Skip to main content

Centrul pentru Studiul Democrației (CSD), inițiatorul Observatorului Român al Sărăciei Energetice (ORSE), a demarat, în premieră națională, un proiect pilot de cercetare privind sărăcia energetică în urbanul mic, zonă aflată la intersecția dintre orașele mari și mediul rural. Obiectivele cercetării sunt să se identifice cum se manifestă sărăcia energetică în micile orașe, care sunt principalele provocări, dar și care sunt actorii importanți și soluțiile specifice pentru reducerea acestui fenomen. Alături de proiectele de cercetare pe care CSD le-a desfășurat de-a lungul timpului în diferite contexte urbane, rezultatele acestui proiect vor completa harta înțelegerii fenomenului vulnerabilităților energetice în România.

Cercetarea se va realiza în contextul implementării proiectului Enertown, finanțat din fonduri norvegiene și derulat de către CSD în parteneriat cu Universitatea Stavanger din Norvegia pentru schimbul de bune practici și dezvoltarea capacității de implementare a tranziției juste, alături de ECERA – organizație non-guvernamentală cu expertiză în zona de politici energetice și de mediu – și de Servelect – companie cu expertiză în managementul energetic al mai multor localități din categoria urbanului mic.

Obiectivele specifice ale proiectului vizează: consolidarea capacității actorilor locali de a naviga provocările tranziției juste în contextul urbanului mic din România, de a identifica și cuantifica provocările specifice și de a produce formule de intervenție care să producă rezultate în comunitate. Acestea din urmă vizează energia din surse regenerabile, eficiența energetică și soluții de securitate energetică durabilă. Proiectul se va desfășura în patru localități urbane din județul Cluj: Huedin, Gherla, Turda și Câmpia Turzii. Obiectivul secundar este transferul experienței obținute aici către alte localități din România.

Enertown oferă oportunitatea unei cercetări paralele, realizate cu această ocazie de ORSE, privind sărăcia energetică în urbanul mic. Proiectul se va derula până în luna decembrie a acestui an.

„Modul în care dezvoltarea în România s-a realizat după 1990 a presupus provocări specifice pentru mediul rural și mediul urban. Urbanul mic se distinge prin propriile provocări, în special în contextul dezvoltării marilor poluri urbane. În România, orice discuție privind sărăcia energetică sau tranziția justă are o abordare eminamente națională, fără să ia în calcul nuanțele locale. Ideea cercetării este să înțelegem provocările sărăciei energetice în micul urban, într-un context de dezvoltare”, a declarat George Jiglău, președinte CSD, coordonator ORSE și al proiectului Enertown.  

Așa cum experții ORSE au mai atras atenția, în România, profilul consumatorilor vulnerabili de energie este, de obicei, analizat de instituțiile responsabile de tratarea sărăciei energetice cu referință insuficientă la date concrete din teren, studii de caz sau alte detalii legate de mediul de viață al acestor oameni (regiuni montane/de câmpie, rural/urban etc.). Măsurile generalizate la nivel de populație sau care nu fac distincție între vulnerabilități nu pot produce o acoperire corectă a nevoilor diferitelor categorii de gospodării.

***

Despre Observatorul Român al Sărăciei Energetice

Observatorul Român al Sărăciei Energetice (ORSE) este un proiect inițiat de Centrul pentru Studiul Democrației, think-tank înființat în anul 2006 în cadrul Departamentului de Știinţe Politice, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, unde funcționează ca centru de cercetare acreditat.

Scopul acestei inițiative este de a oferi o perspectivă de 360 de grade asupra sărăciei energetice la nivel național, precum și expertiza necesară pentru combaterea acestui fenomen complex, ce afectează o mare parte a populației. Prin ORSE, sunt aduși la aceeași masă experți de vârf din diverse domenii relevante pentru subiectul sărăciei energetice din România, pentru a identifica cele mai bune soluții. Mai multe informații despre acest proiect, dar și despre fenomenul sărăciei energetice la nivel național puteți afla de pe website-ul ORSE: www.saracie-energetica.ro.