel.

Peste 60% din factura la electricitate din Grecia o reprezintă alte taxe care nu au legătură cu energia consumată – ex: taxa TV, inclusiv subvențiile pentru regenerabile. Nu e ușor pentru oameni să înțeleagă factura. Peste 70% nu știu câți kWh plătesc în factură și neștiind cum să studieze factura, nu știu cum să reducă consumul”, a explicat Vicky Tzega, Legal Advisor la EKPIZO.

Grad redus de schimbare a furnizorului

În plus, lipsa de informare duce și la un grad scăzut de schimbare a furnizorului. Astfel, doar 17% dintre respondenți și-au schimbat furnizorul, motivul principal pentru cei mai mulți dintre aceștia (84%) fiind prețul mai bun oferit de furnizorii alternativi. Pentru cei care au ales să nu schimbe furnizorul, motivul principal a fost lipsa unor furnizori alternativi „de încredere”.

Furnizorul principal în preferințele consumatorilor este DEH (Hellenic Public Power Cooperation S.A.), la care erau abonați 85,2% dintre respondenți.

De altfel, principalii doi parametri care joacă un rol în evaluarea unui furnizor de către consumatori sunt „transparența contractului” (89,67% dintre respondenți) și „transparența facturii de electricitate” (84,22% dintre respondenți).

„Piața grecească este încă imatură, cu o concentrație ridicată și lipsă de transparență a prețurilor. La aceste probleme se adaugă eficiența energetică scăzută a clădirilor, lipsa de educație și informare a populației privind consumul de energie. Oamenii nu își cunosc drepturile și nu știu soluții pentru creșterea eficienței. Încercăm să îmbunătățim legislația și să asigurăm protejarea drepturilor consumatorilor în timpul liberalizării”, a mai declarat Vicky Tzega, Legal Advisor la EKPIZO.

Greutăți mari la plata facturilor

Saracie - sursa foto: Pixabay

Saracie – sursa foto: Pixabay

În ceea ce privește plata facturilor la electricitate, patru din zece respondenți au declarat că nu își pot plăti mereu facturile la scadență, iar un sfert au încheiat înțelegeri cu furnizorii pentru plata în rate a facturilor. Aproape 6% dintre respondenți au experimentat întreruperea furnizării din cauza facturilor neplătite.

  • De altfel, 51,3% dintre respondenți cheltuiesc 10% din venitul anual al familiei pentru necesarul de energie, procent care îi plasează în rândul celor afectați de sărăcie energetică. De asemenea, circa 90% dintre respondenți folosesc surse convenționale de încălzire și doar 13% utilizează sursele regenerabile de energie.

Totodată, trei sferturi dintre respondenți au luat măsuri pentru economii de energie (în principal prin înlocuirea becurilor, prin raționalizarea consumului – controlul temperaturii, electrocasnice mai eficiente etc. – și prin folosirea tarifelor de noapte, mai mici). Aproape 16% au apelat la instalații de energie regenerabilă, au îmbunătățit consumul energetic al casei și au instalat contoare inteligente.

Principalele concluzii și recomandări în urma sondajului

Lipsa de încredere a consumatorilor în furnizorii de electricitate. Aceștia din urmă ar trebui să adopte practici mai bune pentru apropierea clienților, precum informații clare și precise, transparență în termenii generali și condițiile contractului, în factură, dar și servicii mai bune pentru clienți.

Lipsa de informație și educație a consumatorilor. Autoritățile statului, dar și organizațiile pentru consumatori ar trebui să întreprindă acțiuni pentru o crește gradul de informare privind sursele regenerabile de energie, dar și pentru a asigura stimulente potrivite pentru adoptarea acestora.

  • Dificultățile în privința citirii și înțelegerii facturii de electricitate. Furnizorii ar trebui să fie obligați să ofere facturi, dar și contracte simple și ușor de înțeles.
  • Incapacitatea de a plăti la timp facturile de energie. Cea mai mare parte a tarifelor reglementate sunt nedrepte, nerezonabile și pun o presiune suplimentară în factură. Așadar, propunerea EKPIZO este ca facturile la energie să fie limitate doar la consumul de energie. Este nevoie urgentă ca serviciile către terți să fie scoase din facturile de electricitate.

