Skip to main content

Compania Romgaz, cel mai mare producător național de gaze naturale, a anunțat astăzi că activitatea de înmagazinare gaze naturale va fi separată de la 1 aprilie şi va fi desfăşurată în cadrul unei filiale în care Romgaz este acționar unic.

Filiala poartă denumirea de SNGN Romgaz SA – Filiala de Înmagazinare Gaze Naturale Depogaz Ploiești SRL. Decizia are la bază Directiva 73/2009 a CE preluată în Legea 123/2012 Legea energiei electrice şi a gazelor naturale, a explicat compania, într-un comunicat.

„Înființarea acestei Filiale, în accepțiunea SNGN Romgaz SA, va răspunde cerințelor actuale ale pieței printr-o mai mare flexibilitate şi va permite optimizarea activității de înmagazinare prin gestionarea mai eficientă a resurselor implicate. Înmagazinarea subterană a gazelor naturale are un rol major în asigurarea siguranței în aprovizionarea cu gaze naturale, facilitând echilibrarea balanței consum – producție internă – import de gaze naturale, prin acoperirea vârfurilor de consum cauzate în principal de variațiile de temperatură în scopul obținerii de avantaje tehnice şi economice”, au transmis reprezentanții societății.

Filiala va prelua operarea depozitelor de înmagazinare aflate în concesiunea SNGN Romgaz SA, va opera activele care contribuie la desfăşurarea activității aflate în proprietatea companiei şi va prelua, în totalitate, personalul care desfășoară activitatea de înmagazinare din cadrul Romgaz, beneficiind de toate prevederile Contractului Colectiv de Muncă în vigoare la nivelul companiei.

Romgaz operează șase depozite de înmagazinare: Bălăceanca, Bilciurești, Cetatea de Baltă, Ghercești, Sărmășel, Urziceni, cu o capacitate de 30,78 TWh/ciclu.

Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacționare pe piața Bursei de Valori din București şi a Bursei din Londra (LSE). Acționar principal este statul român, cu o participație de 70%. Compania are o experiență vastă în domeniul explorării şi producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani în 1909. Din 2013, Romgaz şi-a extins domeniul de activitate prin preluarea centralei termoelectrice de la Iernut, devenind astfel producător şi furnizor de energie electrică.

Sursa foto: Romgaz