Guvernul german vrea să pună la bătaie un miliard de euro pentru a sprijini un consorţiu de companii germane care vor să producă celule de baterii destinate automobilelor electrice şi de asemenea intenţionează să finanţeze un centru de cercetare care va dezvolta o nouă generaţie de baterii solide, au declarat vineri pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar, conform Agerpres. Mișcarea ar putea fi cam târzie.
- Unii experți avertizează că piața este deja excendentară, iar costul bateriilor continuă să scadă, ceea ce ar putea face ca automobilele electrice să ajungă la paritate de preț cu cele pe benzină până în 2020.
Guvernul german vrea să reducă dependenţa constructorilor auto germani de furnizorii asiatici de baterii şi să protejeze locurile de muncă din industria auto germană, în pericol din cauza tranziţiei de la motoarele cu combustie internă la automobilele electrice.
Însă planurile Berlinului în domeniul bateriilor destinate automobilelor electrice ar putea să vină prea târziu. Companiile asiatice, care sunt deja lideri în acest sector, au început să îşi majoreze producţia şi unii experţi avertizează că există riscul unei oferte excedentare de baterii, care să afecteze apariţia unor noi jucători europeni capabili să producă un număr semnificativ de baterii.
- Sursele citate de Reuters susţin că printre companiile care poartă discuţii cu ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, cu privire la construirea unei uzine se numără producătorul german de baterii VARTA Microbattery, gigantul din domeniul chimiei BASF şi subsidiara Ford din Germania, Ford-Werke GmbH.
O bătălie câștigată de asiatici
Unii analişti susţin că Europa este mult în urma rivalilor asiatici când vine vorba de baterii destinate automobilelor electrice, cel puţin când vine vorba de actuala tehnologie. De exemplu, firma de consultanţă Boston Consulting Group (BCG) a estimat că în 2021 capacităţile globale pentru producţia de celule de baterii vor depăşi cererea cu aproximativ 40%.
- Grupul sud-coreean LG Chem furnizează deja unor constructori auto germani baterii destinate automobilelor electrice, baterii care sunt produse la o uzină din Polonia, în timp ce rivalii Samsung SDI Co şi SK Innovation intenţionează să îşi construiască uzine de baterii în Ungaria.
În doi ani, mașinile electrice vor costa cât cele pe benzină
Deși costul ridicat al bateriilor este principala barieră când vine vorba de competitivitatea la preț a automobilelor electrice, acesta a scăzut semnificativ în ultimii ani. O analiză făcută de Forbes arată că bateriile litiu-ion costau 1.000 de dolari/KWh în 2010, iar până în 2017 costul a scăzut la 200 de dolari/KWh și lucrurile nu se opresc aici.
La întâlnirea acționarilor Tesla din luna iunie a acestui an, Elon Musk a spus că Tesla va ajunge în mai puțin de doi ani la un cost al bateriilor de 100 de dolari/KWh, nivel de la care mașinile electrice vor ajunge la paritate de preț cu cele pe combustie internă. Așadar, până în 2020, prețul va fi scăzut deja cu 90%.
În plus, sunt așteptate să apară noi tehnologii, precum bateriile solide, care vor aduce pe piață baterii mai ieftine, care se încarcă mai repede și vor avea o durată de funcționare mai ridicată, având o densitate mai ridicată.
Foto: NewsEnergy
ARTICOLE SIMILARE:
Chinezii revoluționează piața auto cu mașina electrică printată 3D și gata în doar 3 zile. VIDEO
Joint venture-ul OSRAM Continental va lucra la Iași pentru dezvoltarea iluminatului auto inteligent