Seceta severă închide complet centrala nucleară de la Cernavodă. Nuclearelectrica a decis oprirea controlată a Unității 2 fie în această seară, fie mâine dimineață, pe fondul scăderii continue a debitului Dunării. Este pentru prima dată în istoria centralei când ambele reactoare sunt oprite simultan din cauza secetei, iar România rămâne din nou fără producție de energie nucleară.
Nuclearelectrica precizează că oprirea este una controlată și preventivă, realizată conform procedurilor aplicabile în situații de secetă severă, și urmărește protejarea securității nucleare și a fiabilității instalațiilor.
„SN Nuclearelectrica SA anunță că și Unitatea 2 a CNE Cernavodă va fi oprită controlat și deconectată de la Sistemul Energetic Național fie în seara zilei de 29 iulie 2026, fie în dimineața zilei de 30 iulie 2026, în funcție de scăderea nivelului Dunării.
Similar opririi Unității 1, Unitatea 2 va fi oprită controlat din cauza nivelului extrem de scăzut, fără precedent, al Dunării, cauzat de seceta severă, în baza procedurilor centralei aplicabile în situații de secetă severă.
Oprirea survine ca urmare a celor mai recente prognoze emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor (INHGA).
În situația în care anumiți parametri asociați nivelului scăzut al Dunării se apropie de limitele de exploatare admise, cu respectarea procedurilor și standardelor de securitate nucleară, experții centralei nucleare aplică măsurile operaționale necesare pentru menținerea marjelor de siguranță, inclusiv decizia de a opri o unitate sau ambele dacă situația o impune.
Astfel de măsuri au rol preventiv și urmăresc protejarea securității nucleare și a fiabilității instalațiilor.
Unitatea 1 a CNE Cernavodă este, în prezent, oprită în stare sigură, conform raportului curent emis de SN Nuclearelectrica SA pe 27 iulie 2026.
SN Nuclearelectrica SA monitorizează în mod continuu evoluția nivelului fluviului Dunărea și colaborează cu instituțiile abilitate în vederea identificării momentului propice pentru reconectarea CNE Cernavodă la SEN, cu respectarea normelor de securitate nucleară și a procedurilor interne aplicabile în astfel de situații.
SNN va emite un comunicat la momentul reconectării fiecărei unități CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Național„, a transmis compania, la BVB, în urmă cu puțin timp.
UPDATE: Ce arată datele Transelectrica
- Potrivit datelor Transelectrica, Unitatea 2 de la Cernavodă va fi oprită pe 30 iulie, începând cu ora 10:00, până la desincronizarea totală la ora 13:00. Oprirea va dura până pe 10 august la ora 12:00.
- Unitatea 1, oprită pe 28 iulie, va reporni pe 4 august după-amiază, conform estimărilor actuale.

Sursa: Transelectrica
Reactoarele 1 și 2, oprite din cauza secetei
Decizia înseamnă oprirea completă a centralei de la Cernavodă pentru a doua oară în mai puțin de trei luni și scoaterea temporară din Sistemul Energetic Național a aproximativ 1.400 MW. În condiții normale de funcționare, cele două reactoare asigură aproximativ 18–20% din producția de electricitate a României.
- Este pentru prima dată în istoria centralei de la Cernavodă când ambele reactoare sunt oprite simultan din cauza secetei.
Singurul precedent în care nivelul foarte scăzut al Dunării a determinat oprirea unui reactor datează din august 2003, când a fost deconectată Unitatea 1 pentru aproape o lună (23 august-16 septembrie). Debitul Dunării ajunsese atunci în jurul valorii de 1.640–1.650 mc/s.
La acel moment, Unitatea 2 nu era încă în exploatare.
Dunărea se apropie de minimul istoric
Debitul Dunării era marți, 28 iulie, de numai 1.650 de metri cubi pe secundă la intrarea în țară și va continua să scadă, potrivit Administrației Naționale „Apele Române”.
Pe 4 august, debitul este prognozat să ajungă la aproximativ 1.500 mc/s, de peste trei ori sub media multianuală a lunii iulie, de 4.750 mc/s, și foarte aproape de minimul istoric.
Cel mai mic debit înregistrat vreodată la intrarea Dunării în România a fost de 1.400 mc/s, în anul 1985. O valoare similară celei actuale, de 1.650 mc/s, a fost înregistrată în 2005.
„În acest moment, ne confruntăm cu condiții de secetă severă în tot bazinul hidrografic al Dunării și nu apar indicii de îmbunătățire a acestei situații în perioada imediat următoare”, avertizează Apele Române.
Detalii, AICI.
De ce afectează debitul Dunării funcționarea centralei
Apa Dunării este esențială pentru sistemele de răcire ale celor două reactoare de la Cernavodă. Atunci când parametrii asociați nivelului fluviului se apropie de limitele admise pentru exploatarea în siguranță, operatorul aplică măsurile prevăzute în procedurile centralei, inclusiv reducerea puterii sau oprirea controlată a unităților.
- Nuclearelectrica anunțase încă de la oprirea Unității 1 că monitorizează permanent evoluția nivelului Dunării și că poate decide oprirea ambelor reactoare dacă situația nu se îmbunătățește.
Producție la limită. Vom importa la maxim
Oprirea completă a centralei de la Cernavodă elimină temporar din sistem aproximativ 1.400 MW de producție constantă, într-o perioadă marcată de caniculă, consum ridicat pentru răcire și producție hidro afectată de secetă.
Pentru această săptămână, vârful de consum este estimat la aproximativ 7.300 MW, cu circa 700 MW mai puțin față de nivelurile maxime înregistrate în săptămânile precedente, pe fondul perioadei de concedii, potrivit datelor Transelectrica.
Producția internă estimată se situează între 4.000 și 4.300 MW, iar diferența necesară pentru acoperirea consumului va fi asigurată prin importuri realizate în condiții comerciale.
- Capacitatea de schimb transfrontalier este de aproximativ 4.000 MW, atât pentru import, cât și pentru export.
În paralel, noi capacități însumând 324 MW urmează să primească acordul pentru intrarea în exploatare comercială, a mai spus ieri Transelectrica.
A doua oprire completă a centralei în mai puțin de trei luni
Este a doua oară în 2026 când România rămâne fără producția celor două reactoare de la Cernavodă. Prima oprire simultană din acest an a început în luna mai, în urma suprapunerii unui incident tehnic la Unitatea 2 cu revizia planificată a Unității 1. Detalii, AICI.
- La mai puțin de o lună de la revenirea Unității 1, seceta severă a obligat Nuclearelectrica să o oprească din nou, pe 28 iulie.
- Oprirea Unității 2 lasă acum România, pentru a doua oară în același an, fără nicio unitate nucleară în funcțiune.
(Centrala de la Cernavoda – sursa foto: ANAR / Facebook)
CITEȘTE ȘI:
Debitul Dunării va coborî aproape de cel mai mic nivel înregistrat vreodată. Ce zice Transelectrica
Oprirea Unității 1 de la Cernavodă va împinge România aproape de capacitatea maximă de import
Premieră la Cernavodă: ambele reactoare vor fi oprite. România pierde circa 20% din producție

