Skip to main content

Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. (“SNN”) informează acționarii că, în data de 19 decembrie, Consiliul de Administrație a aprobat, la recomandarea Comitetului de Nominalizare si Remunerare, numirea lui Teodor Chirica în funcția de administrator provizoriu, cu o durată a mandatului până la întrunirea adunării generale a acționarilor, având în vedere experiența și expertiza profesională.

În prezent, Teodor Chirica este consilier al directorului general al SNN. Doctor în energetică, are o întreagă carieră construită în această industrie, printre funcțiile deținute fiind și cea de Președinte al Consiliului Executiv al Forumului Atomic European (FORATOM), cu sediul la Bruxelles, pentru un mandat de doi ani, începând cu data de 1 ianuarie 2018. În perioada noiembrie 2013 – octombrie 2017 a fost directorul general al EnergoNuclear, compania de proiect pentru reactoarele 3 și 4, iar în perioada 2005 – 2009, a deținut funcția de director general al Nuclearelectrica.

În cadrul aceleiași ședințe, Consiliul de Administrație a aprobat convocarea Adunării Generale Ordinare și Extraordinare a Acționarilor pentru data de 30.01.2020.

Pe ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor se află măsuri precum:

  1. Alegerea Secretarului Adunării Generale Ordinare a Acționarilor.
  2. Aprobarea declanșării procedurii de selecție a unui membru în Consiliul de Administrație (CA) al Societății Naționale Nuclearelectrica SA, conform prevederilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare.
  3. Aprobarea mandatării CA al SNN pentru derularea procedurii de selecție a unui membru al CA.
  4. Alegerea unui membru provizoriu CA, cu o durată a mandatului de 4 luni. Acționarii SNN pot face în scris propuneri de candidați pentru posturile de administratori provizorii până la data de 07.01.2020.
  5. Aprobarea indemnizației fixe brute lunare pentru membrul provizoriu al CA la nivelul de 11.331 lei, egală cu cea a administratorilor în funcție, precum și a unei componente variabile, acordată proporțional cu perioada mandatului provizoriu.

Pe ordinea de zi a AGEA se află:

  1. Alegerea Secretarului AGEA.
  2. Aprobarea propunerilor de modificare a Actului Constitutiv al SNN.
  3. Informare privind aprobarea contractării unor facilități de credit pentru emitere scrisori de garanție bancară fără constituire de depozite colaterale.

Puteți citi anunțul integral la BVB AICI.

ARTICOLE SIMILARE:

„Fantoma albă” asigură ordinea la centrala Cernavodă

Directorul Direcției de Dezvoltare și Investiții al Nuclearelectrica, condamnat la închisoare pentru măsluirea unui concurs de angajare

UPDATE: Parteneriatul cu chinezii privind reactoarele 3 și 4, incert. SUA pledează pentru dezvoltarea unor reactoare nucleare modulare în România

Adrian Dumitriu, CFO Nuclearelectrica: Fără contractele pentru diferență, nu există potențial de business pentru reactoarele 3 și 4, la actualul preț al energiei

Chimia secretă din centrala nuclearelectrică Cernavodă