Sărăcie și excluziune energetică. Măsurile pentru economisirea energiei ar trebui să se concentreze pe creșterea eficienței energetice a locuinței, instalarea de contoare inteligente și a sistemelor care utilizează energia solară.

Panouri solare - sursa foto: Pixabay

Panouri solare – sursa foto: Pixabay

Puterea să fie dată cetățenilor. Consumatorii ar trebui să fie încurajați în principal prin stimulente fiscale prin programe naționale precum „Saving at Home”, pentru creșterea eficienței energetice a locuințelor, astfel încât să scadă consumul de energie, pentru producția proprie de energie utilizând surse regenerabile sau pentru promovarea cooperativelor energetice, astfel încât consumatorii să poată participa la proiecte de economisire a energiei, ori de producție a energiei verzi.

Beneficiile liberalizării și întărirea competiției. De asemenea, toți consumatorii ar trebui să poată profita de oportunitățile oferite de liberalizarea pieței de energie, astfel încât să se bucure de acces la energie sigură, curată și competitivă.

  • La nivel național, eliminarea distorsiunilor de pe piață și tranziția către energie curată într-o manieră echilibrată reprezintă o necesitate urgentă, nu o alegere. Sporirea gradului de informare a consumatorilor este esențială pentru atingerea acestor obiective și toți actorii implicați ar trebui să colaboreze pentru atingerea acestui scop.

Informații despre sondaj

Sondajul a fost derulat timp de 19 săptămâni, online, pe website-ul Ekpizo, cât și la sediile asociației, între 20 mai și 30 septembrie 2018, iar la el au răspuns 881 de consumatori. Rezultatele au fost anunțate pe 5 decembrie.

Peste jumătate dintre respondenți au fost bărbați (57,32%), iar restul de 42,68% au fost femei. Cea mai mare parte au vârsta între 46 și 60 de ani (48%). Totodată, 46,31% erau angajați full-time, 19,64% erau pensionari, iar 13,17% erau șomeri. Circa 40% au studii universitare și 21,7% au studii postuniversitare (master sau doctorat). Aproape 52% dintre ei locuiesc în Atena.

Informații despre EKPIZO

EKPIZO, Asociația Consumatorilor „Calitatea Vieții”, a fost înființată în 1988 pentru a proteja drepturile consumatorilor și a îmbunătăți calitatea vieții. Ariile sale de activitate includ aspecte legale, economice, financiare, de sănătate, alimentare, de mediu, educarea consumatorilor, energie.

Piața grecească de energie fiind în proces de liberalizare, EKPIZO asigură apărarea drepturilor consumatorilor, creșterea gradului de informare, suport tehnic și legal, precum și gestionarea plângerilor consumatorilor, printr-o linie telefonică specială. De asemenea, lucrează și face lobby la nivelul autorităților pentru simplificarea conținutului facturii de energie.

  • EKPIZO este unul dintre câștigătorii programului „Inovații sociale pentru combaterea sărăciei energetice”, promovat de Fundația Schneider Electric, în parteneriat cu organizația neguvernamentală Ashoka și grupul italian de utilități Enel.

ARTICOLE SIMILARE:

Se caută proiecte inovatoare pentru combaterea sărăciei energetice din România

Comisia Europeană: OUG 114/2018 încalcă legislația UE și nu protejează consumatorii casnici

ANALIZĂ. Marea ipocrizie a lui Dragnea. Pe cine ajută întoarcerea prețurilor la gaze și energie sub controlul statului

EXCLUSIV: România va avea, în curând, prima cooperativă de energie verde

Trei povești de succes în domeniul sărăciei energetice și deșeurilor din Peru, Portugalia și Mexic

OPCOM a publicat prețul energiei pe care prosumatorii îl pot încasa în acest an