Skip to main content

Programul „Casa Eficientă Energetic” pentru persoane fizice va debuta pe data de 15 septembrie 2020, a anunţat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe. Proprietarii de case din România pot depune cereri de finanţare pentru a primi până la 15.000 de euro, bani nerambursabili, pentru a-şi eficientiza energetic imobilele.

Conform ministrului, bugetul alocat pentru acest program este de 430 de milioane de lei, din care ar urma să fie finanţate aproximativ 9.000 de case din România.

”Cele mai multe case nu sunt bine izolate. Este și motivul pentru care pierderile de energie ajung până la 30% doar prin pereții exteriori sau la 25% prin geamuri sau acoperiș. Programul nostru are o mare componentă de mediu, dar și una economică și socială: indirect, o astfel de investiție duce la reducerea la jumătate a facturilor de energie și, implicit, la scăderea consumului național de energie”, a declarat ministrul Costel Alexe.

Conferință de presă Ministerul Mediului - sursa: Ministerul Mediului

Conferință de presă Ministerul Mediului – sursa: Ministerul Mediului

Acesta a adăugat că, pentru a deveni eligibil, un proprietar de casă trebuie să realizeze auditul energetic al locuinţei, iar eficienţa imobilului să crească măcar cu o clasă.

„Pentru a primi această finanţare, un proprietar de casă trebuie să realizeze acel audit energetic al locuinţei. Trebuie să vedem de la ce plecăm. Apoi să facă un proiect prin care eficienţa energetică a casei să crească măcar cu o clasă, din C în B sau din B în A. Din proiect va rezulta şi ce lucrări trebuie făcute pentru a atinge condiţia finanţării, fie instalarea de ferestre izolante, fie izolarea acoperişului, a pereţilor exteriori, ori montarea unei centrale mai eficiente, a panourilor solare, sisteme de ventilaţie, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mişcare sau orice poate duce la eficientizarea energetică a locuinţei„, a explicat Costel Alexe, citat de Agerpres.

Cei interesați de „Casa Eficientă Energetic” vor putea depune online cererea pentru prima energetică, însoțită de un certificat de performanţă energetică inițial și un audit energetic al casei unde vor să facă lucrarea. Imediat după acceptarea cererii, proprietarii vor primi un număr unic de înregistrare și au la dispoziție 60 de zile pentru a pregăti dosarul investiției. După aprobarea dosarului, lucrările pot începe și se pot derula într-o perioadă de maximum 18 luni, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

Proprietarii de case pot cumpăra echipamente de unde vor ei din ţară, însă lucrările nu se pot face în regie proprie, ci cu firme specializate, tocmai pentru a avea garanţia unor lucrări bine efectuate. La final, Administraţia Fondului pentru Mediu decontează cei 60% din investiţie după un nou audit energetic al casei, pentru a vedea trecerea dintr-o clasă energetică inferioară într-una superioară.

Mai multe detalii despre condițiile de accesare a programului găsiți aici:

Programul „Casa Eficientă Energetic”. Cine și pentru ce poate lua bani nerambursabili de la stat

ARTICOLE SIMLARE:

România Eficientă: Cum puteți economisi energie și reduce factura la încălzire prin câteva metode simple

Noi obligații privind încărcarea vehiculelor electrice și automatizarea temperaturii în clădiri

CE: Directiva privind energia din surse regenerabile și cea privind eficiența energetică, în consultare publică

UPDATE: Eficiența energetică, pilon central în sistemul energetic al viitorului

Redresarea verde: Comisia lansează o consultare publică cu privire la inițiativa „Valul de renovări ale clădirilor”

România Eficientă: Renovarea energetică a clădirilor poate contribui la relansarea economică a României după criza Covid-19