Skip to main content

La o zi după revocarea din funcția de președinte al Directoratului Transelectrica a lui Marius Carașol, în plin scandal după ce presa a aflat că acesta și-a falsificat diploma de licență, Ministerul Economiei, acționarul majoritar al companiei, a făcut două numiri provizorii în Consiliul de Supraveghere ce ridică iar problema lipsei de competențe la vârful acestei companii strategice a statului.

Pe 20 septembrie, AGA Transelectrica l-a numit cu mandat provizoriu pe Petru Tărniceru (60 de ani) ca membru în Consiliul de Supraveghere (CS) al Transelectrica. Potrivit datelor disponibile public, acesta a fost deputat PSD de Suceava, ultimul mandat fiind în 2004-2008.

  • CV-ul postat pe site-ul Camerei Deputaților arată că acesta a absolvit în 2003, deci abia la vârsta de 44 de ani, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, cu specializare în turism şi servicii. Nu este specificată universitatea. În perioada 1990 – 2004 a fost „administrator firmă”, iar în intervalul 1977 – 1989 – „lucrător în activitatea de turism, comerţ şi servicii”. Citiți CV-ul complet AICI.
Niculae Bădălău - Sursa: Ministerul Economiei

Niculae Bădălău – Sursa: Ministerul Economiei

Cel de-al doilea membru provizoriu numit de Ministerul Economiei, condus de Niculae Bădălău (foto), este Ionică Bădilă (55 de ani), care în 1982 a obținut diplomă de Bacalaureat la Liceul Silvic din Brănești. În 1993, a obținut diplomă de licență la Facultatea Economia Producției Alimentare și Agricole din cadrul ASE București. În 2011-2013 a urmat un master în Finanțe și Gestiunea Afacerilor la Universitatea D. Cantemir.

  • Experiența sa profesională include funcții de contabil șef, inspector fiscal și, ulterior, comisar la Garda Financiară București. În 2017 a mai fost numit președinte CA la CN Administrația Porturilor Dunării, iar în 207-aprilie 2018 a fost director adjunct economic la Hidroserv, filială a Hidroelectrica. Citiți CV-ul complet AICI.

Mandatul celor doi începe la 30 septembrie și are două luni.

Transelectrica recrutează membri ai CS conform OUG 109/2011

Compania Transelectrica a anunțat astăzi, printr-un comunicat transmis BVB, că Ministerul Economiei a inițiat procesul de recrutare și selecție de candidați pentru nominalizarea în vederea numirii membrilor Consiliului de Supraveghere, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 109/2011, privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Detalii, AICI.

Ministerul Economiei controlează și Directoratul

Transelectrica este o companie administrată în sistem dualist, care presupune organizarea conducerii societăţii prin înfiinţarea a două organe de conducere, respectiv Directoratul şi Consiliul de Supraveghere.

Consiliul de Supraveghere are, în principal, următoarele atribuţii principale: exercită controlul permanent asupra conducerii societăţii de către directorat; numeşte şi revocă membrii directoratului; verifică conformitatea cu legea, cu actul constitutiv şi cu hotărârile adunării generale ale operaţiunilor de conducere a societăţii.

Claudia-Gina Anastase – sursa foto: StirideCluj.ro

Claudia-Gina Anastase – sursa foto: StirideCluj.ro

Odată cu revocarea sa din funcție, CS a numit-o în calitatea de președinte provizoriu al Directoratului pe Claudia-Gina Anastase, în prezent membru al Directoratului. Ea este fost consilier local PSD de Cluj, iar un raport al Ministerului Agriculturii a arătat, potrivit presei locale, că, în timp ce a lucrat la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Cluj a fost plătită timp de un an și două luni, deși nu a avut activitate. Despre acest subiect, NewsEnergy a scris AICI.

Cât câștigă membrii CS și ai Directoratului

Membrii Directoratului au avut o indemnizație brută fixă lunară, stabilita de Consiliul de Supraveghere, astfel: indemnizația Președintelui Directoratului – 33.600 lei brut (circa 7.000 euro)/lună; indemnizația membrilor Directoratului – 31.200 lei  (circa 6.500 euro) brut/lună, se arată în Raportul Directoratului pe 2018, consultat de NewsEnergy. La aceste indemnizații se adaugă însă și bonusurile.

Indemnizația fixă brută lunară maximă cuvenită membrilor CS pe durata mandatului de membru provizoriu a fost stabilită prin Hotărârea AGA nr. 3/05.03.2018 la 5.319 lei brut/lună.

(Sursa foto: Facebook, Transelectrica)

ARTICOLE SIMILARE:

Transelectrica va depune plângere penală împotriva lui Marius Carașol

UPDATE: Caraşol, revocat din fruntea Transelectrica din cauza CV-ului falsificat. Un fost consilier local PSD, numit în locul său

Transelectrica, condusă de un fost procuror și de vicele PSD Dolj. O comparație cu cehii de la CEPS