Orașele din România cu peste 50.000 de locuitori care au aplicat în perioada iunie – septembrie 2024 la Apelul pentru 10 orașe neutre climatic lansat în cadrul proiectului M100 au intrat oficial în competiție pentru a primi susținere în transformarea în orașe sustenabile și mai puțin poluante. Dintre cele 16 orașe înscrise, 10 vor fi selectate de un juriu internațional și anunțate pe 29 octombrie, au transmis organizatorii.
Printre orașele înscrise se numără Alba Iulia, Bistrița, Bârlad, Brașov, București, Buzău, Călărași, Constanța, Galați, Iași, Oradea, Reșița, Sfântu Gheorghe, Timișoara, Târgoviște și Târgu Mureș, reprezentând șapte dintre regiunile de dezvoltare ale României (Vest, Nord-Vest, Nord-Est, Centru, Sud-Est, Sud-Muntenia și București-Ilfov). 15 dintre acestea sunt reședințe de județ, nouă au peste 100.000 de locuitori, însă, se regăsesc în lista aplicanților și șapte orașe curajoase și ambițioase, cu un număr mai mic de locuitori, între 50.000 – 100.000.
Prin intermediul platformei naționale M100 care coordonează eforturile României pentru a atinge ținte de neutralitate climatică, o misiune oglindă a Misiunii UE „100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în anul 2030” și cu sprijinul partenerilor din Norvegia și Islanda, cele 10 orașe din România selectate vor beneficia de informații, activități de dezvoltare a capacității (workshop-uri, webinarii, sesiuni de asistență tehnică individuală) și documentație (ghiduri și modele de documente programatice) pentru elaborarea planurilor de acțiune pentru neutralitate climatică, a planurilor de investiții și a altor documente relevante.
Participarea la acest program le va oferi oportunitatea de a genera schimbări pozitive și pe termen lung, de a-și îmbunătăți impactul asupra mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2035 și de a-și construi comunități durabile și implicate.
Imediat după încheierea Apelului (15 septembrie 2024) aplicațiile depuse de orașe au intrat în procesul de evaluare și selecție. Fiecare propunere transmisă de orașele candidate va parcurge 3 etape: verificarea eligibilității, evaluarea tehnică și calitativă și selecția strategică – etapă ce se va concentra pe maximizarea impactului, promovarea diversității, stimularea incluziunii și încurajarea parteneriatelor. Procesul respectă etapele parcurse la nivel european pentru desemnarea celor 112 orașe selectate în Misiunea Europeană și este coordonat de un juriu internațional format din profesioniști renumiți din diverse domenii relevante, cum ar fi urbanismul, neutralitatea climatică sau dezvoltarea durabilă.
Din juriu fac parte Chrysses Nicolaides, Strategic Consultant, Member Mission Board of European Commission for Climate Neutral and Smart Cities, Johanna Leissner, Scientific Representative Fraunhofer-Gesellschaft, Coordonator EIT Culture & Creativity, Julio Lumbreras, Tenured Associate Professor at Universidad Politécnica de Madrid, Maria Vassilakou, Urbanist, Urban Advisor & Consultant – Vienna Solutions, Olga Kordas, Director Viable Cities & Associate Professor @KTH, Oliver Weigel, Head of the Urban Policy Division in the Federal Ministry of Housing, Urban evelopment and Building, Germany, Teofil Gherca, Director URBACT Programme, Thomas Osdoba, Managing Director NetZeroCities, Xavier Tiana Casablancas, Coordinator of the General Manager Bureau at Àrea Metropolitana de Barcelona (AMB).
Cele 10 orașe selectate vor fi anunțate oficial în cadrul evenimentului Climate Neutrality Forum M100 care va avea loc pe 29 și 30 octombrie 2024, în București, la Mina Museum.
Mai multe detalii despre M100 găsiți pe site-ul www.m100.ro.
Despre M100
Inițiativa „Towards Climate-Neutral and Smart Cities through Mutual Learning, Engagement and Capacity-Building” are ca obiectiv general sprijinirea orașelor, în special a celor din regiunile mai puțin dezvoltate și a orașelor mici și mijlocii, în planificarea tranziției către neutralitatea climatică. Proiectul este finanțat din granturi SEE și Norvegiene prin Fondul pentru Relații Bilaterale și implementat sub egida HUB-ului M100, prin UEFISCDI în calitate de operator de programe în parteneriat cu Urbanize Hub – Asociația Institutul pentru Dezvoltare Locală, Ordinul Arhitecților din România (OAR), Norwegian University of Science and Technology (NTNU), Nordic Edge și RANNIS – Icelandic Center of Research.
HUB-ul M100 este un demers național dedicat coordonării eforturilor pentru atingerea țintelor de neutralitate climatică, coordonat de Ovidiu Cîmpean, secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), având secretariatul asigurat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI).
HUB-ul M100 susține atât cele trei orașe românești selectate deja în Misiunea UE – Cluj-Napoca, București – Sector 2 și Suceava, cât și alte orașe care vor să atingă neutralitatea climatică.