Comitetul de reglementare al Autorității  Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE)  a aprobat în şedinţa de astăzi noile preţuri pentru gazele naturale vândute clienţilor casnici,  valabile începând cu data de 1 iulie 2019. Acestea vor fi în medie cu peste 5% mai mici, a anunțat instituția într-un comunicat.

Astfel, preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale  pentru un număr de peste 3 milioane clienţi casnici cu un consum anual mai mic de 280 MWh vor înregistra o scădere de peste 5% pentru întreaga piaţă de furnizare reglementată.

Această evoluție este generată, în principal, de scăderea preţurilor celor doi mari furnizori de pe piaţa reglementată a gazelor naturale, şi anume:

  • E.ON GAZ FURNIZARE ROMÂNIA S.A.: – 3,71%;
  • ENGIE ROMÂNIA S.A.: – 7,89%.

„Principalul element component al preţului final reglementat, care a determinat scăderea medie înregistrată pe piaţa reglementată a gazelor naturale, a fost preţul de vânzare a gazelor naturale de către producătorii interni de 68 lei/MWh, reglementat prin prevederile OUG 114/2018, cu modificările şi completările ulterioare”, a transmis ANRE.

La finele anului trecut, Guvernul a decis, prin OUG 114/2018, plafonarea prețului gazelor naturale vândute de producători pentru populație și alte categorii reglementate de consumatori.

ARTICOLE SIMILARE:

Comisarul european pentru Energie, la București: Cerem statelor membre să elimine prețurile reglementate

SPECIAL. OUG 114, „minge la fileu” pentru ruși. Facturile pentru gazele din import au explodat

Comisia Europeană: OUG 114/2018 încalcă legislația UE și nu protejează consumatorii casnici

ANALIZĂ. Marea ipocrizie a lui Dragnea. Pe cine ajută întoarcerea prețurilor la gaze și energie sub controlul statului

Reacția OMV Petrom la OUG 114: Neptun Deep intră în blocaj, investițiile sunt tăiate