Skip to main content

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a iniţiat un program-pilot finanţat din fonduri europene pentru extinderea reţelei de gaze din România, a anunţat, ieri, ministrul de resort, Ion Ştefan.

„Este vorba despre conectarea satului românesc la gazul românesc. Marea Neagră este o comoară care, mai devreme sau mai târziu, va trebui extrasă şi, pentru a ajunge să folosim această comoară, trebuie să extindem şi aceste reţele de gaze de distribuţie. Suntem în situaţia în care am hotărât să finanţăm prin acest program pilot execuţia lucrărilor de extindere a reţelelor de gaze, nu realizarea de studii de fezabilitate”, a spus Ion Ştefan.

Potrivit acestuia, au existat deja mai multe discuţii pentru finanţarea unor studii de fezabilitate.

“Noi am susţinut că avem suficiente studii de fezabilitate realizate în ţară şi cred că trebuie să trecem la faza a doua, să executăm efectiv lucrările de extindere a reţelelor de gaze. În termen cât mai scurt, vorbim de câteva luni, vom fi în situaţia de a putea semna aceste contracte de extindere a reţelelor de gaz”, a continuat el, conform Agerpres.

Extindere pe tot teritoriul ţării

Ministrul Dezvoltării a declarat că de această finanţare ar putea beneficia mai multe sute de localităţi: „Nu vorbim de o anumită zonă sau de un anumit judeţ. Vom extinde aceste reţele de gaze pe tot teritoriul României”.

Ministerul Dezvoltării a semnat recent un memorandum prin care se va face o supracontractare de 2,4 miliarde de euro pentru finanţarea proiectelor din lista de rezervă de pe axele 4, 3, 10 şi 13.

ARTICOLE SIMILARE:

Ministrul Economiei: În 2020, vom elimina toate barierele de preț la energie electrică și gaze naturale

Ministrul Economiei: Depozitele de gaze sunt pline, dar asta nu ne va ajuta în vârfurile de consum

Ministerul Mediului va lansa un program de finanțare pentru eficientizarea energetică a locuințelor