După ce au decis înlocuirea Marianei Gheorghe de la vârful OMV Petrom, austriecii vor schimba, pe 24 aprilie, ultimul român din directoratul companiei. Este vorba despre Lăcrămioara Diaconu-Pințea, responsabilă cu activitatea de producție gaze, o poziție-cheie, dat fiind că se apropie exploatarea zăcămintelor descoperite în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră.
Chiar dacă schimbarea ei s-a mai vehiculat până acum, potrivit informațiilor noastre decizia de revocare a Lăcrămioarei Pințea va fi luată totuși pe data de 24 aprilie de către Consiliul de Supraveghere (CS), deși mandatul ei expiră în aprilie 2019. În locul ei va fi numit un neamț apropiat al Rainer Seele, directorul general al grupului OMV și președintele în funcție al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom. Deja trei români subordonați ai Lăcrămioarei Diaconu au fost înlocuiți în funcții de niște austrieci, mai spun sursele noastre, fără a da nume exacte.
- Modificările la vârful Petrom au loc sub privirile îngăduitoare ale statului român, care, deși încă deține un pachet de 20,6% din acțiunile Petrom, prin Ministerul Energiei, asistă pasiv la preluarea totală a deciziilor de către austriecii conduși de Rainer Seele (foto), un fost angajat al unor firme controlate de Gazprom și un susținător declarat al relațiilor cu rușii.
„Mândri că sunt români” doar la televizor
- Directoratul este numit de Consiliul de Supraveghere, organism în care statul român a numit-o ca reprezentant pe Sevil Shhaideh, una dintre mâinile drepte ale lui Liviu Dragnea, liderul PSD. De asemenea, celălalt reprezentant al statului este Radu-Spiridon Cojocaru (70 de ani), fost deputat.
În prezent, președintele Directoratului Petrom este încă Mariana Gheorghe, dar locul ei în toate funcțiile deținute, inclusiv cea de CEO, va fi preluat de Christina Verchere începând cu data de 1 mai. Decizia de schimbare a Marianei Gheorghe a fost luată de Consiliul de Supraveghere la începutul acestui an, deși mandatul Marianei Gheorghe expira la 19 aprilie 2019.
- Astfel, toți cei cinci membri ai Directoratului Petrom – companie strategică de petrol și gaze pentru România, care asigură aproape jumătate din producția de gaze și care este cel mai mare producător de țiței și cel mai mare furnizor de carburanți – vor fi străini.
În mandatul ei de director general, Mariana Gheorghe a luat decizia de a încheia un parteneriat cu gigantul american ExxonMobil pentru explorările în zona de mare adâncime a Mării Negre. Împreună au anunțat descoperiri importante de gaze naturale în perimetrul Neptun Deep. Decizia finală de investiții va fi luată în a doua jumătate a acestui an.