Încă de la finalul anului 2018, toate clădirile publice noi sau care intră în proces de renovare majoră trebuie să respecte standardul nZEB (clădire cu un consum de energie aproape zero), un nivel ambițios, puțin implementat încă în România. Pentru a se dezvolta la scară mai largă, e nevoie de exemple de bune practici. Iar un astfel de model este cel realizat prin proiectul România Eficientă la Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” din Ploiești, cel mai amplu proiect de renovare la standard nZEB a unei școli publice din țară și prima investiție privată de acest tip.
România Eficientă este cel mai mare proiect privat de anvergură națională dedicat eficienței energetice în clădiri, fiind derulat de Energy Policy Group (EPG) cu finanțarea sponsorului oficial OMV Petrom, care a sprijinit investiția în valoare de circa un milion de euro.
Prin investiția realizată, clădirea școlară va avea un consum mediu anual de energie diminuat cu aproximativ 60%, acoperit parțial din producția proprie din surse regenerabile. În plus, elevii și profesorii vor avea beneficiul extrem de important al condițiilor interioare mult îmbunătățite.
Proiectul-pilot a fost realizat la Corpul C10 de la Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” din Ploiești, care găzduiește atât săli de curs, la parter, cât și un cămin-internat, la etajele superioare, având o suprafață desfășurată pe cele trei niveluri de circa 1.500 metri pătrați. În această clădire școlară învață în jur de 250 de elevi și își desfășoară activitatea circa 60 de cadre didactice, iar în camerele de cămin sunt cazați aproximativ 80 elevi.
Lucrările de renovare au demarat în vara anului trecut și s-au finalizat în luna aprilie 2022, iar pentru a fi adusă la standardul nZEB, clădirea a fost dotată cu echipamente extrem de performante și materiale de cea mai bună calitate. Pe parcursul lucrărilor de la Ploiești s-au alăturat ca sponsori compania Signify, care a oferit sistemul de iluminat ultramodern, și Grupul Electrica, ce a contribuit cu sistemul de panouri fotovoltaice.
Colajele foto următoare arată procesul de transformare prin care a trecut clădirea, atât la exterior, cât și la interior.
La exterior, principalele lucrări realizate au fost:
- izolarea termică a pereților exteriori și a soclului;
- schimbarea integrală a tâmplăriei existente la ferestre cu tâmplărie performantă energetic din aluminiu, cu geamuri triplu strat low-e;
- instalarea parasolarelor la ferestrele puternic însorite;
- instalarea de panouri fotovoltaice și solare termice;
La interior, principalele lucrări realizate au fost:
- înlocuirea sistemului de iluminat cu unul inteligent;
- înlocuirea conductelor și a radiatoarelor din întreaga clădire;
- montarea unor echipamente de filtrare a aerului cu recuperare de căldură și dotarea sălilor de clasă cu echipamente de dezinfectare a aerului;
Nu în ultimul rând, s-a realizat reamenajarea interioară integrală, ceea ce a crescut calitatea confortului în utilizarea clădirii.
Următorul infografic sintetizează principalele lucrări de reabilitare energetică realizate la exteriorul și la interiorul clădirii:
Aflați mai multe detalii și din materialul video următor:
Beneficiile acestei investiții sunt multiple: „Anticipăm economii semnificative de energie, iar acestea contează când energia a devenit atât de scumpă. Se va simți în factură și investiția se va amortiza mai repede. Pe de altă parte există și acest beneficiu extrem de important al condițiilor interioare mult îmbunătățite. Elevii și profesorii vor avea niște condiții de lucru incomparabil mai agreabile și mai confortabile. Acesta este viitorul, se întâmplă în toată UE, în toate țările dezvoltate – se fac aceste investiții care îmbunătățesc condițiile de locuit și care ne asigură și autonomie energetică”, a declarat Radu Dudău, director Energy Policy Group și coordonator al programului România Eficientă.
El a menționat că proiectul de renovare derulat la Ploiești a fost dificil prin perspectiva faptului că e primul de această natură cu finanțare strict privată și s-a realizat într-un cadru legislativ nou, într-un mediu de piață foarte volatil.
Motivul pentru care s-a dorit realizarea proiectului de renovare la standard nZEB într-o școală este efectul multiplicator al formării și educării generațiilor viitoare. Explicația este simplă: atunci când îi înveți pe copii, aceștia la rândul lor merg acasă și își învață părinții, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom, la momentul inaugurării școlii modernizate.
„Un alt aspect important este că realizăm acest lucru împreună cu sectorul privat și cu comunitățile locale. Deoarece vrem să arătăm un model și să vedem că municipalitățile îl aplică la alte clădiri din oraș”, a mai spus Christina Verchere.
Mai multe imagini de la acest proiect de renovare găsiți pe site-ul România Eficientă, AICI.
ARTICOLE SIMILARE:
România Eficientă: Ce definește un mediu interior sănătos în clădiri