Secretarul general al ONU, António Guterres, a avertizat marți că omenirea nu își mai poate permite să mizeze pe combustibilii fosili în contextul intensificării efectelor schimbărilor climatice. Într-un discurs susținut la Săptămâna Acțiunii Climatice de la Londra, care se confruntă în aceste zile cu o caniculă severă, Guterres a descris situația actuală drept o „poveste a două crize” – criza climatică și dependența continuă de combustibilii fosili.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut referire la romanul lui Charles Dickens „A Tale Of Two Cities” („Poveste despre două orașe”), într-un discurs important susținut în cadrul Săptămânii Acțiunii Climatice de la Londra, transmite AGERPRES.
În cadrul evenimentului de marți, Antonio Guterres a declarat: „Criza aduce claritate, iar aici, la Londra – orașul lui Dickens – este clar că lumea noastră se confruntă cu o <<poveste a două crize>>”.
„O criză climatică ne împinge tot mai mult spre temperaturi tot mai ridicate și tot mai aproape de puncte de cotitură catastrofale, iar o criză energetică expune nebunia unei lumi dependente de hidrocarburi. La prima vedere, aceste crize pot părea separate, dar ele au aceeași origine distructivă: combustibilii fosili„, a adăugat el.
Discursul său coincide cu un val de căldură fără precedent care afectează Regatul Unit în această săptămână, ceea ce a stârnit temeri cu privire la impactul căldurii extreme asupra sănătății, școlilor, locurilor de muncă și transporturilor.
Se preconizează că temperaturile vor depăși cu câteva grade Celsius recordul pentru luna iunie stabilit în 1976, pe măsură ce schimbările climatice provocate de activitățile umane intensifică impactul unui „dom de căldură” care se instalează peste Europa de Vest.
Haosul climatic „se accelerează sub ochii noștri”
El a avertizat că haosul climatic „se accelerează sub ochii noștri”, în timp ce sosirea fenomenului meteorologic cu efect de încălzire El Nino, în această vară, riscă „să ne dărâme casa”, deoarece agravează impacturile climatice devenite deja tot mai intense.
Discursul său se înscrie însă și în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, care continuă să alimenteze volatilitatea piețelor globale pe fondul creșterii prețurilor la combustibilii fosili.
Antonio Guterres a afirmat că aceste două crize „necesită același răspuns” – și anume, „o tranziție rapidă și echitabilă către energia curată și o intensificare a eforturilor de adaptare, reziliență și justiție climatică pentru cei care se confruntă deja cu efectele negative ale schimbărilor climatice”.
De asemenea, el a îndemnat guvernele să combată emisiile de metan care contribuie la încălzirea planetei, avertizând că măsurile voluntare nu mai sunt suficiente pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, care ar putea acționa ca o frână de urgență împotriva încălzirii pe termen scurt.
Apel la acțiune privind metanul la nivel global
Lansând un „apel la acțiune privind metanul” la nivel global, Antonio Guterres a afirmat că „reducerile drastice ar putea duce la o scădere vizibilă a temperaturii în decursul unei generații”, având în vedere că acest gaz cu efect de seră este de 80 de ori mai puternic decât dioxidul de carbon, dar se descompune în atmosferă mult mai repede.
Deși în cadrul Acordului de la Paris din 2015 țările s-au angajat să depună eforturi pentru a limita creșterea temperaturii globale cu 1,5°C peste nivelurile preindustriale, pentru a evita cele mai grave consecințe, Antonio Guterres a remarcat că oamenii de știință afirmă în prezent că temperaturile medii anuale vor depăși acest prag-cheie.
„Sarcina care ne stă în față este să limităm strict depășirea acestei limite, să-i scurtăm durata și să reducem temperaturile sub creșterea de +1,5°C cât mai repede posibil”, a spus el.
„Fiecare fracțiune de grad contează. Fiecare moment contează. Pentru că, cu cât depășirea este mai mare și mai îndelungată, cu atât este mai mare riscul de a depăși punctele de inflexiune planetare care declanșează schimbări ireversibile”, a adăugat secretarul general al ONU.
Antonio Guterres a făcut referire la un raport publicat marți de Consiliul științific consultativ al ONU, care a subliniat ce ar însemna depășirea acestor limite critice pentru diferite sisteme de pe planeta noastră.
Printre acestea se numără recifele de corali împinse spre colaps, accelerarea topirii calotelor glaciare, care ar determina creșterea nivelului mării, transformarea pădurii tropicale amazoniene în condiții asemănătoare savanei și slăbirea principalelor sisteme de circulație oceanică, factori care reglează clima și precipitațiile la nivel global.
Crize gemene alimentate de combustibilii fosili
Secretarul general al ONU a afirmat că războiul din Orientul Mijlociu „a declanșat cel mai grav șoc energetic din toate timpurile”, care se traduce, de asemenea, printr-un șoc al datoriei, al alimentelor și al dezvoltării pentru multe țări mai sărace.
„Aceste crize gemene au scos la iveală încă o dată limitele unui model de dezvoltare depășit – un model alimentat de combustibili fosili, în care un singur conflict poate perturba aprovizionarea globală cu energie, iar un singur punct de strangulare poate determina o creștere vertiginoasă a prețurilor”, a spus el.
„Lecția este clară – acest model nu are viitor”, a adăugat el.
„Nu putem miza în continuare pe un sistem bazat pe combustibili fosili, care alimentează atât criza climatică, cât și criza energetică„, a explicat secretarul general al ONU.
Însă Antonio Guterres a mai afirmat că există „o ieșire clară” și „o ieșire curată” prin tranziția către energia curată, promovând energiile regenerabile ca fiind cea mai ieftină, cea mai rapidă și cea mai scalabilă sursă de energie electrică nouă în cea mai mare parte a lumii.
Centrele de date, să fie alimentate 100% cu energie regenerabilă până în 2030
În ceea ce privește inteligența artificială (AI), el a afirmat că AI poate accelera soluțiile climatice, dar că această tehnologie este, de asemenea, „mare consumatoare de teren, apă și energie”, iar centrele de date care stau la baza ei consumă deja mai multă energie electrică decât majoritatea țărilor.
„Fac apel la toate marile companii din domeniul inteligenței artificiale să măsoare și să facă public impactul de mediu complet al sistemelor lor – amprenta de carbon, de apă și de teren – și să se angajeze să alimenteze fiecare centru de date cu energie regenerabilă până în 2030″, a spus el.
În altă ordine de idei, el a îndemnat țările să impoziteze profiturile excepționale obținute de companiile petroliere și gaziere pe fondul crizei energetice, să elimine subvențiile dăunătoare, să acorde finanțare pentru combaterea schimbărilor climatice țărilor mai sărace, pentru ca acestea să se adapteze la noile condiții, și să protejeze independența științifică, mai scrie AGERPES.
(Sursa foto: Pixabay)
CITEȘTE ȘI:

