Pandemia, războiul din Ucraina și seceta severă au creat furtuna perfectă cu care ne vom confrunta în următoarele luni, a declarat Franck Neel, Președintele FPPG, în cadrul Romanian International Gas Conference (RIGC 2022). Potrivit acestuia, criza actuală ne arată că avem nevoie de investiții pentru a aborda cea mai mare vulnerabilitate a sistemului energetic: creșterea producției locale de energie cu resurse locale, diversificarea surselor de aprovizionare la import și avansarea în tranziția energetică.
Iată principalele sale declarații:
„Fundamentele energetice se schimbă chiar în fața ochilor noștri; toate resursele energetice sunt expuse la numeroase volatilităţi.
Trăim cu adevărat într-un context excepțional, cu evenimente geopolitice ieșite din comun, preocupări privind securitatea energetică, dezechilibre între cerere și ofertă, modificări de reglementare și multe alte consecințe economice cauzate de inflație.
Actuala criză este o oportunitate pentru Europa de a obține o soluție permanentă pentru securitatea viitoare a aprovizionării, prin reconsiderarea strategiei atunci când vine vorba de aprovizionarea sa cu energie, concentrându-se mai mult pe propriul potențial.
Criza actuală ne arată că avem nevoie de investiții pentru a aborda cea mai mare vulnerabilitate a sistemului energetic: creșterea producției locale de energie cu resurse locale, diversificarea surselor de aprovizionare la import și avansarea în tranziția energetică.
Incertitudinea este cel mai mare dușman al unui investitor. În timp de criză, un investitor caută predictibilitate și stabilitate. Amplificarea volatilității înseamnă un obstacol în calea ieșirii din această criză”.
Peste 60 de experți de vârf din industrie și reprezentanți de seamă la nivel de guverne, instituții europene, autorități de reglementare în domeniul energiei se vor reuni la București, în perioada 21-22 septembrie, la cea de-a 5-a ediție a Romanian International Gas Conference (RIGC 2022), eveniment anual de referință organizat de Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG). Ediția din acest an, ce se va desfășura sub tema „Bridge To The Future: From Versailles to Bucharest – Natural gas, the bridge between climate action and energy security”, este realizată sub Înaltul Patronaj al Ministerului Energiei și în parteneriat cu Asociația Internațională a Producătorilor de Petrol și Gaze (IOGP).
Mai multe detalii despre RIGC 2022 aflați pe pagina evenimentului: rigc.ro, iar agenda completă cu speakerii prezenți și subiectele ce vor fi abordate poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE: