Situație fără precedent la Complexul Energetic Oltenia. Din cauza lipsei de cărbune, toate sucursalele producătorului de energie funcționează la limită. Azi noapte, centrala Rovinari a oprit deja un grup din trei, iar dacă minerii nu vor relua lucrul în caiere, până după-amiază va fi oprit și al doilea, iar mâine se va închide și cel de-al treilea, a declarat în această dimineață, pentru NewsEnergy, Ion Pisc, directorul sucursalei Rovinari.

„Azi noapte am oprit un grup, iar în cursul zilei, în schimbul unu (orele 07.00 – 15.00), o să oprim altul. Credeam că vor da cărbune, dar nu am informații acum că se va întâmpla acest lucru. În scenariul cel mai negru, în care nu se va ajunge la nicio soluție și nu dau cărbune, mâine o să-l oprim și pe al treilea. Să sperăm că poate se va ajunge la o soluție”, ne-a declarat Ion Pisc.

El a adăugat că înțelege problemele oamenilor, care au nevoie de salarii mai mari.

„Nu credeam că se va ajunge în situația asta. Știm că salariile au rămas mici, oamenii au văzut cât au crescut salariile la funcționari, la partea politică, lumea are nevoi, dar să nu fie înțelegere…Trebuie să se găsească soluții, pentru că orice întârziere produce pagube mai mari, vedem că gaura e mai mare”, a punctat directorul SE Rovinari.

Acesta a precizat că centrala Rovinari mai are cărbune pentru o zi – o zi și jumătate, pentru două grupuri. Potrivit lui Pisc, nici la celelalte unități ale CEO situația nu e mai bună. La sucursala Craiova, centrala funcționează în prezent cu un grup din două, fiindcă își conservă și ei cărbunele pe care îl mai au. Ișalnița funcționează cu ambele grupuri, dar mai are cărbune pentru 3-4 zile. Turceni funcționează cu un grup din patru.

Eu nu înțeleg, cum poți să pui un sistem pe butuci? Când nu dă Domnul să fie vânt sau apă, cărbunele e pe primul loc. Sunt nemulțumiți, dar trebuie să se așeze la masă. De 38 de ani muncesc în domeniu, de 30 de ani conduc centrala, am mai avut greve ale minerilor, dar s-a lămurit într-o zi”, a punctat Pisc.

Acesta a explicat că o repornire a centralei, cu toate grupurile oprite, va fi extrem de dificilă tehnic în această perioadă de ger, va dura mai mult, iar costurile vor fi mai mari, dacă nu va mai exista abur tehnologic măcar la un grup care să ajute celelalte grupuri. „E o situație foarte gravă să pui centrala pe zero, pe ger. Trebuie dezghețate toate dacă e ger. Perioada repornirii de pe zero neavând alt grup care să te ajute cu abur tehnologic e mai mare. Până se va ajunge la parametri să poți livra în rețea, consumi resurse”, a afirmat acesta.

Aseară, directorul general al CEO, Sorin Boza, a declarat pentru NewsEnergy că „situația este grea, iar pericolul opririi este mare. Ceea ce este important este că vom porni alte grupuri ale complexului, asigurându-ne că toate contractele sunt asigurate”.

  • După ce a tratat cu superficialitate până acum problema, ministrul Energiei, Anton Anton, va merge abia astăzi, la aproape o săptămână de la debutul grevei, să discute cu sindicatele. În premieră, însă, angajații CEO nu vor să fie reprezentați de sindicate, în care spun că nu mai au încredere. Minerii de la Cariera Jilț Nord au oprit vineri, în semn de protest, lucrul în carieră, iar greva spontană s-a extins la toate carierele. Oamenii nu au fost mulțumiți de suma de 700  de lei brut (peste 300 de lei net) promisă ieri de conducerea companiei.

Articol actualizat cu declarațiile lui Ion Pisc, directorul SE Rovinari, și alte informații.

ARTICOLE SIMILARE:

Sorin Boza: Situația este grea, iar pericolul opririi unor grupuri este mare

Minerii de la CE Oltenia nu renunță la protest, deși a fost declarat ilegal. Angajații de la cariera Jilț Nord au reluat greva

Complexul Energetic Oltenia, împins de Guvernul Dăncilă pe urmele celui din Hunedoara

Cristian Bușoi: Voi interpela Comisia Europeană despre legalitatea OUG 114/2018