Skip to main content

Editorial semnat de Mesut Guler, CEO Enexus

La începutul anului 2024, în România se aflau în construcție aproximativ 1.600 MW din parcuri solare, dintre care 400 MW au fost deja finalizați; iar estimările indică faptul că până la finalul anului se vor finaliza cel puțin 1.000 MW din capacitatea aflată în lucru. În paralel, un plan susținut de Banca Mondială estimează un potențial de până la 7 GW offshore în Marea Neagră până în 2035, un scenariu ce ar genera între 1,4 şi 5,3 miliarde EUR pentru economia locală. Totodată, proiectul Neptun Deep, evaluat la 4 miliarde EUR, ar putea transforma România în exportator net de gaze din 2027, contribuind cu 8 miliarde m³/an la securitatea energetică regională.*

Cifre precum acestea arată o Românie care nu mai este o piață „viitoare”, ci una activă, în fază de livrare accelerată (cea mai prolifică perioadă din ultimii 30 de ani) și, mai mult, indică o oportunitate fără precedent pentru România să devină hub regional în tranziția energetică.

Dar ce face diferența în acest context? Execuția, care contează mai mult decât planificarea teoretică

Într-o poză de țară cu cifre record și oportunități fără precedent, planurile pe hârtie contează și ele, dar execuția rapidă e cea care va face diferența. Aceasta este poate cea mai importantă lecție învățată de echipa Enexus în ultimii ani, în care am livrat peste 250 MW în proiecte contractate și am crescut de zece ori cifra de afaceri într-un singur an. România este o piață promițătoare, dar care te și pune la încercare, iar în acest context, execuția devine monedă de încredere. De la obținerea avizelor până la racordare și operare, fiecare zi contează pentru investitor.

Modelul nostru de business integrează etapele standard EPC, dar adaugă și alte servicii de care un investitor are nevoie: analiza oportunităților de investiții, ancorarea cât mai corectă a proiectului în realitatea economică & energetică locală, modelare financiară, suport pentru obținerea finanțării, conectare la rețea și atingerea profitabilității printr-un management extrem de performant. De ce? Pentru că investitorii nu caută doar un constructor, ci un partener care să le asigure predictibilitate, viteză și calitate. De aceea, ne definim mai degrabă ca un “technical and execution partner”, nu doar un EPC.

România, cu bune și cu provocări

Iulia Meiroșu, CFO Enexus

Iulia Meiroșu, CFO Enexus

Poziția noastră optimistă despre România nu ignoră însă provocările reale. Ne place să credem că România poate deveni hub-ul energetic al regiunii și vedem părțile bune: o infrastructură electrică în dezvoltare și un interes crescut din partea capitalului privat, inclusiv fonduri internaționale și jucători din Turcia, Grecia sau CEE. Dar vedem și ce ar putea fi mai bine.

Mai avem de rezolvat blocaje importante în România, însă vedem că autoritățile încearcă să țină pasul cu industria și să asculte punctul de vedere al jucătorilor. Pentru a răspunde provocărilor de azi, Enexus a construit o abordare <<end-to-end>>, care pornește de la due diligence și merge până la operare și optimizare, integrând și soluții BESS (battery energy storage systems). Astfel, oferim investitorilor proiecte <<connection-ready>>, cu riscuri reduse și randamente clare” adaugă Iulia Meiroșu, CFO Enexus.

Nu în ultimul rând, cum aminteați de curând chiar voi, NewsEnergy, România riscă sancțiuni pentru întârzierea transpunerii Directivei (RED III), ceea ce pune presiune asupra capacității de implementare a proiectelor verzi. În opinia mea, se poate acționa și în acest context, dar nu se poate scala ușor.

Fără un cadru clar, predictibil și aliniat la RED III, proiectele mari vor întârzia să se dezvolte, iar băncile vor trata cu prudență orice finanțare în România. Tocmai de aceea, transpunerea nu e o obligație formală, dar și o cheie pentru a transforma inițiativele private în infrastructură de sistem.

Așadar, printre altele, noi credem că succesul tranziției verzi depinde de echilibrul între viteză de execuție și adaptarea la reglementările europene

Regiunea cere proiecte

Este clar că întreaga regiune a Mării Negre are nevoie de energie. Nu doar România, ci și Bulgaria, Moldova, Ucraina și chiar piețe mai mature precum Grecia sau Turcia. Iar provocările sunt similare: infrastructură subdezvoltată, dependență de importuri, nevoia de reziliență.

Viziunea Enexus este să scalăm acest model EPC din România către întreaga regiune. Suntem deja activi în discuții pentru proiecte în țările vecine, dezvoltăm o rețea regională de furnizori și ne întărim echipele tehnice. Dar rămânem ancorați în România, care rămâne piața noastră de bază și platforma principală de creștere.

Ambiție cu realism

Regiunea are nevoie de actori agili, credibili, care pot livra repede și bine. Aceasta este și forța noastră: nu creștem prin volum, ci prin precizie. Din punctul meu de vedere, proiectele medii, executate rapid și corect, pot stabiliza rețelele, reduce dependențele și activa potențialul economic local.

Când ne uităm la Enexus ne vedem ca un gateway pentru investitorii în energie verde care vor să intre în România și în regiune, oferind viteză, înțelegere locală și angajament față de performanța pe termen lung a activelor. Dar știm că nu vom reuși singuri, nici noi nici alții. De aceea cred că rețeta sigură și necesară conține parteneriate inteligente între companii locale, cu furnizori globali, cu fonduri de investiții și echipe cu expertiză.

În final, lecția pe care vrem să o împărtășim este simplă: tranziția energetică este un efort colectiv, dar succesul vine de la cei care pot livra, nu doar promite. România nu duce lipsă de soare, talent sau capital. Are nevoie de parteneri care să conecteze toate aceste elemente.

CITEȘTE ȘI:

România riscă sancțiuni pentru netranspunerea directivei privind promovarea energiei regenerabile

Eurelectric // Când se sting luminile: de ce Europa nu mai poate ignora rețeaua electrică