Skip to main content

Guvernul a decis în şedinţa de vineri modificarea OUG 114/2018, astfel încât preţul gazelor de producţie internă să fie plafonat la 68 de lei pe MWh doar pentru consumatorii casnici şi pentru CET-urile care livrează agent termic populaţiei, a anunţat ministrul Energiei, Anton Anton, la finalul şedinţei de Guvern.

„La OUG 114, la partea de energie s-au făcut patru intervenţii. Prima dintre ele: aşa cum am spus, noi vrem să protejăm consumatorul casnic, în consecinţă preţul reglementat de 68 de lei (pe MWh – n.r.) la producător se referă la gazele care vor fi vândute spre consumatorul casnic şi spre CET-uri, pentru partea de gaze care se referă la încălzire, adică protejăm în continuare numai consumatorul casnic”, a spus Anton, citat de Agerpres.

OUG 114/2018 prevedea plafonarea preţului gazelor la 68 de lei pe MWh până în 2o22, atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru combinatele chimice ale lui Ioan Niculae, ceea ce crea o discriminare față de ceilalți mari consumatori industriali.

  • De altfel, de la apariția OUG 114/2018 s-a vehiculat că este un act normativ creat pentru omul de afaceri, cercetat deja într-un dosar în care a fost acuzat că a prejudiciat compania de stat Romgaz, la care are în continuare datorii.

În total, 81 de firme ar fi primit gaze la preț reglementat, în cea mai mare parte furnizorii de gaze, conform listei elaborate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Comisia Europeană a avertizat autoritățile de la Bucureștiplafonarea prețului gazelor naturale din producția internă instituită prin OUG 114/2018 este împotriva legislației europene și nu asigură obiectivul de a proteja consumatorii casnici împotriva creșterilor excesive de preț. Totodată, le-a cerut autorităților să transpună corect normele UE, în caz contrar urmând a fi declanșată procedura de infringement.

Încrederea investitorilor, făcută praf

Asociația Internațională a Producătorilor de Petrol și Gaze (IOGP) a transmis, recent, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, dar și ministrului Energiei, Anton Anton, în care atrage atenția că măsurile instituite asupra sectorului de gaze naturale prin OUG 114/2018, precum plafonarea prețului gazelor până în 2022 și obligația de a vinde către anumite companii de pe piața locală, pun în pericol șansele României de a deveni al treilea mare producător de gaze din Europa.

 „Aceste măsuri reprezintă o altă distorsionare și supra-reglementare a pieței, care reduc încrederea investitorilor într-un cadrul legislativ stabil pentru investiții în România. Impactul acestora se va extinde cu mult dincolo de perioada intenționată de aplicare”, se arată în textul scrisorii, primit de NewsEnergy.

ARTICOLE SIMILARE:

Comisia Europeană: OUG 114/2018 încalcă legislația UE și nu protejează consumatorii casnici

ANALIZĂ. Statul a „înghețat” prețul gazelor, iar România va îngheța la iarnă, așteptând gazul de la ruși

BSOG ia în calcul să dea statul român în judecată, din cauza noii legislații în domeniul petrolier

Mark Beacom, CEO-ul BSOG: Povara de impozitare este excesiv de mare. Data de începere a producției în Marea Neagră a devenit incertă

Reacția OMV Petrom la OUG 114: Neptun Deep intră în blocaj, investițiile sunt tăiate