Compania de distribuție Delgaz Grid, parte a grupului E.ON, a demarat o investiție amplă, de aproximativ 3 milioane de lei, pentru înlocuirea unor cabluri de medie tensiune și modernizarea a 4 posturi de transformare pe traseul stațiunea Durău – Cabana Fântânele – Cabana Dochia, din Parcul Național Ceahlău, jud. Neamț. Pentru realizarea lucrărilor au fost necesare 18 curse aeriene, cu elicopterul fiind transportate aproximativ 20 de tone de materiale și echipamente, a transmis compania, într-un comunicat.
Lucrarea are o complexitate deosebită și urmează a fi finalizată până la sfârșitul anului. Toate operațiunile trebuie executate cu scule și echipamente manuale, iar montarea cablurilor la o adâncime de 1,2 metri nu se poate executa cu utilaje, astfel încât impactul asupra mediului să fie cât mai redus.
Chiar dacă materialele și echipamentele au fost transportate aerian în anumite puncte fixe de pe traseul montan, acestea trebuie aduse zilnic în zonele de lucru pe poteci, doar prin efortul oamenilor. O echipă de 30 de persoane a fost alocată pentru finalizarea acestei lucrări, pe un amplasament care are o diferență de nivel de aproximativ 1.000 metri între stațiunea Durău și Cabana Dochia, a mai explicat compania.
Unul dintre principalele obiective ale echipei care lucrează pe munte este impactul minim asupra mediului prin dislocarea solului de pe traseele de cabluri, gestiunea zilnică a deșeurilor și transportarea lor în spațiile special amenajate etc.
În posturile de transformare din Durău, Fântânele și Dochia vor fi executate lucrări de construcții prin refaceri de suprafețe din beton și zugrăveli, iar unele echipamentele de medie tensiune vor fi înlocuite pentru a fi operaționalizat sistemul SCADA, ce va permite executarea unor manevre de la distanță, din Centrul Dispecer.
- Prin lucrările derulate în cadrul acestei investiții din Parcul Național Ceahlău, Delgaz Grid va securiza alimentarea cu energie a unor puncte cheie la nivel național pentru telecomunicații și meteorologie, fiind montate cabluri de rezervă, astfel încât în cazul unor avarii consumul să poată fi preluat pe o soluție alternativă.
Delgaz Grid a bugetat în acest an investiții de 612 milioane de lei (126 milioane euro), prioritar pentru modernizarea și extinderea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice. Bugetul alocat investițiilor este cu 11% mai mare decât cel din anul precedent, fiind totodată cel mare din ultimii 16 ani, de la intrarea E.ON pe piața de energie din România, a mai transmis compania, în comunicat.
Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 23.300 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de 82.300 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.
Instalația de nocturnă a stadionului Arena Națională, modernizată
O altă lucrare complexă a fost realizată la București. Compania E.ON Energie România, membră a aceluiași grup E.ON, a anunțat recent că a realizat lucrările de modernizare a instalației de nocturnă a stadionului Arena Națională din București, în cadrul unui proiect mai amplu, care a vizat pregătirea pentru turneul UEFA EURO 2020.
Lucrările au urmărit îmbunătățirea nivelului de iluminat, astfel încât nocturna stadionului să fie conformă cu cerințele UEFA. Conform Ghidului UEFA pentru stadioane de calitate, sistemul de iluminat trebuie configurat în aşa fel încât întreaga suprafaţă de joc să fie iluminată în mod egal, fără zone în umbră şi, de asemenea, trebuie să integreze niveluri de iluminat conforme cu cerinţele pentru transmisiunile HD TV.
Realizarea proiectului, care a venit în completarea nocturnei existente, a implicat lucrul la înălțime cu alpiniști utilitari, adăugarea a 60 de noi aparate de iluminat LED pe structuri metalice dedicate, proiectarea și montarea de instalații electrice, realizarea de teste etc.
La finalul a 4 săptămâni de lucrări de execuție, o echipă de experti UEFA a verificat parametrii luminotehnici ai nocturnei modernizate. Pe lângă avantajele bine cunoscute ale tehnologiei de iluminat LED, noua instalație este cu atât mai performantă deoarece permite și integrarea cu sisteme de automatizare.
În cadrul turneului final UEFA EURO 2020, care se desfășoară în perioada 11 iunie-11 iulie, Bucureștiul va găzdui patru partide, trei din grupa C și o optime de finală.
De la intrarea pe piaţa locală, in anul 2005, E.ON a investit circa 1,8 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2,5 miliarde de euro.
ARTICOLE SIMILARE:
Ioan Roșca, Niculae Havrileț și Frank Hajdinjak, în conducerea Centrului Român al Energiei