Sistemul laser de mare putere (HPLS) din cadrul Centrului de la Măgurele a atins puterea de 10 PetaWatts, ceea ce reprezintă o premieră mondială.
Aceasta a fost atinsă în data de 7 martie, iar acest succes deosebit – realizarea celui mai puternic laser din lume – este marcat astăzi printr-un eveniment organizat la ELI-NP Măgurele, la care participă și reprezentanți ai Guvernului.
Infrastructura pan-europeană ELI (Extreme Light Infrastructure) de la Măgurele, una dintre cele mai importante facilități de cercetare europene reprezintă o evoluție științifică semnificativă pe plan mondial în domeniul laserilor de mare putere. El este realizat cu resurse financiare alocate prin Programul Operațional dedicat Dezvoltării Regionale, la care se adaugă și fonduri naționale.
Instalarea sistemului în clădirea ELI-NP a început în septembrie 2016.
Recentul laureat al premiului Nobel pentru Fizică, profesorul Gerard Mourou, sublinia public rolul major cu care construcția acestui sistem în România a contribuit în acordarea acestei distincții.