Skip to main content

Intenția Guvernului de a reduce conținutul de biocarburanți din benzină vine într-un moment în care industria energetică europeană accelerează dezvoltarea combustibililor 100% regenerabili. În timp ce România discută măsuri de scădere a prețurilor pe termen scurt, marile companii din Europa investesc deja în soluții care reduc structural dependența de petrol.

Companii precum Repsol produc și comercializează deja diesel și benzină din surse regenerabile, compatibile cu infrastructura existentă și capabile să reducă emisiile de CO₂ cu până la 90%. În paralel, operatorul UTA Edenred furnizează HVO100 (ulei vegetal hidrotratat) în peste 3.000 de benzinării din 17 țări europene.

În decembrie 2025, Repsol a depășit pragul de 1.500 de stații de alimentare care furnizează combustibili 100% regenerabili în Spania și Portugalia, consolidându-și poziția ca unul dintre principalii jucători europeni în acest segment.

Doar în 2025, compania a vândut peste 210 milioane de litri de astfel de combustibili, iar peste 40% din rețeaua sa oferă deja alternative regenerabile. Evoluția confirmă că decarbonizarea transportului prin combustibili lichizi nu mai este o soluție teoretică, ci una deja funcțională la scară comercială — într-un context în care vehiculele cu motoare cu combustie reprezintă încă 97% din parcul auto european.

„Pentru atingerea obiectivelor climatice stabilite de Spania și Uniunea Europeană, este esențială recunoașterea rolului combustibililor 100% regenerabili în reducerea emisiilor de CO₂ generate de motoarele cu combustie”, subliniază compania.

Combustibilii Nexa Diesel, produși din materii prime regenerabile precum deșeuri organice, pot reduce emisiile cu până la 90% fără a necesita modificări ale motoarelor sau infrastructurii existente, fiind compatibili cu orice tip de motor, potrivit companiei. Practic, aceștia pot fi utilizați imediat, în sistemele actuale.

Repsol operează deja prima unitate industrială din Peninsula Iberică dedicată producției la scară largă de combustibili regenerabili, la Cartagena, unde produce combustibil sustenabil pentru aviație (SAF) și motorină regenerabilă. În 2026, compania va pune în funcțiune o a doua unitate, la Puertollano, cu o capacitate anuală de 200.000 de tone, similară celei din Cartagena, pentru transportul rutier și maritim.

După peste două decenii de cercetare, compania a dezvoltat și benzină 100% regenerabilă. Nexa 95 Gasoline este deja disponibilă în mai multe regiuni din Spania și poate fi utilizată în orice motor pe benzină, fără modificări.

Aceste evoluții fac parte dintr-o strategie mai amplă de decarbonizare a transportului, în care combustibilii regenerabili sunt văzuți ca o soluție imediat scalabilă, complementară electrificării — mai ales în sectoare unde aceasta rămâne dificilă, precum transportul greu, maritim sau aviația. Detalii găsiți pe site-ul Repsol.

HVO – diesel „verde” deja disponibil la scară europeană

Image (© UTA Edenred): UTA Edenred’s HVO100 diesel offering now encompasses over 3,000 stations in 17 countries.Photo (© U. J. Alexander - stock.adobe.com

Image (© UTA Edenred): UTA Edenred’s HVO100 diesel offering now encompasses over 3,000 stations in 17 countries.
Photo (© U. J. Alexander – stock.adobe.com / This picture may only be used in conjunction with the press release.)

În paralel, infrastructura pentru combustibili alternativi se extinde rapid în Europa. HVO100, alternativa sustenabilă la motorina convențională, este disponibilă în prezent în peste 3.000 de stații din 17 țări europene, prin rețeaua UTA Edenred.

Rețeaua acoperă Germania, Austria, Țările de Jos, Belgia, Italia, Spania, Franța, Irlanda, Cehia, Slovacia, Danemarca, Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Norvegia și Suedia, permițând alimentarea flotelor pe rute internaționale.

„HVO100 este un instrument eficient pentru operarea vehiculelor cu motoare cu combustie într-un mod mai prietenos cu mediul. Rețeaua extinsă sprijină tranziția către o mobilitate sustenabilă, a declarat Lukas Schneider, director comercial EMEA al UTA Edenred, într-un comunicat al companiei.

Produs din reziduuri din industrie și agricultură, HVO are proprietăți chimice similare motorinei fosile și poate fi utilizat direct, fără modificări tehnice. În formă pură, acesta permite reducerea emisiilor de CO₂ cu până la 90% pe întreg ciclul de viață. În principiu, HVO100 și amestecurile HVO pot înlocui direct motorina convențională, fără a necesita modificări tehnice ale vehiculelor, însă este necesară verificarea compatibilității cu specificațiile producătorului auto, a explicat compania. Detalii, AICI.

România: investiții în combustibili verzi vs. măsuri pe termen scurt

Și România are proiecte în această direcție. OMV Petrom investește circa 750 de milioane de euro la Petrobrazi pentru producția de combustibili sustenabili pentru aviație (SAF) și motorină regenerabilă (HVO), alături de dezvoltarea producției de hidrogen verde.

Începând cu 2028, compania ar putea furniza aproximativ 250.000 de tone anual de combustibili sustenabili.

În paralel însă, Guvernul propune reducerea conținutului de biocarburanți din benzină de la 8% la minimum 2%, ca măsură de scădere a prețurilor pe termen scurt — o decizie care vine în contrast cu direcția generală din Europa, unde accentul este pus pe reducerea dependenței de combustibili fosili, nu pe diminuarea alternativelor la aceștia.

Măsura va afecta direct producătorii agricoli și ridică probleme serioase de legalitate la nivel european, în condițiile în care România nu a notificat Comisia Europeană, iar nicio altă țară membră UE nu a adoptat o măsură similară, avertizează Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC), într-o scrisoare deschisă transmisă autorităților.

(Main photo: 100% renewable Nexa Diesel; © Repsol.com)

CITEȘTE ȘI:

Criză petrol România: Guvernul amână ordonanța, CES întârzie avizul, în timp ce criticile cresc

Spania reduce masiv taxele la energie și carburanți: pachet de 5 miliarde euro pentru a combate scumpirile

OMV Petrom instalează un parc fotovoltaic la Petrobrazi, pentru proiectul SAF/HVO și hidrogen verde