Skip to main content

SUA au devenit al treilea mare furnizor de GNL pentru Europa, ajungând la o cotă de 12,6% din importurile totale de GNL, în ultimele șase luni.

Comparativ, până în vara anului trecut, cota SUA pe piața UE de GNL era de 2,3%. De la Declarația Comună din 25 iulie 2018, când președintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Junker, și președintele SUA, Donald Trump, au agreat să consolideze relația strategică între UE și SUA în sectorul energetic, importurile UE de GNL din SUA au crescut cu 181%, se arată într-un comunicat al CE.

UE va facilita creșterea importurilor de GNL din SUA, ceea ce va contribui la obiectivul UE de securitate a aprovizionării și diversificare. În prezent, legislația SUA încă prevede necesitatea unor aprobări pentru exporturile de GNL către Europa. Aceste restricții trebuie eliminate și regulile SUA să devină mai ușoare, astfel încât să permită creșterea cantităților exportate.

Cifrele arată că importurile UE de GNL din SUA au ajuns la 7,9 miliarde metri cubi, de când primul tanc cu gaz lichefiat din SUA a ajuns în UE, în aprilie 2016. De atunci, 85 de tancuri cu GNL au venit din SUA în UE. În 2017, cota de piață a Europei pentru exporturile americane de GNL s-a dublat față de anul precedent, ajungând la 10%, iar în 2018 a ajuns la 11%.

LNG imports- sursa: CE

LNG imports- sursa: CE

În ianuarie 2019, importurile s-au cifrat la 1,3 miliarde metri cubi, față de 102 milioane metri cubi în ianuarie 2018.

  • UE a cofinanțat sau s-a angajat să cofinanțeze proiecte de infrastructură pentru GNL de peste 656 milioane euro (ex: în Croația, Polonia, Grecia – n.r.). În plus față de capacitatea disponibilă în UE de import GNL de 150 miliarde metri cubi, UE sprijină opt proiecte noi, care vor crește capacitatea cu încă 22 miliarde mc până în 2023.

Europa importă în prezent 70% din necesarul de gaze naturale, iar această cotă este de așteptat să crească în viitorul apropiat, Rusia fiind principalul furnizor extern.

SUA deține în prezent o capacitate de lichefiere de 39 miliarde mc și se previzionează că vor avea încă 80 miliarde, până în 2023, în timp ce își vor extinde terminalele de export al GNL. Citiți comunicatul integral al CE, care cuprinde terminalele de GNL în funcțiune din UE, dar și proiectele noi, aici.

ARTICOLE SIMILARE:

Uniunea Energetică: Acord pentru aplicarea legislației UE gazoductelor rusești

Acordul pentru modificarea Directivei gazelor, un compromis în avantajul Gazprom. Iată lista noilor prevederi

Secretar de stat american: Ucraina nu are un prieten mai mare decât SUA

Tensiunile ruso-ucrainene cresc. SUA vor să trimită o navă de război în Marea Neagră

Diplomat german: SUA să stea deoparte de politica energetică a Europei!

Analistul Vladimir Socor: Regiunea Mării Negre, un laborator de experimente pentru Rusia

Iulian Fota: Traversăm cea mai periculoasă perioadă de la sfârșitul Războiului Rece